Guvernul Cîțu a publicat în această săptămână Planul Național de Redresare și Reziliență, proiect care, dacă va fi dus la capăt, va schimba din temelii această țară. Totuși, una arată desenele pe planșe, alta e așteptarea din stradă.
A început deja să se reverse potopul de critici că regiunea de nord-est este din nou uitată și că Moldova este defavorizată la împărțirea banilor.
În ceea ce privește infrastructura rutieră, lucrurile nu stau deloc așa. Sigur că ne-am dori ca A7 și A8 să fie integral finanțate din PNRR, dar acest lucru nu este posibil. Sunt 8 miliarde de euro disponibile în total pentru infrastructură alocate prin PNRR, aici intrând nu doar autostrăzile, ci și rutele feroviare.
Din peste 430 de kilometri de autostradă finanțați și construiți prin PNRR, 383 de kilometri sunt prinși pentru A7 și A8. Cu alte cuvinte, mai puțin de 50 de kilometri de autostradă vor fi construiți în alte regiuni ale țării. Moldova are nevoie ca de aer de autostrăzi. Fără infrastructură nu vor ateriza investitori de anvergură în Moldova, iar afacerile importante se vor opri la granița de vest a României. Este necesară și legătura cu Bucureștiul, dar în primul rând conexiunea cu Târgu Mureș, iar mai apoi către vestul Europei. Suntem sătui de explicațiile din campaniile electorale, ne-am pierdut răbdarea, pentru că de 30 de ani ne plimbăm pe aceleași drumuri chinuite, cu o singură bandă, fără să avem vreo perspectivă că lucrurile se schimbă în bine.
Însă construcția de autostrăzi nu începe și nici se termină cu PNRR. Oricât ne-am dori, plăcinta PNRR nu poate fi întinsă la nesfârșit. Este maximum ce se putea obține. Sigur că ieșenii sunt interesați de segmentul Iași – Târgu Frumos, din cauza blocajelor în special din dreptul localității Podu Iloaiei. Dar adevărul gol-goluț este că nu există deocamdată documentația făcută. Abia s-a pornit studiul de fezabilitate, însă mai devreme de doi ani tot nu sunt șanse să fie turnat primul metru de asfalt. Iar finalizarea porțiunii dintre Iași și Târgu Frumos prin PNRR ar deveni problematică până la finalul anului 2026, pentru a nu pierde banii.
PNRR nu urmărește ce vrem noi să se întâmple, ci ceea ce trebuie. Comisia Europeană nu ne oferă cecuri în alb și nu poate trece cu vederea faptul că România nu are proiecte mature, gata să intre la finanțare.
Până la urmă cine ne-a împiedicat să avem documentația deja făcută? De ce am pierdut atâția ani? Nu cred că ar fi existat vreo piedică de la Bruxelles să începem prin PNRR acest tronson dacă am fi avut toate licitațiile finalizate.
În acest moment nu are sens să ne inflamăm mai mult decât e cazul. E frustrant că ani buni de acum încolo vom trece munții tot în câteva ore și că PNRR nu ne deschide larg poarta către Ardeal. Dar pe lângă PNRR vom avea la dispoziție și fondurile europene, plus bani de la bugetul de stat. Din câte constatăm, există și ceva voință politică de data asta.
Investițiile nu se termină în nici un caz cu PNRR. Capetele din A8 (vreo 50 de kilometri la număr) pot reprezenta garanția că proiectul nu va fi abandonat în anii care vor urma. Dincolo de planuri și promisiuni, presiunea societății civile pe tema autostrăzilor Moldovei trebuie să continue.
În România vor intra în următorii cinci ani 40 de miliarde de euro. Până în 2030 vor mai intra alte câteva zeci de miliarde, bani care oricum veneau de la Uniunea Europeană. De noi depinde ce vrem să facem cu aceste sume uriașe.
Inclusiv unii de prin PNL nu sunt foarte optimiști că fondurile vor fi cheltuite integral și mai ales că nu vom demara proiectele de care într-adevăr avem atâta nevoie. Despre reforme, spre exemplu, nu se vorbește mai deloc, deși este important să aflăm ce presupune digitalizarea și care vor fi primele instituții publice în care vom interacționa foarte puțin cu funcționarii în mod direct.
România nu s-a reformat, încă avem angajați la stat plictisiți, încă avem societăți falimentare și companii-mamut care nu-și justifică existența. Evident că nu se discută foarte mult despre aceste lucruri. Nici nu e de condamnat asta, în condițiile în care ventilatoarele TV care împroașcă noroi abia așteaptă muniție proaspătă.
PNRR a pornit, dar motoarele nu-s încă turate. Emoții și temeri există, ar fi păcat să ratăm o șansă pe care nu cred că o vom mai avea în următoarele decenii.
1 Trackback