Dabija a explicat optiunea sa de a dezvalui complexitatea operei lui Ionesco prin aceste texte, mai mici si mai putin cunoscute, chiar si de catre specialisti. Intimplarea a avut un rol important. „Am vrut sa fac un spectacol pentru copii. Cautind texte pentru copii, am trecut si prin Ionesco si am ajuns la aceste texte, mai putin jucate. M-au fascinat, am renuntat imediat la ideea spectacolului pentru copii”, a spus regizorul.
Piesele, a explicat Alexandru Dabija, s-au jucat in anii ’50-’60, Ionesco insusi punindu-le in scena linga texte de Caragiale. Aceste piese scurte sint, considera regizorul, un fel de „veriga lipsa” pentru a intelege ce avea sa devina Ionesco, piese in care se simte din plin si Caragiale.
„Am avut noroc, a iesit bine, distributia e foarte buna”, spune Dabija. „Am reusit umanizarea relatiei dintre personaje, ceea ce e foarte greu la astfel de piese”, explica regizorul, spunind ca acesta i se pare marele cistig, iar din acest punct de vedere „Ionesco – cinci piese scurte” are niste similaritati cu „Asteptindu-l pe Godot”. „Preocuparea mea a fost sa storc cit pot de mult umanul, in sensul de teatru realist. Realitatile numite absurde in 1960 sint acum de o normalitate absoluta. Piesele astea au devenit realism psihologic”, spune Dabija.
„Ionesco – cinci piese scurte” – Ii cunoasteti?, Salonul auto, Guturaiul oniric, Lacuna, Fata de maritat – s-a jucat marti seara pe scena teatrului din Sibiu, bucurindu-se de mare succes la publicul format in mare parte din specialisti. Regizorul a spus insa ca, atunci cind piesa a mers in turneu prin tara, „lumea se tavalea de ris prin toate vagaunile”.