„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din romanul un nor în formă de cămilă de Alina Nelega, care va apărea în curând în colecția „Fiction Ltd.“ a Editurii Polirom.
– Fragment –
Nu beau singură și, mai ales, nu beau în timpul zilei. Dar sticla aia de Chivas vine la mine ca o alinare. După două ore de numărat clipele care picură constant din pereți, sunt beată leoarcă și mă simt ca un animal în cușcă. Trebuie să ies, să iau aer, mă trezesc că merg fără direcție, merg din ce în ce mai repede, mersul îmi face bine, mă doare coșul pieptului și inima îmi pulsează dezordonat, ce bine că mai am inimă, creierul nu-mi folosește la mare lucru, să merg fără să gândesc, asta e bine, să nu gândești, mintea obosește, iar trupul se extenuează, îmi conștientizez mușchii, organele interne, respirația, dar nu și creierul, pe el nu-l simt, el mă simte pe mine și trebuie să-l derutez, să nu mai aibă timp să genereze întrebări fără rost și imagini de coșmar. Încep să fug. Ajung la marginea orașului, trotuarul se termină, fug în continuare pe carosabil, pe lângă camioane care trec amenințător de aproape, șoferii mă claxonează, eu fug fără să știu încotro, nu mai simt efortul mușchilor, doar durerea fizică – e bună, dar încă nu învinge dorința de nestăvilit de a fugi, lacrimile nu vin, doar un gâjâit sufocat, care nu-mi aduce nici o ușurare, ci doar o mică jenă pe corzile vocale. Începe o ploaie măruntă și simt că eman un miros fetid de câine ud, rănit, de parcă am murit fără să știu și am început să putrezesc. Nu vreau să gândesc, nu vreau decât să fug întruna, fără scop, fără să mă opresc. Să scap. Nu vreau să accept ce se întâmplă și, mai ales, nu vreau să înțeleg de ce. Alunec de câteva ori și mă dezechilibrez în noroi, ajung la noul centru comercial, deschis recent pe câteva hectare, la limita zonei metropolitane: hipermarketuri, magazine de firmă, cinematografe și restaurante, un alt oraș, al fericirii, unde pui în coșul de cumpărături tot ce-ți trece prin minte și nu te uiți cât costă, sunt toate cadouri pe care ți le face nevroza colectivă, terapia prin cumpărături funcționează. Vin și pleacă, își parchează mașinile de familie în care s-au înghesuit toți, bunici și copii care se duc la cumpărături să se distreze comunitar, cei mărișori împing cărucioare special făcute pentru ei, cei mici au locuri predestinate pentru ca mamele și tații să aibă mâinile libere, să se înfrupte, să scotocească, să atingă tot ce văd, să arunce în coșurile aglomerate toate lucrurile strict necesare unei vieți sănătoase. Încerc să ghicesc care dintre ei vor fi diagnosticați peste câțiva ani, câți vor lua pastile: roșii ca să adoarmă, albe ca să se trezească, oranj ca să meargă la lucru, albastre ca să iubească, negre ca să se fută, roz ca să nu-i mai doară, pastile să trăiască mai mult, pastile să uite, pastilepastilepastilesăuitesăuite.
Pun și eu în coș niște paste sănătoase din grâu spelta, un pui fericit, crescut lent în agroferme certificate, o ciocolată fără zahăr, dar cu alune, una cu aromă de căpșuni și coniac, trei cutii de carton biodegradabile cu suc de portocale roșii miraculoase de Sicilia, doi pitici de grădină de import, din ceramică vopsită. Mi-am adus aminte că îmi trebuie și un covoraș de baie, o oală de supă, un aparat de făcut vafe și două pachete de unt, o pâine feliată, fără e-uri și conservanți, zece ouă eco și un borcan de gem de afine de casă, lapte bio, brânză degresată și șase iaurturi, două baxuri de apă minerală italiană, trei sticle de vin roșu moldovenesc, încă un Chivas, să-l înlocuiesc pe cel pe care l-am băut, o sticlă de tequila, parmezan ras și două pachete de șuncă feliată subțire, de la Matache Măcelaru’. Îmi iau și un trening, roz cu verde, pufos și elastic, o pereche de papuci de casă cu pompon, mă înghesui la casă și respir în ceafa cuplului cu doi copii din față, bărbatul se întoarce scârbit, put a alcool și transpirație, sunt udă și plină de noroi, triumfătoare.
Ies în ploaia care s-a întețit și mă gândesc la tine, nu, nu mă gândesc, pur și simplu imaginea ta în halatul rozaliu și scămoșat îmi apare în minte fără s-o chem: fața ta buhăită și barba prea lungă, crescută alandala, zburlită, ochii adânciți, încercănați, gestul cu care îți alungi mecanic șuvițele nespălate, degetele cu unghiile sângerânde, mâncate până-n carne, mâinile care se agită fără rost, bluza de la pijama prea scurtă peste burta care-ți atârnă peste pantalonii dungați, largi peste gleznele umflate, papucii ăia negri jegoși, de plastic, pe care-i târșâi de-a lungul coridorului întunecat. Salonul care miroase a clor și mucegai, infirmiera scrobită și medicul frezat, tuns la stilist, cu bărbița lui cochet trimată; e cam de vârsta ta, dar are mintea întreagă și sufletul neatins, se protejează profesionist de suferințele bolnavilor, aplică scheme de tratament și completează fișe de internare, se duce acasă după ce-și termină garda și se trântește epuizat în patul lui curat, cu lenjeria ușor parfumată, are precis o iubită sau pe cineva care are grijă de el – dar de tine cine are grijă, așa cum stai paralizat de antipsihotice între cearșafurile gri puțind a dezinfectant? Eu ar trebui să fiu cea care stă lângă tine, te spală și te hrănește, te ascultă și îți alungă boala. SDC
CARTEA
„un nor în formă de cămilă rescrie tragedia din Hamlet, recompunând istoria tulburată a unei familii pentru care teatrul este singurul acasă. O tensionată înfruntare a orgoliilor, singurătăților și obsesiilor, în care fiecare dintre protagoniști încearcă să afle cine este cu adevărat, dincolo de iluziile care se creează în ambianța scenei. Relatate – până la un punct – din perspectiva mamei, regizoare trecută de prima tinerețe, fascinată de «jocul cu vorbele» și animată de o patetică luciditate, situațiile din piesa lui Shakespeare dobândesc rezolvări și semnificații noi, într-o narațiune surprinzătoare, al cărei ritm alert te ține prizonier de la început până la sfârșit.“ (Carmen Mușat)
„Ce e cititul în nori dacă nu jocul liber al fanteziei, semnul imaginației puse la lucru? Alina Nelega ne introduce cu titlul romanului în fabulația de gradul doi când confruntă una din piesele de căpătâi ale teatrului cu ipoteza răsturnată a nebuniei personajului. Nu, fiul nu joacă nebunia, ci e bolnav, iar mama, care îl cunoaște dincolo de masca socială, se scufundă împreună cu el în purgatoriul suferinței psihice. Născut din stăpânirea mecanismelor dramaturgiei și din fidelitatea Alinei Nelega pentru scenă, romanul explorează în cercuri concentrice ficțiunea autonomă, edificată pe referințe la lumea teatrală autohtonă.“ (Oana Cristea Grigorescu)
AUTOAREA
Alina Nelega este romancieră și autoare dramatică. Piesele sale de teatru sunt jucate și premiate la nivel național și internațional. Dublă laureată UNITER, „Autor European“ la Heidelberger Stückemarkt, Honorary Fellow in Writing al Universității din Iowa, SUA, este profesor universitar și conduce masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Tîrgu-Mureș. În 2020 i se decernează premiul pentru proză al revistei „Observator cultural“ pentru romanul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat (Polirom, 2019).