Mai stateai la inchisoare, mai trageai lozuri cu surprize de obicei neplacute. Lozurile „bune” erau de genul: ai cistigat un concurs de frumusete, primesti 10 lire de la Banca. Lozurile rele (fara ghilimele) te obligau sa platesti sute de lire pentru fiecare proprietate detinuta. Sfirsitul era mereu tensionat, cu un cistigator plin de bani, privind zimbitor un competitor disperat, ramas in cursa si incercind sa nu dea faliment. Ofticosi cum eram mai toti, am fi adus si bani de acasa, numai sa nu ne recunoastem infrinti.
Dar cum sa produci si sa comercializezi, in Republica Socialista Romania, un joc similar? Monopoly era si este esenta capitalismului, a economiei de piata. Bunul gospodar, care chipurile il concura, parea la fel de ridicol ca sistemul centralizat, etatizat pe care il reproiecta la scara. Daca jucatorul de Monopoly reprezenta un investitor la nivel macro, bietul participant la deliciile Bunului gospodar se gindea cum sa-si achizitioneze o chiuveta. Visul unuia era sa detina toata tabla (intreaga Londra). Utopia celuilalt era sa aiba un apartament mobilat. Pina si in domeniul jocurilor, unde libertatea imaginatiei ar trebui sa fie fara limite, planificarea socialista impunea un tipar meschin. Si odios, dat fiind ca, in lumea reala, existau strazi, domenii, cartiere intregi detinute de unii, monopolisti comunisti propagatori ai „egalitatii”.
Despre ipocrizia vechii paturi superpuse de activisti se mai poate vorbi si cu alte ocazii, fiindca ii tot vedem, astazi, pe aceiasi insi practicind cu succes retetele capitaliste. Deocamdata, merita sa-i observam la lucru pe bunii nostri gospodari edilitari, in perioada alegerilor. Dupa trei ani si jumatate in care nu l-am zarit o data la fata pe primarul meu de sector, de citeva luni figura lui tonifianta imi zimbeste incurajator de pe toate gardurile. Este un tip masiv si serios, in care poti avea incredere. Dupa ce am facut atita vreme slalom cu masina prin puzderia de gropi care joaca rolul de filtru (cine se incumeta sa intre pe strada Floare Rosie merita fara indoiala sa ajunga si la blocul meu), brusc au inceput reparatiile structurale. De vreo patru luni bunii gospodari trudesc la un drumeag de acces, in care am tot studiat straturile geologice. Dupa ce am trecut initial pe marginea gropii, apoi prin noroi, in fine printr-un nisip fin, meseriasii au bagat smoala si au dat strada in lucru. Asta s-a intimplat cu o saptamina inainte de vot. Primarul in exercit a ajuns, cum-necum, in turul doi de scrutin si isi joaca in saptamina ce vine destinul administrativ si politic.
Oare ce va mai face dom’ Primar pe strada noastra, ca sa nu uitam cumva sa-l votam? Ne va suprainalta blocul, il va revopsi ori va demara proiectul indispensabil al unei arteziane colorate, in parcare?