Miercuri a început festivalul Rocanotherworld, ediția 2021, cea care poartă numărul șase. Un format nou, prefigurat de ceea ce s-a întâmplat la precedenta ediție – cu marea diferență că anul trecut criza sanitară a făcut să fie una cu totul și cu totul specială, fiind de altfel și primul festival ce a îndrăznit să înfrunte pandemia. Din fericire, zilele acelea au trecut – sperăm că definitiv –, iar debutul festivalului s-a bucurat de o mult mai mare libertate și de vreme călduroasă, în ciuda previziunilor meteo, ce anunțau furtuni. Aș spune chiar prea călduroasă, dar asta a fost scuza perfectă pentru o apă rece, o supă de roșii cu gheață sau o bere, de praesenti gustum.
Schimbarea de concept cu care au venit organizatorii s-a simțit în multe direcții, iar direcția pe care au pornit, cea a sustenabilității, și ținta pe care și-au stabilit-o, de a reduce cu 75% deșeurile produse de tot ce înseamnă festival, s-a simțit și ea. La fel, este mai mult decât binevenită ideea de a oferi la intrare, inclusă în prețul biletului, testare rapidă pentru SARS-COV2 (altfel, accesul a fost condiționat de un test negativ recent sau dovada vaccinării). Astfel, a fost o libertate și mai mare înăuntru, oamenii nemaitemându-se de atingerea semenilor.
Dar cel mai puternic s-au simțit publicul și atmosfera, cu oameni mulți, atât de mulți cum nu am văzut de prea multă vreme laolaltă, cu multe îmbrățișări mute – nu atât pentru că ne-ar fi intrat în fire să nu ne mai luăm în brațe, cât mai ales din cauza caniculei. Poate că și de asta, din această reținere, s-a simțit contrastant bucuria de a fi acolo, de la cei întinși în hamace la copiii care se dădeau huța și pînă la cei strânși în fața scenei. Măcar atât să aducă bun pandemia asta, noi forme de a ne bucura.
De prin prima zi
Ziua de miercuri a adus pe scenă trei trupe, adică: Alexu and The Voices Inside, Alex & The Fat Penguins și, ca prim headline, Vița de Vie. Ca orice debut de festival, a început la pas lejer, de plimbare printre copacii de la The Secret, ce, împreună cu Ciricul de alături, ofereau o normalitate termică față de asfaltul orașului. Evident, pasul s-a accelerat și, până când luna (aproape) plină a dat și ea culoare locului, s-a ajuns la un ritm tot mai alert, care a culminat firesc cu show-ul băieților (care, în mod natural, nu mai sunt atât de băieți) de la Vița de Vie.
Prestația lui Adi Despot et co. i-a adunat în fața scenei pe mare parte dintre cei prezenți, într-o zbânțuială pe muzica Viței, chit că destul de mulți dintre participanți, ca subsemnatul, au preferat să admire concertul și mulțimea mai de la distanță, din picioare, tolăniți pe unde aveau chef, în scrâncioburi.
Mare parte dintre melodii au fost reinterpretări, reorchestrări, de la ritmurile orientale din Iamma la felul în care publicul a devenit participant direct la, spre exemplu, Basul și cu toba mare, sub îndemnurile trupeților de a contribui cât mai mult la cântare.
Și așa, la vreo 11, s-a terminat seara, cu participanții încă plini de chef de a continua, dar cumva și obosiți după atâta interacțiune. Deh, știm doar că, chiar de călătorului îi șade bine cu drumul, fără antrenament tot i se ostoiește repede vlaga.
Și a fost și a doua zi
Din experiență am învățat că după noapte vine zi, așa că, am dedus eu, e normal ca joia să vină după miercuri. Iar dacă e joi, vorba din bătrâni, atunci e a doua zi de Roca. Iar în acest cireșar din leatul 2021 s-au înșiruit pe scenă alte trei trupe, în ordinea intrării în teren: Stema, Via Dacă și Cred Că Sunt Extraterestru.
Populația festivalieră, deja prinsă în antren de antreul consumat cu o zi înainte, s-a activat mult mai repede, a fost o zi mai dinamică din acest punct de vedere.
Melanjul stilistic oferit de bucureștenii de la Stema, un amestec de indie, trip-hop cu acordeon și un praf de psihedelic, a funcționat foarte bine ca încălzire pentru ce avea să urmeze, cu oameni plutitori pe ritmuri calde la umbra copacilor. În ciuda versurilor, nu cred că a crezut careva dintre noi că lumea asta e chiar „crudă, surdă, slută, multă, cruntă și rea“.
După acest preambul, au venit frații noștri de la Via Dacă, participanți pentru a doua oară la Roca – prima dată au fost la ultima ediție ce s-a desfășurat pe pârtia de schi, în 2019. Iar, dovadă că încălzirea a fost bună, iar desfășurarea celor de la Via Dacă la fel de bună, s-a văzut cum se tot ridică festivalierii noștri ieșeni de pe jos, de pe perele bean bag, cum apar dinspre zona de mâncare (și băutură) și începe agitația. Singurul insucces de până acum al festivalului le aparține direct moldovenilor, care au invocat în van paparudele, că ploaia i-a ocolit. Dar muzica, un folclor rock cu filigranuri incantatorii, a compensat, iar mișcarea browniană a celor ce s-au înghesuit înspre scenă a fost disciplinată de ritmurile Viei Dace până la a culmina, pe apus, într-o horă.
Atâta zbânțuială, în dulce oboseală, cere și o parte de platou. Ca țigara de după efort, au venit băieții de la Cred Că Sunt Extraterestru să liniștească inițial apele, pentru ca la final să trezească publicul la prea multă viață. Ce cântă ei, recunosc, nu e pe gustul meu – contează însă că este pe gustul publicului, lucru care s-a văzut, și încă cum! S-a văzut mai ales când s-au aprins ecranele telefoanelor, ca tot atâtea lampioane ce băteau spre scenă.
Și așa au fost primele două zile de la Roca 2021 în al doilea an de pandemie. Data viitoare, despre restul zilelor petrecute la Roca, locul în care s-au readunat oamenii și trupele, unde nu cred că găsești pe cineva care să nu întâlnească tot felul de cunoscuți. Oameni cunoscuți chiar și printre necunoscuți. Pentru că și asta face Roca, aduce și readuce oameni împreună.