» Lake Tahoe de Fernando Eimbcke (Mexic). L-am vazut la Berlinala, in februarie, si nu l-am mai revazut, ca asa a fost sa fie, la Cluj. Intre timp s-a asezat, imi evoca acum culoarea alba si o zi insorita – peretii albi ai caselor, desenati cu grafitti-uri, genunchi zdreliti si o caldura care te alunga din toate ale tale, mai ales din socul pierderii cuiva apropiat. Daca as revedea acum filmul, e foarte posibil ca toate aceste lucruri sa fie inlocuite cu altele.
» Cerul, pamintul si ploaia de Jose Luis Torres Leiva (Chile). Iarba uda, miros de ploaie, tenisi care fac plici in pamintul imbibat cu apa, ploaie care da un sens singuratatii, taceri care dau un sens cuvintelor si spatii virgine intr-o poveste sumara, peste care ploaia a facut mici baltoace. Drumuri lungi, aceleasi drumuri, care in timp incep sa creioneze un alfabet al supravietuirii logice, dincolo de chingile repetitiilor.
» Secvente de Alexandru Tatos (Romania). O naturalete care spulbera zabrelele cenzurii (sau autocenzurii). Un curaj aproape nebun, venit poate si din prea multa inocenta, de a juca ultimele carti cu toate miinile. Ultima parte a filmului te lasa mut. Perdeaua dintre realitate si fictiune se zbate ca aripile unui fluture ars de lampa. E atit de ca-n viata, incit te sperii.
» Problema tintarilor si alte povestiri de Andrei Paunov (Bulgaria). Un documentar in care viata din postcomunism e atit de suprarealista, incit bate orice opera de fictiune. Umor neegalat decit de ochiul care gaseste detaliile ironice ale vietii, cautind un simt al istoriei inexistent in manualele de sociologie.
» Spiritul stupului si Soarele gutuii de Victor Erice (Spania). Poate cineastul care mi-a oferit cel mai tihnit si mai logic ritm cinematografic in nebunia festivalului, desi filmele lui nu par sa urmeze o logica structurala. Dar in goana de la un film la altul, de la o coada la alta, de la senzatii diferite la altele si mai grabite, de la impresii contradictorii la altele si mai personale, Erice a pus un semn de punctuatie. Sau niste paranteze inlauntrul carora moartea se oglindeste ca luna-n lac. Sau ca (intr-)o gutuie.
» Shakespeare colt cu Victor Hugo de Yulene Olaizola (Mexic). Un documentar care sporeste misterul personajelor, ocultindu-l si mai mult. La final, imaginea fermecatorului si, se pare, periculosului Jorge, artist autodidact, schizofrenic si, probabil, criminal in serie (care nu apare, pentru ca e mort, dar bintuie ca un invizibil personaj real) e si mai seducator decit era la inceput. Filmul studentei (inca) ne face sa credem ca astfel de povesti magice sint parte din viata fiecaruia, chiar daca nivelul de spectaculozitate difera.
» Si Paranoid Park, de Gus Van Sant (SUA), despre care prefer acum sa tac…