Raspunsurile „corecte” (gresite) erau urmatoarele: 1957, respectiv 2005. Ca m-am nascut cu sapte ani mai devreme decit m-am nascut de fapt, deh, asta este, strategii jocului cu pricina mi-au pus niste ani in circa; ca am murit in 2005, asta-i ceva mai greu de explicat! M-am gindit atunci la cit de manipulabila este realitatea inclusiv prin cifrele nasterii si mortii, si am jonglat putintel in mintea mea cu termeni precum metarealitate, pararealitate, ortorealitate.
Caci ceea ce pretindeam eu de la cei ce gresisera datele mele de nastere si de moarte era un soi de orto-realitate! O realitate corecta si impecabila. Gindindu-ma la toate acestea cu varii ocazii, am inteles cit de incontrolabil variaza proiectia celorlalti asupra noastra, in cazul de fata asupra mea. Si am facut o recapitulare. Cind am publicat volumul de poeme Oceanul Schizoidian, mi s-a spus ca ar fi trebuit sa stau citeva luni intr-un ospiciu ca sa fi putut scrie o asemenea carte. De ce, am intrebat eu inca perplexa pe vremea aceea – nu avem destui dintre noi oricum un ospiciu pe dinauntru? Cind am publicat volumul de proza Purgatoriile, mi s-a spus, privitor la ultima bucata de text, microromanul Ucenica, o chestie stupefianta: ca ar fi trebuit sa fiu calugarita si sa traiesc intr-o manastire ca sa am dreptul sa scriu asa ceva! Cind am publicat Tricephalos, intrebarile au fost puhoi, care mai de care mai smintite: 1. daca am intilnit intr-adevar minotaurul in Creta (romanul era scris la persoana I, dar, pentru Dumnezeu, cum de se face cu atita nonsalanta suprapunerea intre viata si literatura, habar nu am!); 2. daca peep-showurile pariziene din prima parte a cartii sint reale sau nu? (erau inventate toate si eram mindra de asta); 3. daca Muzeul Sexului, descris in prima parte, are o adresa si unde poate fi vizitat (intrebarea aceasta mi-au pus-o doi confrati, pe care i-am dezamagit spunindu-le ca respectivul Muzeu al Sexului se gaseste la Amsterdam si nu la Paris – si ca, oricum, am inventat destul in roman).
Cind am publicat volumul de poeme Venetia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane mi s-a spus ca nu as fi avut dreptul sa scriu despre curtezane, atita timp cit nu am fost eu insami asa ceva si nu am trait in secolul al XVIII-lea, despre care scriu acolo! Finalmente, dupa ce am publicat volumul de proza Nasterea dorintelor lichide, care in a doua parte contine portretele (fictive, fiindca vorbim de literatura) a 108 barbati, am aflat cu stupoare ca circula zvonul dupa care am fisat in a doua parte a cartii mele experientele avute cu cei 108 barbati, pe care i-am inregimentat si clasificat intr-un mini-dictionar! Toate aceste voci care au comis varii proiectii asupra-mi nu au fost, fireste, majoritare, ci minoritare, dar acest lucru conteaza mai putin. Orto-realitatea e greu de respectat si manageriat! Iar acum ca am aflat ca am murit in 2005, ce mai pot sa spun? In curind voi fi anuntata ca, in sistemul de jocuri si strategii culturale, ma cheama nu Ruxandra Cesereanu, ci Mesmeea Cesereanu… dar macar acest lucru nu ar fi chiar atit de grav, ci mai degraba amuzant.