Rubrici  -  Oltita Cintec  -  A 75-a ediție a Festivalului de Teatru de la Avignon  -  

Cel mai vechi și cel mai faimos festival de teatru din Franța, unul dintre cele mai importante din Europa, va avea loc anul acesta între 5 și 25 iulie. Pentru a 75-a oară, 400 de evenimente întinse pe 21 de zile în orașul vechi al papilor vor proba realitatea că artele vii biruiesc noua pandemie, supraviețuindu-i așa cum au făcut-o de atâtea ori în cronologia străveche, continuându-și traseul creativ în relație emoțională cu publicul.

Începuturile Festivalului sunt legate de numele și activitatea lui Jean Vilar (1912-1971, actor și regizor). După ce a decis să abandoneze studiile de Litere pe care le începuse, a debutat ca director de scenă în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, lucrând cu Charles Dullin la celebrul Theâtre de l’Atelier. Primele montări l-au anunțat ca pe un artist care avea ceva semnificativ de spus în teatrul francez. Talentul său creativ era dublat de unul organizatoric, probat din plin la conducerea Teatrului Național Chaillot (1951), unde a impus ideea teatrului ca serviciu social, accesibil oricărei categorii de public. O formulă care avea să intre în istorie.

Cu ocazia unei expoziții de pictură contemporană organizată de criticul Christian Zervos și de poetul René Char la Avignon, în 1947, în capela de la Palatul Papilor, Jean Vilar a fost invitat să-și prezinte, în curtea interioară a așezământului unde erau încoro­nați odinioară înalții prelați catolici, una dintre piesele de succes montate la Paris (1945), Omor în catedrală de T.S. Elliot. Curtea Papilor, care va deveni în scurt timp atât de celebră ca spațiu teatral, i s-a părut lui Jean Vilar un loc prea vast și prea puțin potrivit unei reprezentații teatrale ca a lui. A propus alte montări, relativ noi chiar și pentru publicul parizian: Richard al II-lea de Shakespeare, Tobie și Sara de Paul Claudel și Terasa Sudului, opera unui tânăr actor, Maurice Clavel.

Reprezentațiile acestea au constituit programul primei ediții a Festivalului de teatru de la Avignon, în septembrie 1947, conturând identitatea noii manifestări: o alternativă la centralismul teatral parizian, ce va găzdui, în premieră, montări ale unor scrieri dramatice mai puțin cunoscute. Un eveniment deschizător de drumuri. Intențiile lui Jean Vilar mergeau pe linia creării unui nou spațiu, altul decât Parisul, în care teatrul, această artă care se „ofi­lește în antecamere, în pivnițe și saloane“, să poată respira.

Deschis către noi discipline artistice

De atunci, în fiecare vară teatrul de artă se mută la Avignon, luând forma unui pelerinaj artistic estival. Se căuta un alt spațiu, un alt public, un alt puls. Ceea ce a ur­mat a stat sub semnul continui­tății, cronologia festivalieră numărând mandatele directoriale ale lui Jean Vilar (1947-1971), Paul Puaux (1971-1980), Bernard Faivre d’Arcier (1980-1985, 1994-2003), Alain Crombecque (1985-1993), Hortense Archambault și Vincent Baudriller (2004-2013), Olivier Py (2013-…). Py este primul artist după Vilar care a preluat conducerea Festivalului. Regizor de teatru, operă și film, actor și poet, acesta a dezvoltat linia teatrului ca serviciu social, urmărind accesul unui public cât mai numeros și cât mai divers.

De la un festival care și-a propus să-i prezinte pe clasicii uitați, pe tinerii dramaturgi de valoare în interpretări actoricești de ex­cepție, Avignonul s-a deschis că­tre noi discipline artistice, animate de regizori care s-au produs pe scenele, tot mai numeroase, din micul oraș sudic. Curtea interioară a Palatului Papilor, La Cour d’Honneur, a fost prima și unica scenă. Are o deschidere de 40 m, pereții medievali ai Palatului constituie decoruri naturale, iar „sala“ numără 2.300 de locuri. Curții de Onoare i s-au adăugat în timp ca spații teatrale Mănăstirea Carmelitelor (1967), a Celestinilor (1968), capela des Penitens Blancs, curtea fostului ospiciu Saint-Louis, Teatrul municipal, carierele de piatră Taillades, Boulbon, Villeneuve Ies Avignon, La Fabrica etc., vreo 45 acum. Topografia festivalului a inclus orice spațiu disponibil care le putea servi regizo­rilor pentru proiecte extrem de diverse.

Teatru, dans, noul circ, concerte, întâlniri cu artiști, workshopuri

Orașul în ansamblu devine o imen­să scenă, foarte animată pe perioada celor două-trei săptămâni cât durează manifestarea. Pentru cineva care are ocazia să ajungă la Avignon nu numai vara, ci și toamna sau iarna, contrastul este incredibil. Furnicarul estival dispare odată cu lăsarea cortinei de final a reuniunii, iar urbea revine la liniștea ei obișnuită. Les habitants preferă să plece din oraș pe perioada festivalului, să dea bir cu fugiții în fața năvălitorilor îndrăgostiți de teatru, punându-și locuințele la dispoziția prac­ticanților ori fanilor acestei arte, prin închiriere.

„Mașinăria“ festivalului funcționează grație unei asociații cu scop nelucrativ, în consiliul său de administrație figurând reprezen­tanți ai puterii publice (statul, regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur, departamentul Vaucluse, orașul Avignon) și personalități marcante ale artei teatrale. Întâlnirile lor au loc de câteva ori pe an pentru discutarea principalelor direc­ții de urmat, execuția bugetară etc. Conceperea și desfășurarea festivalului este treaba unei echipe restrânse, coordonată, la Paris, de directorul în exercițiu, alături de care lucrează biroul de producție și difuzare, secretariatul general, biroul de presă. La Avignon se află logistica, gestiunea financiară și direc­ția tehnică. Un total de vreo 30 de angajați pe tot timpului anului și 700 în luna iulie. Pentru ediția cu numărul 75, sunt implicați peste 1.750 de creatori și tehnicieni.

Teatru, dans, noul circ, concerte, întâlniri cu artiști, workshopuri, lecturi publice sunt genurile care atrag iubitorii celei de-a patra dintre arte. Punctele de maxim interes ale ediției cu numărul 75 sunt Tiago Rodriguez (Livada de vișini), Olivier Py (cu un Hamlet itinerant în nouă episoade), Kornél Mundruczó (Pieces of a Wo­men), Dimitris Papaioannou (Ink), Angélica Liddell și Emma Dante. De văzut și de aplaudat.