Pandemia nu ne-a trecut, continuăm Jurnalul.
Duminică, 6 iunie
În drum spre insula Hydra, unde intenționez să-mi trăiesc și eu deceniul cel bun, ca poetul Leonard Cohen, am găsit în însemnările vechi de acum cinci ani această întâmplare despre un alt acasă, demult părăsit: „Stau de zece ani în mahalaua Teilor, a fost și rău, a fost și bine pe drumul străbătut. Îmi plac piticii. Îi agreez. Noi, minionii, suntem mai fericiți când întâlnim pitici adevărați. Dar la noi în mahala n-am văzut, în acest deceniu obsedant, nici un pitic. De ce?, m-am întrebat, ca orice om. Avem și circul aici, aproape – și uite că nu. Ciuciu pitici. Până când astăzi pe Bulevardul Lacul Tei, braț la braț, un pitic și o pitică. Superbi! Pereche la cincizeci de ani, așa. Mi s-a frânt inima constatând că piticii au urcat în tramvaiul 16 plecând înspre Obor. Nu sunt de-ai noștri. Efectuaseră, probabil, o vizită de curtoazie în cartier. Deci: unde ne sunt piticii? Ce se întâmplă în mahalaua noastră? Nu le place lor aici? De ce? Asta mă macină pe mine acum“.
Mă tem că s-a strecurat o greșeală când s-a anunțat că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Mă tem că secolul XXI va fi secolul idioților utili.
Sâmbătă, 5 iunie
În continuare cel mai reprezentativ lucru pentru România mi se pare ăsta: cea mai furată carte din librării e Fii demn, de Dan Puric.
Vineri, 4 iunie
Totuși, trebuie remarcat că dintre toți securiștii noștri tot Băsescu avea cel mai frumos nume conspirativ: Petrov. E altceva.
Joi, 3 iunie
Sunt la Atena, pentru a treia oară în ultimul deceniu. Fac ordine în notițele de altădată. Uite una de acum doi ani: „Mi-au plăcut mereu sporturile în care ești tu față în față cu partenerul de întrecere, de la șah la box, trecând prin tenisul pe zgură, de ce nu? Viața ar fi (minus eprubetele) mult mai cinstită așa, dacă oamenii s-ar întrece față către față, dar oamenii nu fac așa, așa că toate ierarhiile sunt viciate de sferele de interes, grupurile, triburile cărora ești dispus să le aparții, iar viața n-a fost niciodată dreaptă. De aceea, îmi păstrez încrederea doar în oamenii singuri, lupii fără haită, care nu trec iarna, dar pe care nici nu îi prinde vreodată cineva în lanț – sunt singurii care nu și-au trucat destinul. Fiți trecători și sălbatici, căci turme sunt destule pe pământ“. Eram mai tânăr și mai visător și mai aveam și dreptate.
Și tot pe 3 iunie s-au împlinit șapte ani de la una dintre poveștile reprezentative ale tranziției românești. Iată: „în anul 2014, un bărbat de 80 de ani, din comuna băcăuană Vultureni, a fost uitat încuiat trei zile în sediul primăriei din localitate, unde se dusese după o adeverință. Primarul băcăuanilor din Vultureni a fost de părere că bătrânul s-a simțit foarte bine în sediul primăriei, fiindcă dacă nu se simțea bine deschidea și el un geam și urla după ajutor, dar n-a deschis și n-a urlat, deci pe cale de consecință… După o adeverință se dusese, da“.
Marți, 1 iunie
Sunteți răutăcioși cu președintele nostru. În anii roboților, la 17 ani de abia dacă gângurești, poate de aia nici până în ziua de azi nu a reușit să treacă de materale și peroadă. Probabil e încă la grădiniță.
A atins Cabinetul Cîțu obiectivul celor cinci milioane de vaccinați cum au ajuns astronauții bulgari pe lună. Merge și așa, bineînțeles.
1 Trackback