Rubrici  -  Andrei Craciun  -  Jurnal din anii molimei (31)  -  

A fost o săptămână plină în actualitatea vlahă.

Luni, 19 aprilie

Pentru că România este, totuși, în avangarda absurdului, ar fi dră­guț să iasă și dregătorii în fața Palatului Victoria și să strige și ei candidul „Puie Mulimea“. Sau, mă­car, un „Jos poporul“.

Românii trebuie să știe, dar n-ar fi rău să știe și Cîțu câte ceva.

Duminică, 18 aprilie

Acum mulți ani, pe când lucram la un cotidian central din Bu­cu­rești, primeam scrisori pe adresa re­dacției, tot felul, era foarte plăcut să le citești, puteai constata care era starea națiunii (proastă). Așa, și într-o zi se primește pe adresa redacției o scrisoare deosebită, semnată de un veteran de război, care îi făcea o laudatio unui terț, pe nume Mîțu, titlul scrisorii era „Un pilot ca Mîțu se naște o dată la o sută de ani“, elogiul fiind prilejuit de aniversarea centenarului Mîțului, gest frumos, am studiat cazul, nu era chiar așa, mai fuseseră piloți ca Mîțu.

Dar altceva voiam să vă zic, tot așa văd că fac în zilele noastre și amorezații de Cîțu, încredințați și ei că un premier ca Cîțu se naște tot o dată la o sută de ani, Doam­ne-Dumnezeule.

Sâmbătă, 17 aprilie

Lui Șică Orban i s-a rupt sapa în mână când dădea cu sapa din mână ca să împădurească prin Maramureș. Din care se vede încă o dată că mâna lui Șică e puternică, dar cam smucită, rupe, păcat.

Dacă s-ar trage numele mi­niștrilor la loz în plic am avea categoric șanse mai mari de progres. așa rămânem cu reziliența, boala de lume a timpului prezent. De ce nu se face tombolă, să fie loterie, să joace și întâmplarea rolul său, ca la vechii greci.

Vis de noapte ciudat: era ministrul Drulă, îl puseseră la sănătate, și zicea Drulă: gata, Arafat, s-a terminat!, și un cor de îngeri cu capul lui Vlad Voiculescu sau Răzvan Burleanu, nu se vedea prea bine în vis, cânta: ne-am ales cu, ne-am ales cu domnul Arafat. Gata, copii, s-a terminat!, zicea Drulă.

Vineri, 16 aprilie

Mă uit la Cîțu și-l văd: lucrul bine făcut.

Știu că vlahii au niște criterii cel puțin dubioase de socotire a succesului în viață, măiculiță, dar dacă ajungi la o vârstă să fie Cîțu șeful instituției pe unde buge­tărești înseamnă, de fapt, că ai ajuns foarte rău.

Președinții (rezumat): Dragi tovarăși și pretini, trăim o peroadă dificilă, măi dragă, hă-hă-hă, m-au învins, Mihaela, dra­gostea mea, dar doar pentru o noapte.

Cum frumos spunea și Emil Cioran al nostru (vorba vine al nostru): „Orice participare la frământări temporale e timp pierdut și risipire inutilă“.

Cea mai importantă lecție însușită în această pandemie (cum zic idioții, voind să o di­ferențieze de multe alte pandemii cu care ne-am confruntat în ultimul secol) este că, dacă mai trăiesc, aș face bine să mai văd ungro-vlahi doar la televizor, la o teleenciclopedie din emisfera ailaltă, cât mai departe de habitatul lor natural.

De vreo două luni încoace duduie „presa“, nu mai prididește sărăcuța, reportaje, interviuri, anchete, portrete, toate din prima linie a frontului cu parșivul coronavirus. N-ați băgat de seamă? Eroii-martiri au trudit pentru dumneavoastră. Sunt „ziariștii“ esențiali, vaccinați înaintea mul­țimii. Sau, cum îi mai alint eu, impostorii. Nu cred să fi scăpat impostor nevaccinat ca ziarist în lupta cu nemernicul de covid, Doamne ajută.

Joi, 15 aprilie

Nu vreau să spun că n-am încredere în sistemul meu imunitar, dar l-am botezat „Cîțu“.

Vești bune pentru caricaturi: iată, și ele pot fi țări.

Totuși, consider că a fost o lecție bună pentru orice individ care are școală netrucată și bune intenții: să stea cât mai departe de valahi, că altfel te latră vuvuzelele, gradații și cervele, cu drag.

Idee de film românesc: Asaltul cervelor. Cervele, dotate cu vuvuzele, iau cu asalt ministerele, să impună dictatura cervelor. Disperat, Cîțu fuge pe ușa din dos, strigând: „Fugiți, bă, ne atacă cervele!“. Sfârșit.

Mă mai alină la gândul că nu sunt vaccinat nici acum și pesemne nu voi fi nici la paștele cailor doar realitatea că Dănuț Andrușcă, lăudat fie-i numele, este și el esențial la carpato-danubiano-pontici.

Miercuri, 14 aprilie

Ar fi păcat să te lege de valahi, vorba ceea bătrânească, altceva în afară de firul de ață al gândului întâmplător.

Oricât m-aș gândi, nu pot găsi o altă țară din lume în care Cîțu să fie „esențial“. Țara noastră-i țara noastră.