Exercitiul estetic de larga respiratie ar putea produce mutatii iremediabile in vorbirea romanilor, care ar putea spune, de acum inainte, ca personajele dubioase din trecut provin din „valiza de firma a istoriei”. Sau, de ce nu, din „poseta de 20.000 de euro a istoriei”.
Sacrificiul pompierilor omagiati prin monumentul din fata Hotelului Marriott a capatat, cu aceasta ocazie, si conotatii chinezesti. O data, pentru ca artificiul publicitar al francezilor seamana cu o jucarie chinezeasca. A doua oara, pentru ca nu putine au fost cazurile in care cuvintele „chinez” si „valiza” au rezonat mirific, fapt pe care-l pot atesta toti criminalistii ce au avut prilejul sa-si imbogateasca CV-ul „la locul faptei”. Pina la urma, daca tot traim intr-o societate globalizata, nu e nimic rau in acest demers: niste frantuji au colaborat cu citiva romani pentru a ridica o chestie cu iz chinezesc in fata unui hotel unde trag toate sfintele natii, folosind ca proptea un monument ce aduce aminte de o batalie cu turcii.
In rest, struto-camila parcata peste capetele pompierilor nu face decit sa ateste faptul ca era timpul s-avem si un monument romanesc prin care sa se omagieze kitsch-ul. Acel kitsch care a devenit sport de nisa in rindul anumitor categorii de cetateni care nu beau decit apa Evian in paharele de cristal, tinute cu minusite ornate frumos prin strainataturi. Sint toate sansele s-apara, cit de repede, si alte inovatii arhitecturale: de exemplu, ce-ar fi daca in fata Bisericii Negre din Brasov ar trona un imens telefon de fite, care costa 10.000 de coco? Sau, de ce nu, cetatea din Sighisoara sa fie acoperita cu o pinza imensa care sa faca reclama la vreun Bugatti Veyron?
Pompierii din Dealul Spirii au reusit, cum bine stiti, sa razbeasca in fata armatei conduse de Kerim Pasa. Ce nu stiau ei, la momentul respectiv, e ca te poti lupta cu salvarii si iataganele, dar nu poti izbindi in razboiul cu cocalarii si cu boutiqurile. Ma intreb cum ar reactiona francezii, daca am face si noi ceva asemanator in capitala lor? De exemplu, ce-ar spune ei, oare, daca le-am imbraca Turnul Eiffel intr-o mamaliga imensa si le-am spinzura pe Arcul de Triumf acel accesoriu atit de drag lor, anume, un lantoi de 24 de karate cu o cruciuloaica uriasa?
Pina la urma, in toata aceasta patanie exista si un fapt benefic: acela ca eroii Bucurestiului din urma cu 160 de ani nu vor mai avea, de-acum inainte, probleme cu porumbeii.