Rubrici  -  Catalin Sava  -  Prințul Igor. Comemorare Stravinski 50  -  

Avea pe masa de lucru orchestrația la două preludii din Clavecinul bine temperat atunci când a murit, pe 6 aprilie 1971, la vârsta de 88 de ani, în apartamentul său de pe Fifth Avenue, New York. Și-a dorit să fie înmormântat într-un colț liniștit din cimitirul insulei venețiene San Michele, unde sicriul i-a fost depus de o gondolă după serviciul funerar în rit ortodox de la biserica Santi Giovanni e Paolo. Departe de slujba acompaniată de cele trei clopote în Re Major de la San Zanipolo, cum îi spun venețienii, în Statele Unite se revărsau omagiile. Și nu doar acolo: toată lumea bună a muzicii și dansului elogia personalitatea „celui mai modern dintre moderni“, cum titra ferparul din „New York Times“, în memorabile discursuri și orații funebre rostite de Klemperer, Stokowski, Bernstein, Boulez, Frederick Ashton, Nana Gollner sau George Balanchine.

În acel aprilie 1971, Stravinski era un VIP, un prinț al artei sunetelor, muzica sa fiind cunoscută și cântată pe tot globul. În acest aprilie 2021, sunt 50 de ani de la moartea sa. E această jumătate de secol o distanță obiectivă pentru reevaluarea compozitorului și operei sale? Pentru mine, el reprezintă în continuare un mister și o provocare, iar comemorarea a 50 de ani de la moarte oferă prilejul de a chestiona trei personalități ale muzicii românești despre fenomenul Stravinski. Și, bineînțeles, ocazia de a-i recomanda muzica.

Jean Cocteau – Stravinsky jouant Le Sacre Du Printemps, 1923

Stravinski, omul cu o viață trăită în Rusia țaristă, Elveția, Franța și, în cele din urmă, Statele Unite, a fost elevul particular al lui Rimski-Korsakov, prietenul lui T.S. Eliot, D’Annunzio, Picasso, Modigliani și Charlie Chaplin, a lucrat cu Diaghilev, Nijinski, Balanchine, Cocteau, Gide și W.H. Auden, s-a căsătorit cu verișoara Katia și i-a fost amant lui Coco Chanel. Deși creștin ortodox practicant, a fost un fustangiu flamboaiant care s-a înconjurat de prieteni gay, dar și un antibolșevic convins și vremelnic admirator al lui Mussolini, căruia naziștii i-au declarat creația degenerată (Entartete Musik). Un superstar care acorda autografe Papei Ioan al XXIII-lea, lui Frank Sinatra și familiei Kennedy. Onorariul lui ca dirijor era 10.000 de dolari și se spune că a devenit globetrotter din lăcomie – nu știm cât a primit la București de la George Georgescu pentru concertele din 12 și 17 februarie 1930 de la Ateneul Român, în care și-a dirijat Petrușca și Capriciul pentru pian și orchestră, dar știm că în 1935, după primul concert la Hollywood Bowl cu LA Phil în Rite of Spring, a dăruit fiecărui șef de pupitru o sărutare și un trandafir roșu.

Creația sa este astăzi una dintre cele mai cântate și înregistrate muzici ale secolului XX. Dar cât de bine îi cunoaștem totuși muzica, cele 120 de opusuri scrise de-a lungul vieții? De ce rămâne în top această creație în epoca în care canonul woke dărâmă furios tot ce înseamnă partiturile bărbaților compozitori albi și morți? Cât de bine înțelegem măcar cele mai cunoscute lucrări ale sale, de la primul său mare succes, Pasărea de foc, „vodcă rusească cu parfum franțuzesc“, cum a descris-o Andrei, fiul lui Rimski-Korsakov, una dintre cele mai prezente lucrări din repertoriile internaționale, atât baletul cât și lucrarea de concert? Sărbătoarea primăverii intrigă la fel de mult și astăzi, ca la premiera cu scandal din 29 mai 1913 de la Théâtre des Champs-Elysées. Simfonia psalmilor e o simfonie cântată și apreciată peste tot în lume deși nu are viori în partitură, iar The Rake’s Progress, singura operă „completă“, nu lipsește din repertoriile nici unui teatru liric important. Și exemplele continuă, de la Sărbătoarea primăverii și Simfonia pentru instrumente de suflat, dedicată lui Debussy și scrisă pe tipicul slujbelor ortodoxe de înmormântare, până la realizările târzii ca Agon sau Requiem Canticles, trecând prin perioada neoclasică sau ascetismul Variațiunilor: Aldous Huxley in memoriam, tot atâtea lucrări în care compozitorul și-a schimbat de nenumărate ori masca stilistică. Și atunci, cine este „adevăratul“ Igor Stravinski? Neonaționalist, primitivist, ultramodernist, neoclasicist, pointilist sau serialist? Sau sunt acestea doar etichete ale unui cameleonism genial, atașate muzicii sale în diferite etape? Nu cumva opera sa cunoscută și recunoscută universal rămâne una enigmatică? Am înțeles-o cu adevărat pentru ceea ce este? Sau am iubit-o/ urât-o pentru ceea ce nu este?

Robert Regassi, 1921

Despre Igor Stravinski, omul care trăit două războaie mondiale, revoluții și schimbări culturale și politice majore, și despre muzica sa, care reflectă toate aceste schimbări, am întrebat trei personalități esențiale ale vieții muzicale românești. Trei întrebări pentru trei muzicieni:

1. Ce înseamnă Igor Stravinski pentru istoria muzicii?

2. Comentați următoarea afirmație a lui Stravinski: „Muzica mea este înțeleasă cel mai bine de copii și animale“.

3. Ce lucrare din creația lui Stravinski v-ar plăcea să vedeți/ dirijați/ interpretați pe o scenă din România? De ce?

Dan Dediu, compozitor

1. Stravinski e ca o cometă. Are corpul tare compus din trei balete – Pasărea de foc, Petrușka și Sărbătoarea primăverii –, iar restul creației, chiar dacă dăm de fragmente geniale, nu sunt altceva decât coada cometei. Dar e o cometă trainică! Ne dă târcoale mereu.

2. E o exagerare, dar există și un sâmbure de adevăr. Nu e singurul compozitor care gândește așa. De ce? Pentru că se referă la o muzică elementală, cum spunea Carl Orff. O muzică ce vorbește de la sine. Și cum vorbește muzica de la sine? Prin ritm și repetiție. Cred că la asta se referea Stravinski. Știu eu? Poate… Dacă n-o fi fost vreo ironie… Că știm că era meșter la calambururi și ironii subtile!

3. Mi-ar plăcea să se cânte în România opera The Rake’s Progress. O capodoperă neoclasică pur-sânge, pe nedrept uitată sau intrată într-un con de umbră. E acolo Faust și Mefisto, intenția și ispita. E o operă foarte actuală. Ar merita!

Cristian Lupeș, dirijor

1. Concertul pentru pian și suflători pare a fi scris în perioada lui albastră, pe când Sacre de printemps îl văd contrastant între verdele crud al plotului ideatic și flama pe care a produs-o prin demonstrația publică vehementă de la finalul reprezentației. Stravinski șochează pentru că își îndreaptă privirea pătrunzătoare și decisă către OM, către origini, sau spre angoase și extaze. Eu nu mă pot identifica „încă“ cu istoria muzicii, ca să pot răspunde direct la întrebare, dar observ cum insistența de a privi omul provoacă de multe ori revolte inumane.

2. Nu doar muzica lui Stravinski este vehiculul mental către o zonă aproape sub sau supra conștientă, oricum nu conștient intelectuală. Emoția pură a neprihăniților și instinctul originar reprezentat de animal desenează tabloul mental în care trebuie să ne așezăm când îl parcurgem pe Stravinski. Sinceritatea propusă de Igor la audiție trebuie să însemne că ne-a oferit prin muzică momente de o similară sinceritate personală în scris. În fond, ne spune „minte-mă ca să te mint“, „iubește-mă ca să te iubesc“. Ce poate fi mai copilăresc sau instinctual decât atât?

3. Visez la un cortegiu lung cât Calea Victoriei în care pe Sacre… Aglomerări aparent dezordonate de oameni și animale exotice se scaldă în spumă roz, care se revarsă de pe clădiri, iar în marile piețe publice ale orașului, sub ecrane cu imaginea și sunetul scenei, sunt companii de dans și de balet care provoacă o izoritmie ideatică ce ne va da o clipă iluzia că epoca și timpul pe care le trăim sunt cele desprinse din basme și lecturi. Asta mi-ar plăcea să regizez și să dirijez.

Ștefan Diaconu, flautist

1. Creatorul Stravinski este un punct de cotitură în istoria muzicii, indiferent de genul abordat. Chiar dacă au fost compozitori care au prezis ce urma să se întâmple, Stravinski pur și simplu a schimbat natura muzicii prin Sărbătoarea primăverii. După această lucrare a uimit în continuare lumea artistică prin flexibilitatea și inventivitatea pe care a avut-o, compunând în orice gen și în orice direcție muzicală.

2. Muzica lui Stravinski înseamnă ceva cu totul special pentru mine, poate și din cauză că am cunoscut-o pe când eram copil și am înțeles-o într-un alt fel. Predominanta ritmică face să apeleze la simțurile primordiale ale omului, trecând peste filtrul rațiunii mult mai ușor. Așadar, pentru un copil fără preconcepții culturale, muzica lui Stravinski va părea simplă și clară, așa cum pentru mine Pasărea de foc și apoi Sărbătoarea primăverii au devenit lucrări în topul preferințelor mele de copil.

3. În România se cântă destul de des Sărbătoarea… și Pasărea de foc, mult prea rar Petrușka, dar puțini știu că de fapt cea mai complexă și prețuită lucrare a lui Stravinski este cantata coregrafică Nunta. Mi-aș dori mult să am ocazia să dirijez/ ascult această lucrare în România, mai ales că nu necesită forțe instrumentale așa de voluminoase ca alte lucrări (instrumentația conține patru piane, patru percuționiști, cor și soliști). Cred că în această lucrare, pe care el a revizuit-o și recompus-o de nenumărate ori de-a lungul vieții, putem vedea mai limpede geniul și muzica lui Stravinski. Din repertoriul de orchestră mi-aș dori foarte mult să am ocazia să dirijez/ interpretez Simfonia în trei mișcări, care este o piesă foarte vie și sclipitoare, cu un groove extraordinar.

Richard Avedon, 1959

Una dintre cele mai reușite butade ale lui Igor Stravinski din An Autobiography, publicată la NY Simon and Schuster în 1936, spune: „Să asculți e un efort, doar să auzi nu e nici un merit. Și o rață aude“. Eu voi asculta în continuare muzica lui, orice muzică trebuie ascultată pentru a fi înțeleasă.

Sper din toată inima ca ediția aniversară 2021 a Festivalului Internațional „George Enescu“ să aibă loc în acest nefericit context pandemic, și pentru faptul că anul acesta vor fi multe lucrări ale lui Igor Stravinski, un centru de greutate al programului, pentru că Vladimir Jurowski e un îndrăgostit de muzica sa. Până atunci vă recomand ediția discografică în 23 de CD-uri apărută la Warner în 12 martie 2021, interpretări cu nume ca Ernest Ansermet, Pierre Boulez, Charles Dutoit, Zubin Mehta, Sir Yehudi Menuhin, Riccardo Muti, Mstislav Rostropovici, Martha Argerich, Nelson Freire, Marcelle Meyer, Beatrice Rana, Alban Berg Quartet, Gidon Kremer, Truls Mørk, Itzhak Perlman, Maxim Vengerov, Grace Bumbry, Samuel Ramey, Elisabeth Schwarzkopf, John Tomlinson sau Dawn Upshaw.

https://www.warnerclassics.com/release/igor-stravinsky-edition

Audiție plăcută!

FOTO 1: Igor Stravinski cu bustul realizat de Tatiana Alalou-Jonquieres, Paris, 1966