Ce mă muncește în zilele și nopțile din urmă? Că am pierdut-o fizic pe Malvinița. Am pierdut caietele lui Petre Sirin care aveau lipite cu clei documentele civile, fotografiile, scrisorile Malviniței. După ce vreo 20 de ani am tot cochetat, i-am făcut curte Malviniței, am pierdut-o în bibliotecă, într-un împrumut, într-o mutare? Și mintea mă condamnă la căutat, scotocit de hârțoage. Nu pot da de Malvinița, nu pot și gata. Nu pot. E imposibil. Nu cumva am dus-o acolo? Nu e. Trec câteva zile până ajung într-un punct în care nu e. Nu e. Nu e. Și apoi după zile îmi dau seama că am cercetat acolo, dar dincolo n-am aruncat un ochi. Nu știu de unde condamnarea asta. Cartea Malvinița este. Cartea Malvinița am pipăit-o, am adulmecat-o în toată cerneala ei tipografică. M-am cocârjat s-o duc în brațe, 20 de exemplare de drepturi autor plus altele de dăruit studenților. Cum pot să mai caut? Malvinița? O știu de când era hârtie A4. O știu de când a devenit mare, prin imaginația mea. O știu de când o iubeau unii și o abandona Laie. Cum se mai perpelea, ce scrisoare i-a mai scris lui Laie… Am luat-o de mică, am îmbărbătat-o când avea nevoie de ajutor. Zile și nopți am trăit cu ea până la epuizare răul și binele. Fericire ea mi-a dăruit, iar eu doar bucurii mici. Am mutat-o de ici colo, unde nu-i era locul, o luam și-o duceam și mai departe de ochii celorlalți. Malvinița era manuscris. Puteam face orice cu ea. Orice chiar. S-o fur. S-o ascund pe veci, s-o uit. Am așteptat momente bune, m-a așteptat să ies din tumulturi. Și uite când mi-e lumea mai dragă, ea s-a pierdut. Unde? Nu știu. Dar eu sunt de vină. Eu, doar eu. Ea este o aia, o hârtie, de unde știu că a existat? Ce pretenții să aibă? Ce vrea de la mine? E o fantomă ce pute a țigări. E un nimeni. nimeni. Dar, Dumnezeule, cât de mult aș vrea să mai mângâi foaia ei cuminte plină de patimi. Dumnezeule, cum se poate așa ceva? Cum de mi-ai dat doar darul ăsta al căutării ei. Vreau să-mi fi dat darul uitării, nu al căutării. Ce să mai caut? Am căutat de zeci de ori în aceleași locuri și tot nu e. Nu eeeeeeeeeeeeeeeeeee. Behăi, bâjbâi. Nu este. Femeia aceia care mi-a dat fantezii, împărtășanii nu este. Este doar Cartea acum. Manuscrisul după care e făcută cartea e pierdut. Ea este pierdută. Eu sunt pierdut. Cine a mai văzut pe lume o litanie, o jale mai mare? Cine? În loc să mă bucur că Polirom mi-a tipărit cartea, eu umblu cu mintea în demențe, în răscoleli nesfârșite. Azi dimineața după 5 ore, ce cifră diabolică… 5. Am prieteni care mi-ar spune că, da, 5 e mare, bucură-te de el. nu fi prost. 5 ore de somn pentru unii e aur, e formula perpetuumului. deci după 5 ore iar mi s-a dat coșmar. acolo trebuie căutat. în maldărul de pe balcon, acolo. acolo l-ai împachetat alături de obiectele bunicilor tăi. ai adus în seara aia tot soiul. acolo este. Bunicii mei se dizolvaseră în eternitatea lor, casa rămăsese vreo 20 de ani neagră la față și părăsită. Eu am vândut-o. Acolo este cartea. Acolo, îngropată în obiectele bunicilor. Doar cu ei se puteau împăca bunicii tăi, cei pe care i-ai vândut fără milă. Doar ei puteau avea grijă de ei. Doar ea putea avea grijă de ei. Tu ai pierdut-o pe Malvinița și ți-ai vândut bunicii. Ieftin. Ieftin. N-am grijă de lucruri. Cel mult le iau precum o gaiță după strălucirea lor și le abandonez când nu mai vreau, când uit, când îmi fac un nobil scop. Ce motivație abjectă. Culmea este că după mărturisirea de azi la fel voi rămâne și mâine. Oricât de crud sunt cu mine, cu atât mai uituc, mai indiferent voi fi mâine. Ăsta e atelierul meu. Nu din hârtie, stilou, ci din numeroase nemiloase remușcări. Gata, acolo sigur este Malvinița. Dar astăzi n-am timp să răscolesc. Nici mâine nu prea pot. Peste o săptămână. Să-mi scriu undeva. Să programez în telefon taskul. Malvinița se va ascunde mereu. N-are nevoie de astfel de lucruri. Când m-am îndrăgostit de ea atunci i-a plăcut. Atunci am fost fericiți. Acum e perfid, acum e tâmpește. Acum n-are nevoie. Se ascunde. Mai bine se ascunde decât să devină task. Acum se ascunde pentru că am intrat într-o rutină. Scrierea cărții e o rutină. S-a săturat să mă concentrez fără pasiune, să scriu fără zvâc. facerea cărții malviniței a fost, recunosc, fără pic de culoare. Nu apăreau curcubeie ca pe vremea îndrăgostirii. O carte scrisă are rutina ei. disciplină. Plus că Malvinița a fost disperarea în fața nenorocitei de pandemii. Deci, unde ți-e îndrăgosteala? Nu-i. E rutină. E paracetamol împotriva fricii. Acum câteva zile am fost publicat de Polirom, motiv de mândrie. Dar sufletul mi-e negru. Manuscrisul care a stat la baza cărții s-a pierdut prin casă. Cartea s-a făcut după o transcriere a manuscrisului. Malvinița a fost un document docx. De asta plâng. Nu mai am Malvinița de hârtie. Caut și dorm puțin. Nu mai scriu nimic.
Cartea Malviniței
Articole recomandate
Carte
Între a fi și a nu fi se află educația – Jacques Attali și nevoia de a schimba viitorul
379 Vizualizări
21 octombrie 2024
Carte
Interviul ca formă de mediere între scriitoare și cititorii săi
778 Vizualizări
23 septembrie 2024
Carte
Experiența unei lecturi sau cum să citești un manual de literatură comparată
438 Vizualizări
9 septembrie 2024
Carte
Un autor în care se poate regăsi fiecare dintre noi: Andreï Makine
381 Vizualizări
12 februarie 2024
Carte
Iertarea – consecința faptelor noastre sau desăvârșirea unui proces de vindecare?
869 Vizualizări
22 ianuarie 2024
Carte
Refresh. Cinci scriitori debutanți în proză la Editura Polirom în 2023
1613 Vizualizări
11 decembrie 2023
Carte
Pentru un plus de densitate culturală – despre Provența, ținutul lui Ioan T. Morar
1017 Vizualizări
11 septembrie 2023