„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din romanul Noaptea plec, noaptea mă-ntorc de Florin Lăzărescu, care va apărea în curând în colecția „Fiction Ltd.“ a Editurii Polirom.
– Fragment –
10.
(…)
Fuge prin labirintul fundației de bloc în construcție. Se încurcă, se întoarce din drum și se oprește la o răscruce de șanțuri. Cât își trage sufletul, observă o broască zbătându-se în nămol.
— Măi, broască, măi, ce cauți tu aici?
O împinge cu vârful bocancului.
— Măi, broască, măi, trebuia să mai aștepți în cuibaru’ tău. Nu te lăsa păcălită, n-a venit încă primăvara.
De după colțul tranșeului se aude un zgomot. Pavel tresare și își ține respirația: sunt pași de om care calcă prin bălți.
Ascultă în tăcere.
Scoate încet capul după colț și privește în direcția zgomotului. Zărește un muncitor așezat pe vine desfiletând capacul unui pet de bere. Când dă cu ochii de el, omul duce degetul la buze. După câteva secunde de tăcere îl strigă în șoaptă:
— Hai, bre, și bea și matale o bere cu mine!
Pavel se apropie de el, îi vorbește tot cu glas scăzut.
— Nu, că eu nu prea beau dimineața.
— Ce-ai, bre, ești pocăit sau vreun sectant ceva?
— Nu, omule, nu-mi place mie să beau dimineața. Așa-i felu’ meu. Numa’ după ce se lasă întunericu’.
— Ciudat mai ești!… Da’ ce cauți pe-aici? Vrei să furi ceva? Îți fac eu rost de orice.
— Nu. Sunt muncitor ca tine. N-am nevoie.
— Atunci, încotro?
— Drept să-ți spun, nu mai știu cum să ies din tranșeele astea. M-am rătăcit.
Muncitorul trage un gât de bere direct din sticlă și clefăie satisfăcut, apoi râgâie.
— Unde vrei să ajungi?
— La barăci.
— Care barăci? Nu ești de la barăcile noastre, te-aș ști. Sigur nu cauți ciment? Te rezolv eu cu ciment la juma’ de preț sacul. Sau cuie de zece, vrei?
— Bre, parcă ești Toma Necredinciosu’! Îți spun că-s muncitor ca tine și nu mă crezi. Vrei să mă jur?!… Muncesc la barăcile alea de lângă clădirea spitalului, la mozaicari.
Muncitorul mai trage un gât de bere.
— Aaa, tu ești la dom’ inginer Chelu.
— Nu știu nici un Chelu! zice Pavel nedumerit.
— Nici eu, râde muncitorul. Am vrut să te-ncerc dacă umbli cu vrăjeală!… Da’ la cine ești?
— Sunt la Gavrilă.
— Aaa, păi, zi așa. Pe dom’ inginer Gavrilă îl știu!
— Și eu ce-am zis?
— Da, da’ nu din prima. Părea că ascunzi ceva.
— Știi cum ajung acolo?
— Trebuia să o iei pe poarta de la spital. Era mai scurt, nu să fuți buha pe-aici!
— Nu puteam. Că am întârziat și nu vreau să mă vadă dom’ inginer. Mai iese scandal, îmi mai taie vreo oră de lucru și-s ’ai de capul meu, nu-mi trebuie așa ceva… Zi-mi dacă știi cum ies, dacă nu, nu mai lungi vorba, că mă grăbesc.
Muncitorul mai bea o gură de bere, apoi gesticulează larg, încet, dând indicații:
— Deci, bre, cum să-ți explic eu? Ești atent?
— Sunt.
— Deci, bre, o iei așa la dreapta pe-aici, tot înainte. Numeri așa:unu… doi… trei… patru răspântii de tranșee. Apoi faci stânga. Stânga, ai înțeles? Nu te duci la dreapta acolo, că e un perete prăbușit, nici ceilalți nu se țin bine și mai mori îngropat ca prostul, Doamne, ferește!…
— Doamne, apără și păzește!
— Deci faci stânga, bre. Apoi ai să vezi un generator răsturnat de la noi, instalatorii. Treci pe lângă el, nu te teme, că nu curentează! Faci din nou stânga la prima răscruce, apoi mergi până în capăt, până dai de pompa de ciment. Ai priceput?
— Da.
— Buun… Am pus eu un butoi de tablă dedesubt, te cațări pe pompa de ciment și ieși lângă turnul ăla de sticlă. Ăla frumos, îl știi matale…
— Care frumos?
— Ăla cu geamuri care bat în albăstrui când e senin… Ai să vezi la un colț de-a’ lui o macara. Te duci până la macara fără grijă, că nu se muncește pe-acolo. Ai să vezi și un autogreder care stă degeaba, pe unde trebuie să toarne bitum. O apuci pe urma lăsată de-un compactor, o ții tot așa și ieși în spate la barăcile noastre. Ai înțeles?
— Da.
— Ei, și de-acolo mergi pe lângă o groapă de piscină, o tot ții vreme de cât ai mânca un covrig, ieși în spate la supermarket, unde lucrează chinezii, treci de ei fără frică – nici n-are rost, ăia nici să vrea n-au cum să te pârască, nu-i înțelege nici dracu’ –, apoi dai direct în spatele barăcilor voastre… Ai înțeles?
— Da.
— Să-ți mai spun o dată?
Pavel oftează:
— Mă descurc eu! Până la urmă, dă și mie un gât de bere, de curaj.
Muncitorul îi întinde petul de bere. Pavel bea o gură, se strâmbă.
— Mai amară ca viața! Pleacă mormăind.
— Bre, moșule, vezi că-i noroi prin tranșee, îți trece de bocanci.
— Și ce să fac, dacă asta-i situația?
— Nu cumperi niște cizme?
— De unde? Muncitorul arată spre cizmele din picioarele lui.
— Ți le dau ieftin. Și-s și electroizolante.
— Și tu?
— Dă-le-n pizda mă-sii de cizme! Fac rost de altele la baracă. Merg desculț până acolo, dacă-mi iese și mie un ciubuc.
Pavel scutură mâna a lehamite și-și vede de drum.
AUTORUL
FLORIN LĂZĂRESCU (n. 28 martie 1974, Doroșcani – Iași), prozator și scenarist ieșean. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iași (1998). Membru fondator al FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași. Scenarist al scurtmetrajului Lampa cu căciulă (2006, în regia lui Radu Jude, câștigător al festivalului Sundance, SUA, pentru cel mai bun scurtmetraj). Coscenarist al mediumetrajului O umbră de nor… (2014, în regia lui Radu Jude; premieră la Cannes) și al lungmetrajului Aferim! (2015, în regia lui Radu Jude; Ursul de Argint la Berlinale, nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scenariu din 2015, Premiul Gopo pentru cel mai bun scenariu, 2016). A debutat editorial în 2000, cu un volum de povestiri: Cuiburi de vâsc (Outopos, Iași). A mai publicat romanele Ce se știe despre ursul panda (Polirom, 2003), Trimisul nostru special (Polirom, 2005, 2014) și Amorțire (Polirom, 2013), volumele de povestiri Lampa cu căciulă (Polirom, 2009) și Întâmplări și personaje (Polirom, 2015) și cartea pentru copii Puiul de balaur, puiul de zmeu și puiul de om (Cartier, 2019). Cărțile sale sunt traduse și publicate în zece limbi.
CARTEA
„După șase ani de la ultima sa carte, Florin Lăzărescu revine cu un roman superb, greu de egalat ca asceză stilistică, cu o voce matură, detașată, absolut unică. Asemeni unui fotograf nostalgic, naratorul restaurează negativul unei vieți mărunte, dramatice și emoționante prin simplitatea ei. Într-o dimineață, Pavel hrănește găinile și se urcă în tren… O singură zi și două sute de pagini în care personajele par să vorbească despre nimicuri, scot bani de la bancomat, se ceartă, fumează, se împacă sunt suficiente pentru a face radiografia completă a unei generații și a unei țări. După Noaptea plec, noaptea mă-ntorc, Lăzărescu poate să tacă încă șase ani.“ (Tatiana Țîbuleac)