Ultimul recital al ediției 2021 a Festivalului Classix de la Iași, organizată cu sprijinul Centrului Cultural German, i-a aparținut pianistului Alexander Krichel. O seară emoționantă pentru publicul prezent în sala „Henri Coandă“ a Palatului Culturii. Născut la Hamburg în 1989, Alexander a fost foarte atașat de bunica sa, cu care a vorbit doar limba română. De aceea e fericit de fiecare dată când ajunge în România, în turneele sale Europa și Asia. În 2020 a stat în carantină două săptămâni într-o cameră de hotel din Hong Kong, a cântat Beethoven și Liszt într-un drive-in cinema și a primit buchetul de flori de după concert din brațul unui robot. La Iași a cântat magistral și tandru Suita a doua de Enescu și impozant Tablourile dintr-o expoziție de Mussorgski, răscolind audiența care a plecat fericită după întâlnirea cu un mare artist. Se încheia o ediție superbă de festival, ce ne-a reamintit tuturor ce mult înseamnă muzica live. Despre muzică și pandemie, despre Enescu și legătura lui emoționantă cu România, am stat de vorbă într-un interviu, în exclusivitate pentru „Suplimentul de cultură“.
Alexander Krichel în recital la Palatul Culturii Iași, 18 martie 2021 © The Phope
Alexander Krichel, ești pentru prima oară la Iași, dar ai mai concertat la București, atât în recital, cât și cu orchestra. Cum te simți să cânți în România?
E foarte frumos, pentru că sunt foarte atașat de România. Mă gândesc că bunica mea a trăit aici, iar eu vorbesc românește datorită ei. Înainte de fiecare concert o sunam cu 20 de minute înainte de a intra pe scenă, doar ca să știu că se gândește la mine. Am sunat-o uneori chiar și la 3 dimineața, indiferent că eram în Japonia sau New York sau oriunde în altă parte. De aceea sunt foarte atașat de România și de fiecare dată când vin aici simt cumva și prezența ei.
A fost o minune că ai putut ajunge la Iași pentru această ediție pandemică a festivalului Classix, doar să găsești cursele aeriene a fost o provocare pentru organizatori. Care a fost ultimul tău concert înainte de Classix?
Am cântat într-un recital live streaming în urmă cu două săptămâni. Chiar dacă nu se compară cu directul, e totuși o senzație frumoasă când te gândești că, deși publicul nu e cu tine în sală, ești cumva conectat, ești live, primești foarte multă energie înapoi, chiar dacă lipsește prezența fizică, una foarte importantă.
Ce a însemnat această perioadă pandemică pentru tine, Alexander? Știu că ai fost prins în carantină două săptămâni într-o cameră de hotel din Hong Kong. Măcar ai avut un pian la dispoziție?
A fost cea mai bună scuză ca să fiu la pian zi de zi, timp de două săptămâni. Da, am cerut un pian ca să fiu în contact cu publicul și ca să nu mă simt așa de singur. Dar m-am gândit că ar fi frumos și pentru cei care mă urmăresc să țin un fel de jurnal online pe Facebook și YouTube. Așa am avut ocazia să văd cât de mulți oameni îți sunt alături dacă ești într-o situație ca aceasta, câtă lume te înconjoară cu energie pozitivă și îți trimite gânduri bune, care ajută foarte mult. Și nu te mai simți singur, cred că această solidaritate între public și artist este foarte importantă.
Și tot în pandemie cred că ai fost primul pianist din lume care a primit flori din brațul unui robot, pentru că distanțarea socială cere renunțarea la acest gest de curtoazie de la finele unui concert. Cum te-ai simțit în această situație?
(Râde.) Da, la festivalul de pian de la Ruhr s-a întâmplat. A fost ceva excepțional, dar câte lucruri excepționale nu se întâmplă într-o pandemie? Am fost și primul pianist din lume care a cântat într-un drive-in cinema, pentru publicul venit să asculte muzică live din mașină și mulți mi-au spus că pentru un artist clasic, să cânți în aer liber, fără o sonorizare adecvată, e o nebunie! Dar după aceea am văzut că mulți dintre cei care mi-au spus că sunt nebun au făcut la fel, s-au luat după mine.
Alexander Krichel © Sven Lorenz
Ești și compozitor, ai scris ceva în această perioadă de pandemie? Care e relația ta cu compoziția?
Am scris niște schițe, chiar în perioada de carantină din Hong-Kong, mi-am propus să fac un fel de jurnal muzical, dar totul este încă într-un stadiu nefinisat.
Despre ce e această muzică?
Înainte de Hong-Kong, am cântat în casa lui Beethoven de la Bonn Bagatelele sale și am vrut să numesc aceste compoziții chiar „bagatele“ de pandemie, pentru că mi-am dorit o formă liberă, fără condiționări, în care să scriu doar ce simt. E dualitatea stărilor din singurătate, câteodată ești fericit, câteodată foarte trist. Am vrut ca aceste piese să crească, să evolueze odată cu mine, ca un jurnal al stărilor mele zilnice. De aceea sunt 14 piese, încă nefinisate, asupra cărora voi reveni, cu siguranță, într-o zi.
Dacă interacțiunea cu publicul a lipsit în acest timp, măcar a fost un timp bun pentru proiecte discografice? Știu că cel mai recent album al tău, An Die ferne Geliebte?, a ieșit la Sony în 2019. Ce album pregătești?
Da, sunt artist exclusiv Sony și din acest motiv nu prea am voie să vorbesc despre proiecte viitoare. Pot doar să spun că următorul album e din nou centrat pe muzica rusă, pentru că am înregistrat deja Concertul nr. 2 și Momentele muzicale de Rahmaninov, e o parte importantă din identitatea mea muzicală, pentru că am studiat doar cu mari pianiști ruși. De aceea și următorul meu CD va fi unul cu muzică rusă.
Da, ai fost studentul marilor profesori Vladimir Krainev și Dmitri Alexeev. Crezi că un pianist rus sau un elev ieșit din școala rusă va cânta mai bine muzica lui Mussorgski sau Rahmaninov?
Nu. Cred că mai degrabă e o problemă de personalitate. Și între ruși vei găsi pianiști foarte cerebrali, mai nemți decât nemții, cum se spune, dar și interpreți foarte emoționali. Ca artist cred că e foarte important să fii autentic, să știi cine ești și ce muzică se potrivește personalității tale.
Alexander Krichel în recital la Palatul Culturii Iași, 18 martie 2021 © The Phope
Despre prezența la Classix, într-un recital Mussorgski-Enescu. De ce acest program, cu dificila suită a compozitorului rus și atât de impresionista suită enesciană, nici ea foarte ușoară?
Tablouri dintr-o expoziție de Mussorgski este o lucrare importantă în repertoriul meu, pe care o cânt foarte des, iar Enescu pentru că mi-am dorit dintotdeauna să cânt această Suită a II-a. Am cântat până acum Sonata a treia, care este cu totul altceva. E fascinant cum compozitorii din această perioadă, contemporani cu Enescu – Franck, Ravel, Debussy –, au elemente impresioniste cu o armonie foarte avansată în creația lor, pe de o parte, iar pe de alta se întorc în trecut – cum e cazul lui Ravel în Le Tombeau de Couperin, compus după Gaspard de la nuit, după Miroirs, lucrare care are totuși un miez baroc, cu parfum impresionist. Mă fascinează acest balans pe care îl regăsesc și în a doua suită de Enescu.
Care e relația ta cu muzica lui George Enescu. Cum i-ai caracteriza creația?
În timp ce cântam Sonata nr. 3 pentru pian m-am îndrăgostit de muzica asta. Este interesant cum relația pe care o ai cu o lucrare se schimbă pe măsură ce o înveți, o lucrezi. La Enescu am, mai mult ca la oricine altcineva, senzația că găsesc mereu ceva nou: o linie, o frază, o temă secundară, pe care înainte nu am sesizat-o, un ceva care era ascuns undeva și totuși atât de la îndemână. La el, ca și la Ravel, descoperi în paralel lucruri emoționante și în același timp atât de inteligente, pe când la un Rahmaninov, de exemplu, e mai mult emoție directă, din inimă. La Enescu muzica e la fel de emoționantă, chiar nobilă, și în același timp o muzică atât de intelectuală. El nu compune niciodată fără cap.
Te-ai gândit vreodată să înregistrezi muzica lui Enescu?
M-am gândit!
Și sunt șanse?
Sunt! Sunt multe șanse! (Râde.)
Un mesaj pentru publicul spectator și pentru muzicieni, care trec împreună prin experiența acestei pandemii?
Cred că este foarte important pentru noi toți să acceptăm ce nu putem schimba. Pentru muzicieni în special, cred că energia pe care o pierdem cu stresul, depresia și nervii cauzați de pandemie trebuie folosită pentru studiu, pentru a învăța un repertoriu nou, pentru a investi în noi proiecte, așa cum am făcut eu cântând pentru mașini într-un drive-in cinema. Noi, artiștii, trebuie să le arătăm oamenilor că nu am dispărut. Suntem prezenți și vrem să facem muzică pentru ei!
Ești un optimist! Ce urmează muzical pentru tine?
În toamnă am un turneu foarte important, cu concerte la Elbphilharmonie Hamburg, la Musikverein în Viena, iar după aceea voi pleca în Japonia, Coreea și China, pentru vreo opt săptămâni. Mi-am spus că până atunci, până în octombrie, voi accepta tot ce se întâmplă, iar după această dată voi vedea dacă pot să îmi continui filosofia, de a nu mă lăsa deturnat de ceea ce nu pot să schimb. Dar sper că până în octombrie problemele se vor rezolva.
Mulțumesc!
Mulțumesc și eu organizatorilor Classix, sunt foarte bucuros că am putut fi la Iași, un loc special, iar acest concert mi-a dat multă, multă energie care îmi va fi folositoare în următoarele proiecte!
P.S.: Alexander Krichel va înregistra următorul său CD în luna mai, iar el va conține și Suita nr. 2 pentru pian în re major, op. 10, de George Enescu. Ocazie cu care vom mai sta de vorbă, cu siguranță.
FOTO 1: Alexander Krichel © Oliver Mark
1 Trackback