Stau insa si ma-ntreb un lucru: de ce, in loc sa spun pur si simplu ca am fost in Polonia si ca as scrie luni de zile rubrici dupa rubrici despre ce am trait, simtit, gindit in nici patru zile la Cracovia, Czestochowa, Lodz si Varsovia, era sa-mi rup limba? Si imi dau repede raspuns: pentru ca, ori de cite ori sint intr-o tara straina, dragul de ea nu vine de la o prima vedere, ci de la felul in care ii aud cuvintele. Asa mi s-a intimplat cu Polonia. Mai intii mi-a intrat in urechi si abia apoi mi-a napadit ochii.
Una peste alta, am ajuns in Polonia la invitatia ICR Varsovia (absolut extraordinara echipa!), care s-a aliat (la Cracovia, in 4 iunie) cu Institutul Francez si Universitatea Jagiellona, iar la Varsovia (pentru conferinta internationala Coexistente, 5-7 iunie), cu Primaria Varsoviei, cu Forumul Austriac al Culturii si cu Ambasada Sloveniei. Asa am ajuns sa particip (singura sau in grup, alaturi de romani sau romanisti, de polonezi, ucraineni, sloveni, austrieci, evrei, tatari, irakieni, tunisieni, rromi) la conferinte, dezbateri, discutii despre, in fond, ce inseamna sa co-existi. N-am cum sa inghesui in 3500 de semne puhoiul de impresii stirnite de toate intilnirile. Poate cele mai intense, pentru ca de fapt au fost revederi, mi-au parut cele cu dragii mei Kazimierz si Bozena, dar si cu Joanna. Toti cei care au vorbit la conferinta varsoviota mi-au placut, dar m-au dat gata doua femei cu un curaj iesit din comun: sefa catedrei de antropologie de la Universitatea din Varsovia, o celebritate stiintifica, nevazatoare de la 20 de ani, si o ziarista tunisiana.
Dincolo de oameni, m-au bucurat locurile si micile gesturi, de-a valma: o strada anume din Cracovia, pe care am prins-o in miezul primaverii, si nu, ca pina acum, doar iarna; Jasna Gora si Madona Neagra de la Czestochowa, la ora 13,30, cind valul de argint s-a ridicat in sunet de trimbite de pe chipul Maryei, inconjurata de sute de pelerini in genunchi; o piata veche din Varsovia cu zeci de ursi berlinezi care colinda capitalele lumii in chip de statui, dolofani, colorati de mama focului, intre care hop si ursul romanesc in opinci rosii si cu un porumbel alb tisnit din inima, plantat intre ursul Ruanda si ursul South Africa; bucuria lui Radu Carp cind i-a fotografiat, dar mai ales cind a gasit un CD cu Chopin interpretat de trio-ul lui Szpilman, cu insusi Wladyslaw Szpilman la pian; cartile postale cu Varsovia in ruine si, alaturi, renascuta superb ca un Finics.
Dar o bucurie la cub mi-a venit din faptul ca am stat doua zile in cea mai frumoasa biblioteca moderna din lume (eu asa cred), care-i Biblioteca universitara din Varsovia, unde s-a tinut conferinta noastra. O uriasa constructie de sticla si otel, napadita de verdeata. Stiti cum e sa te plimbi pe acoperisul bibliotecii ca printr-o gradina inflorita si sa vezi cum, sub tine, sute de tineri citesc? Wspa-nia-le!
