Internațional  -  Dragos Cojocaru  -  

„Să mergi la Operă e ca și cum te-ai îmbăta pulbere, e un păcat ce conține în el însuși pedeapsa, și este o pedeapsă severă!“, îi scria autoarea religioasă engleză Hannah Moore surorii sale, în 1775, pe vremea când opera era foarte diferită de ceea ce se întâmplă astăzi.

„Pentru că un pasionat modern de operă ar fi absolut șocat de publicul de pe vremuri“, explică Richard Tognetti, directorul artistic al Australian Chamber Orchestra. „Publicul de la 1700 era absolut scandalos, mai ceva decât cel de la un concert popular din zilele noastre. În cele trei teatre din Londra izbucneau regulat, de exemplu, scandaluri și bătăi, dar autoritățile se implicau doar dacă era spart candelabrul.“

Iar Richard Tognetti continuă să descrie, într-un articol din pu­blicația „The Age“, tabloul neaș­tep­tat pentru audiențele moderne al spectacolului de operă de pe vremuri: prostituatele aruncau cu fructe în muzicieni dacă nu le plăcea interpretarea, în timpul spectacolului publicul mânca, bea, se bătea, discuta sau se retrăgea în colțuri mai ferite pentru a face sex. Mirosurile erau cople­șitoare, de la toalete în public, mirosurile corpurilor transpirate, cel al fructelor stricate, amestecate cu parfumuri și arome care încercau cât de cât să estompeze duhoarea.

Astăzi, Australian Chamber Orchestra își propune să reconstituie parte a acestei experiențe extreme pentru public, în patru concerte care, sub titlul Baroque Revelry, vor avea loc între 26 și 30 iunie și în cursul cărora orchestra și compania de teatru australiană Belvoir vor colabora pentru a crea „o experiență imersivă“ care să reflecte „lumea Barocului sordid“.

„Ce înțelegem noi prin «Barocul sordid» este faptul că nu trebuie să fiți o audiență pasivă, ci un participant activ“, spune Tognetti. „Descrierile unui spectacol de operă din epocă ne par astăzi incredibile, iar spectacolele pe care le organizăm sunt menite să reproducă asta, cu un public care să participe în loc să stea încremenit într-o tăcere sacrosanctă. Nu e un spec­tacol de genul «taci și ascultă!», ci unul care te îndeamnă să te simți bine și să te bucuri de muzică.“

Richard Tognetti a fost foarte secretos când a fost vorba să descrie exact ce se va întâmpla în cursul acestor spectacole, dar a explicat că experiența va „implica toate simțurile“: „vom oferi o sugestie, vă vom îndemna să vă relaxați și, dacă se întâmplă ceva, orice se întâmplă, să vă spuneți că e totul în regulă, e parte a muzicii“.

Scopul urmărit este să provoace publicul să participe la experiență. „Va fi ceva cu totul diferit de spațiul sacrosanct post-wag­nerian al operei. Înainte, publicul era o mulțime interactivă foarte fluidă, gregară și zgomotoasă, care cerea ceva nou și plin de emoție și care era parte a acestei emoții“, spune Tognetti. Richard Tognetti lucrează la acest concept de mai bine de 20 de ani împreună cu prietenul și colaboratorul său, muzicologul și directorul artistic al companiei Pinchgut Opera, Erin Helyard.

„Cu cât citesc mai multe descrieri ale spectacolelor de operă din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, cu atât înțeleg mai bine că ele erau un loc de socializare, ca un club de noapte modern. Abia în secolul al XIX-lea, în special Wagner a introdus această idee cvasi-religioasă a teatrului ca un templu al culturii, pe câtă vreme, teatrul secolului al XVIII-lea era mai degrabă ca un templu al distracției, al sexului, drogurilor și rock’n’roll-ului“, spune Helyard.

Dar, deși organizatorii acestor concerte de „Baroc sordid“ speră în implicarea foarte activă a spectatorilor, ei, totuși, își doresc ca publicul să evite unele extreme în genul celor din secolul al XVIII-lea: „vă rugăm să nu urinați în sală și să nu vă retrageți cu prostituate în culise, nici să aruncați cu fructe în muzicieni!“.