Noua miniserie documentară My Love: Six Stories of True Love, producție originală Netflix, prezintă în șase episoade a câte aproximativ o oră șase perechi de „păstrători ai dragostei pe lume“, cum le spunea Gellu Naum.
Șase cupluri din SUA, Spania, Japonia, Coreea de Sud, Brazilia și India, care sunt împreună de mai bine de 40 de ani și care sunt urmărite pe parcursul unui an (2019) de câte un regizor din țările respective. Miniseria e inspirată de un documentar sud-coreean din 2013, My Love, Don’t Cross That River, de Moyoung Jin, care urmărea un cuplu de nonagenari căsătoriți de 76 de ani.
Filmați cu echipe restrânse, care să nu le afecteze intimitatea (uneori regizorul a fost și cameraman), personajele se comportă de multe ori ca și cum nu i-ar vedea nimeni. David și Ginger din Vermont, SUA dorm îmbrățișați deși sunt împreună de 59 ani, dar când fac pregătirile pentru cremare (să fie totul aranjat când va fi să fie), ea vrea ca cenușa să-i fie îngropată lângă părinți, iar el să fie risipită peste pământul de la fermă.
Nati și Augusto din Spania sunt de 60 de ani împreună (el a fost păstor de capre toată viața, locuiesc într-o așezare foarte izolată), dar el încă îi spune: „Mă crezi că îți pun mâna pe țâțe?“, după ce remarca filosofic la începutul episodului că o pasăre nu zboară niciodată singură.
Haruhei și Kinuko s-au cunoscut în spitalul unde el era internat cu lepră și s-au căsătorit pentru că ea l-a cerut (lepra sau boala Hanssen e stigmatizată și azi). După 49 de ani în care ea a avut grijă de el, rolurile se schimbă când ea își descoperă un cancer la stomac. Ce credeți că-i spune el? „O să fie grea operația. N-ai nici un pic de carne pe tine, o să dea de os imediat.“ Dar după operație, când viața reintră în normal, la aniversarea lui de 84 de ani el îi amintește de medicul care i-a zis în copilărie că nu va trăi mai mult de 15 ani, și îi spune că ea l-a ținut în viață. „Hai, nu fi sentimental, știi că nu-mi place“ (dar e clar emoționată).
Saengja și Yeongsam din Coreea de Sud (de 47 de ani împreună) au o crescătorie de melci de apă, dar Yeongsam nu mai poate munci din cauza durerilor de spate, iar Saengja își face reproșuri că n-a protejat-o. Când sărbătoresc 47 de ani, el îi ia 47 de trandafiri și îi scrie o scrisoare plină de duioșie, emoționându-se când i-o citește.
Jurema și Nicinha (de 43 de ani împreună) sunt excluse social cu totul: și lesbiene, și negrese, și sărace, locuiesc într-o favelă din Sao Paulo lucrând ca menajere în case de bogătași. Nici că le pasă, au casa plină de copii și nepoți (amândouă au copii), nu se plâng că sunt excluse, d’apăi să vorbească de feminism. În viața lor simplă nu e vorba de acceptare, pentru că, atunci când iubirea există, problemele țin de o ureche care nu mai aude bine, de diabetul Juremei ori de casa pe care vor s-o ridice la țară, chiar dacă nu le mai ajung banii decât de geamuri. Acest episod e cel mai reușit, pentru că e luminos și autentic. Lucrurile se iau așa cum vin.
Satyabhama și Satva duc o viață tradițională în India, unde cultivă bumbac și sunt căsătoriți de 42 de ani, cunoscându-se doar în ziua nunții. Când Satva scoate un spin din piciorul Satyabhamei, care umblă desculță și o întreabă dacă n-ar fi mai bine să înceapă să poarte papuci, ea spune: „Nu mă deranjează; nici noroiul nu e o problemă“. Și tot ea, la începutul episodului: „Legăturile noastre depășesc viața. Cum familia noastră se mărește (n.red.: au copii și nepoți), continuăm să fim împreună prin ei“. Dar când ploaia strică bumbacul, copiii pleacă la fabrică să muncească luni bune și ei rămân singuri și triști că li s-a spart cercul. Fără nepoți după care să stea, Satva îi îmbracă soției leagănul în flori.
Inevitabil, cele șase episoade te invită să cauți puncte comune. Dar e suficient să-l respecți pe celălalt, să glumești cu el, să munciți mult și să creșteți copii ca să rămâneți împreună peste 40 de ani? Evident, nu. Deși serialul e plin de căldură și de înțelegere pentru lucrurile mărunte care alcătuiesc o viață, el ține la secret ingredientul minune. Dar cine-l știe, există așa ceva? Probabil că lucrurile sunt sau nu sunt, important e să pui un picior înaintea celuilalt.
1 Trackback