Purtam o discuție cu masteranzi interesanți de proiecte independente și subliniam, printre altele, atenția ce trebuie acordată potențialilor sponsori. Din nefericire, legislația autohtonă nu încurajează acțiunea voluntară de redistribuire a unei părți din profit către sectorul cultural. În țări mai atente cu sursele de finanțare alternativă, sponsorizarea, mecenatul, donațiile (de la cele simbolice, individuale, de ordinul a câteva zeci de euro sau dolari, până la cele foarte consistente, de sute de mii) sunt reglementate astfel încât să îi capaciteze pe posibilii interesați.
A contribui într-o manieră de acest fel la susținerea domeniului creativ înseamnă în termeni concreți a reîntoarce către societate o parte din propriul câștig material pentru a te asigura de viitoarele câștiguri spirituale. A finanța cultura, indiferent cum, înseamnă să faci o investiție socială.
Una dintre ideile vehiculate în conversația mea cu artiștii în devenire marșa pe grija față de adecvarea ariei ocupaționale a potențialului finanțator la profilul evenimentului artistic. Simplu spus, nu e indicat un producător de țigări care să-și asocieze imaginea cu aceea a unui eveniment adresat prioritar adolescenților. Ori, de dragul argumentației, o firmă de servicii funerare care să sprijine o creație pentru seniori. Sau o firmă de telefonie care să ofere dispozitive smart unor categorii defavorizate într-o zonă unde nu există acces internet. Pe linia aceasta a analizei noastre academice am aflat, de pildă, că într-un oraș, fix lângă școala de muzică s-a instalat sediul local al „Mozzart“ (ortografierea e cea de pe firmament). Inițial am crezut că e o glumă sau o eroare de scriere, dar e cât se poate de real și se referă la un business al cărui obiect de activitate sunt jocurile de noroc și pariurile sportive. Imaginați-vă cum ar fi ca, în spiritul unei bune vecinătăți, Mozzart acesta să apară printre sprijinitorii unui concurs de interpretare instrumentală consacrat lui Mozart! Câtă confuzie ar induce și cum ar afecta imaginea publică a manifestării.
Hamletul de la Bacău e… un restaurant
La Bacău, în proximitatea Teatrului Municipal „Bacovia“, pe un frontispiciu scrie „Hamlet“! Indiferent cât de des ori de rar merge cineva la teatru, de Hamlet a auzit în mod sigur. Celebritatea personajului îl asociază invariabil cu craniul lui Yorick, cu „ceva e putred în Danemarca“, „cursa de șoareci“ și teatrul în teatru, cu legendarele îndemnuri pentru actori: „Te rog, spune tirada răspicat și curgător, așa cum am rostit-o eu; dacă însă te-apuci să răcnești, cum fac mulți actori de-ai voștri, pun mai bine pe crainicul târgului să-mi strige stihurile. Nici să nu dai din mâini prea tare, așa de pildă ca și cum ai tăia aerul cu fierăstrăul. Fii cât mai potolit. Chiar în mijlocul noianului, al furtunii – ca să zic așa –, în vârtejul pasiunii, trebuie să cauți să păstrezi o măsură care s-o mai astâmpere puțin. Oh! Mă doare în suflet când aud vreun vlăjgan cu căpățâna vârâtă într-o perucă, sfâșiind o pasiune în bucăți, făcând-o zdrențe, și spărgând urechile spectatorilor de la parter, care, de cele mai multe ori, nu sunt în stare să prețuiască altceva decât pantomime de neînțeles și gălăgia. […] Sunt și unii actori, i-am văzut jucând și am auzit pe alții ridicându-i în slava cerului, n-aș vrea să vorbesc cu patimă, care nu mai aveau nimic creștinesc în spusa lor, nici măcar înfățișarea de creștin, de păgân, sau chiar de om n-o mai aveau. Se umflau în pene și răgeau de am ajuns să cred că i-a făcut oameni vreun salahor de-al creațiunii și că i-a făcut greșit, așa de cumplit maimuțăreau tot ce e omenesc“. Le-am redat in extenso întrucât sunt universal valabile rândurile acestea de poetică teatrală strecurate de William Shakespeare în una dintre cele mai populare piese ale sale. Hamletul de la Bacău e… un restaurant. N-aș putea zice dacă proprietarul e fan al artei scenice sau, cine știe?, o fi absolvent de Teatru. Meniurile sunt dintre cele standard, totul e dichisit, există și terasă.
La ce bun să avem un Teatru Globe în România
Avem și Teatrul Globe în România! Am aflat accidental, dintr-un afiș răspândit pe orice suprafață din oraș pretabilă. Întâi am crezut că n-am citit bine, dar când m-am apropiat nu mai exista nici o urmă de îndoială. La un search pe Google, motorul de căutare a afișat doar una-două trimiteri, cu informații eliptice. Nu pricep de ce animatorii acestui proiect privat au optat pentru celebrul nume al unui nu mai puțin celebru teatru legat de William Shakespeare. Teatru care a ars, dar a fost reconstruit și a devenit una dintre atracțiile cultural-turistice ale Londrei. O posibilă motivație ar fi să atragă mai mult public.
Dar nu cred că amatorii de divertisment (aceasta e zona spre care se orientează) cu distribuții și scenografii restrânse știu prea bine care e istoria lui The Globe. Și-atunci, mă întreb, la ce bun să avem un Teatru Globe în România, producătorul câte unei comedii când și când, pe care o plimbă prin țară cu bilete scumpe? Aceasta-i întrebarea! Răspunsul posibil vine tot din Hamlet: „lasă-te călăuzit de bunul simț. Potrivește fapta cu vorba și vorba cu fapta; ia aminte numai să nu depășești măsura; fiindcă tot ce întrece măsura se abate de la scopul teatrului, acest scop fiind încă de la începuturile sale și până astăzi să se păstreze ca o oglindă a firii; să arate virtuții adevăratele ei trăsături, păcatului icoana lui și tuturor vremilor și vârstelor, tiparul lor. Dacă depășești acest țel, sau dacă nu-l poți atinge, chiar de-ai face să râdă de prostănaci, nu poți decât să nemulțumești un om cu mintea întreagă. Iar părerea unuia ca acesta trebuie, în prețuirea voastră, să atârne tot atât de greu cât mulțimea întreagă care umple teatrul“.
1 Trackback