Pe scena politică s-a reinstalat acalmia, însă e doar o pace de moment, ce poate fi oricând încălcată. După episodul greu de înțeles cu plecarea forțată a lui Vlad Voiculescu de la Sănătate, între PNL și USDR PLUS n-a mai fost vreo altă ceartă, cele două grupări fiind mai degrabă preocupate de meciurile interne.
La liberali se duce o aprigă bătălie pentru supremație între Ludovic Orban și Florin Cîțu. În urmă cu două-trei luni, Orban părea stăpânul partidului, fără vreun concurent serios la șefia PNL. Împins de colegii săi, unii nemulțumiți de prestația lui Orban, Cîțu s-a văzut aproape obligat să intre în cursa pentru președinția liberalilor. Ceea ce arăta inițial o bătălie fără miză, cu un câștigător deja cunoscut, se transformă într-o confruntare dură în care protagoniștii luptă cu tot ce au în dotare.
Congresul PNL va avea loc abia la finalul lunii septembrie, iar în cele mai bine de trei luni rămase până atunci disputa se va muta în județe, acolo unde va conta fiecare conferință județeană de alegeri. Ludovic Orban spunea recent că este prematur de tras o concluzie și că, în ciuda anunțurilor de sprijin care curg din filiale, linia se va trage după ce în toate județele se vor încheia alegerile interne. Cu alte cuvinte, undeva la jumătatea verii, Orban și Cîțu vor număra bob cu bob și vor vedea pe cine au în spate.
Ultima lună dinaintea congresului va fi cea decisivă. Atunci nu va mai fi cu mănuși, ci cu cuțitele pe masă. Bătălia va fi fără menajamente, pentru că se va decide tabăra care va rămâne pe mai departe bine înșurubată la Palatul Victoria.
Un eventual eșec al lui Florin Cîțu va complica viața guvernului în actuala formulă. Într-o asemenea ipoteză Cîțu va ieși slăbit din confruntarea internă, iar unii se vor întreba cum mai poate rămâne premier în condițiile în care nici ai lui din partid nu i-au dat votul. Pe de altă parte, în lipsa unei eventuale demisii de la Palatul Victoria, Cîțu ar putea fi da jos numai prin moțiune de cenzură, ceea ce ar fi caraghios și ar aminti de vremurile când Dragnea se juca de-a guvernul cu Grindeanu și Tudose. În plus un nou guvern ar reseta discuțiile în coaliție și implicit se va pune problema unei noi majorități guvernamentale. Un risc pe care liberalii ar trebui să-l evite.
De cealaltă parte, o victorie a lui Florin Cîțu la congresul PNL ar clarifica lucrurile. Guvernul actual rămâne pe loc, cu diferența că premierul își consolidează poziția, având de această dată sprijinul total al PNL.
Nici bine nu se vor așeza apele la liberali că va intra USR PLUS în focurile congresului. Pe 2 octombrie va fi ultimul bal al fuziunii USR PLUS și se va alege noua conducere a partidului. Dan Barna sau Dacian Cioloș? Sau nici unul? La cum se prezintă azi lucrurile, Dacian Cioloș pare ieșit din cărți. De altfel, el i-a propus lui Barna să nu intre nici unul dintre ei în bătălia pentru fotoliul nr. 1 și să lase culoarul liber pentru alți concurenți din partid. Un lider în creștere este Cătălin Drulă, ministrul de la Transporturi. Deși conduce un minister complicat, Drulă s-a impus în dificila confruntarea de la Metrorex cu sindicatul lui Rădoi, dar mai relevant este că a urnit construcția de autostrăzi. Mai toate șantierele din țară arată ca niște furnicare, iar avansarea rapidă a proiectului A7 este o surpriză plăcută pentru toată lumea.
Adevărul este că și PNL, dar și USR PLUS ar avea nevoie de o resetare. Ludovic Orban cu greu mai poate oferi ceva partidului, în timp ce în cealaltă tabără Dan Barna și Dacian Cioloș nu mai sunt figuri proaspete.
Cât privește relația guvernamentală, cele două formațiuni sunt obligate să meargă împreună și după congresele din toamnă. Ideal ar fi ca relația PNL-USR PLUS să nu fie folosită de nici una dintre grupări în bătălia internă, pentru că și la liberali, dar și la ceilalți, există talibani care pot împinge lucrurile spre punctul de rupere a mariajului guvernamental.
Până la urmă, nici una dintre cele două forțe nu a câștigat 50 la sută din voturi, pentru a guverna fără ceilalți. PNL este condamnat să continue guvernarea cu USR PLUS, pentru că un guvern minoritar sau, mai rău, o formulă cu PSD ar însemna îngroparea liberalilor.
Urmează doi ani importanți, respectiv 2022 și 2023, în care ar trebui să auzim mai puțin despre politică și mai mult despre marile proiecte de infrastructură. Ne-am angajat să luăm 29 de miliarde de euro prin PNRR, iar cronometrul a pornit deja.
1 Trackback