Avanpremieră  -  Suplimentul de Cultura  -  

„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din volumul Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă de Eugen Istodor, care va apărea în curând la Editura Polirom.

– Fragment –

18.II.1940

Maditta mea,

S-au scurs atâtea zile de când nu te-am văzut, de când nu am mai dat nici un fel de semn, pentru a ști ce s-a-ntâmplat cu mine!

Poate, dar nu ași vrea să cred, căci ar fi prea groaznic, ca acest interval atât de chinuitor pentru mine să fi coborât în sufletul tău întunericul ce mă-nspăimântă; o pagină de iubire trecută, lăsată în grija amintirilor, pentru a vedea zorii luminoși ai alteia. Dar nu cred, căci tu, Maditta, ai fost aceia cari ai decis astfel, de a reacționa în contra soartei, de a răzbate, de a învinge. Și-apoi tot tu, Maditta, mi-ai răspuns când m-am întors după cele două săptămâni de lipsă ce au urmat Crăciunului la întrebarea „Ce ai făcut?“ – „Te, Paul!“. Ași vrea din tot sufletul meu, care uneori pentru tine a vibrat și care uneori pentru tine pulsează, ca răspunsul să fie acelaș, dar sincer! Ași vrea să recapitulez aceste două săptămâni de zbucium, căci uneori tu ești ființa cărei îi spun totul și care are acest drept.

Ai plecat fără nici un cuvânt în acea seară de la Dna Erceanu, spre surprinderea mea. A doua zi, telefonul, mi s-a spus de către D., care de altfel este cât se poate de bine dresată, că Doamna a plecat împreună cu Domnul și să nu mai telefonez, că vei lipsi mult timp. Îți închipui ce agreabilă surpriză?! Am căutat să aflu vești dela excelentele tale prietene, cari mi-au confirmat plecarea ta, spunând că ești într-o stare de profundă nervozitate, lucru exact, constatat și de mine, și că ai plecat pentru asta într-un sanatoriu. Unde? Tu, iubita mea, știi starea sufletească prin care treceam atunci; acest fapt m-a făcut decât să mă co­pleșească. Căutam să-mi găsesc o explicație, fără a putea reuși. Dezolat, am plecat la Bușteni, singur însă, iar visul meu de a petrece câte-va zile alături de ființa care reprezintă bucuria zilelor mele, viitorul meu, se spulberase. Știu că ai un suflet extrem de curios. Vedeam cât de mult te consuma când știai că nu am nici un rost, că venirea noaptei reprezenta pentru mine o problemă. Ai fost atât de umană, Maditta. Nu voi uita aceste lucruri niciodată. După câ­teva zile – mai exact, Luni di­mineața la ora 6 – am sosit la București. M-am dus la Minister, unde, spre surpriza mea, locul din Ploești se ocupase. Eram numit la un spital mixt – la Rodovan. Pe la orele 10 ți-am telefonat, dar nici un răspuns. Am plecat la acel spital, unde am suportat zile de chin. Singur, ne­știind ce este cu tine. Am avut telegrafic dimisia, pentru ca duminică după-amiaz să mă întorc la București. Am fost la Dna Esani, care nu a putut să-mi dea nici o relațiune, căci nici ea nu te-a mai văzut din acea seară. Chiar în acea zi am fost la Consulul Guvernului pe lângă Casa Centrală, care îmi este un preten, și astfel iată-mă detașat la Bușteni la spital, ca medic secundar.

Am început să-mi refac viața, căci sunt nevoit ca la orele 8 să fac vizita. Deci pășesc într-o viață nouă, o viață compatibilă cu menirea unui bărbat. Acest lucru poate te va bucura mai mult decât restul, căci știu cât țineai să muncesc. Or, eu nu mă speriam de muncă, dar nu aveam posibilități de-a desfășura o activitate spitalicească la București. […]

Continui să visez la lucruri atât de frumoase și sensibile din aceste luni de când ne cunoaștem, când eram pe deplin fericit, căci numai tu, iubita mea, m-ai făcut pe deplin fericit.

Tu ai posibilitatea de a veni la Bușteni, cel puțin pentru o zi. Maditta, acele zile promise de a le petrece împreună și cari au avut un cu totul alt sfârșit dă-mi-le acum, acum, când am și eu o siguranță în ziua de mâine. Nu va fi om mai fericit pe această lume, ochii mei nu vor avea atâtea lacrămi de fericire.

Te rog mult de tot, răspunde-mi imediat ce primești aceste rânduri căci îmi este atât de dor de tine, de Maditta mea – te știu cam leneșă, dar fă un efort, căci știi cât doresc acest lucru. Până atunci te sărut cu toată patima, așa cum numai pe tine te iubesc.

Paul

***

Chérie,

(E bine pus accentul?)

Uite de ce nu-mi place să vin neanunțat: ori nu te găsesc deloc, ori te găsesc ocupată…

Te rog să mă ierți că nu ți-am telefonat aseară; nu ți-am telefonat fiindcă, așteptând să treacă de 10, am adormit, zău, te rog să mă crezi, mă jur pe ochii mei și pe ce vrei tu că nu te mint.

Aurica te așteaptă azi și Mama la blănărie la ora 7. (În orice caz, aștepți puțin dacă n-o găsești acolo.)

Ce-ai făcut cu PCR? Când mergem să ne înscriem?

Am observat două lucruri și deci m-am supărat de două ori:

1. Ceasul s-a oprit la ora 3.42 dimineața. Dac-ai fi dormit acasă, ai fi băgat de seamă și l-ai fi întors.
2. Două mucuri de țigară și un singur chibrit în scrumieră: ai venit și cu tip-ul acasă.

Te rog, fii așa de bună și dă-mi un telefon astăzi după 10 și jumătate.

Te rog din suflet să mă ierți și să mă crezi c-am adormit.

Te sărută cu același dor al tău

Andrei A. Cernea

CARTEA

O carte cu totul aparte, Malvinița împletește o poveste de epocă despre iubire cu reacțiile și experiențele studenților din vremea noastră. Din scrisori, bilețele și tot felul de însemnări, se conturează povestea Malvinei Engler, o evreică născută la Cernăuți și absolventă de Litere, ajunsă la București în anii 1930. Așezate în ordine cronologică, scrisorile ei și mai ales cele primite de la nenumărații amanți – uneori romanțioase și naive, alteori prozaice și interesate, dar mereu pitorești – îi reconstituie viața amoroasă de-a lungul câtorva decenii, până în anii 1960. În contrapondere, în prezent, la cursul de scriere/ comunicare creativă al lui Eugen Istodor de la Facultatea de Litere din București, studenții și profesorul discută cu și despre Malvinița și îi scriu scrisori, alcătuind împreună o poveste în poveste.

AUTORUL

EUGEN ISTODOR este jurnalist, absolvent al Facultății de Litere, Universitatea din București. Doctor în sociologie, cu o cercetare despre umor coordonată de profesorul Vintilă Mihăilescu. Între 1990 și 2011 a fost se­nior editor al publicației „Cațavencu“, săptămânal incomod, devenită din 1992 „Academia Cațavencu“, și semnatar al rubricilor de interviu și reportaj. Între 2011 și 2014 a fost reporter la săptămânalul „Cațavencii“. A colaborat cu „Cotidianul“ și cu „Dilema veche“ și este fondatorul secțiunii Perspektiva de pe HotNews.ro. Este cadru didactic la Departamentul de Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere la București. De același autor la Editura Polirom: Viețașii de pe Rahova (2005, 2008), Cartea vieții mele (2007), Dicționarul ideilor fixe. După 20 de ani (2009), 101 cărți românești de citit într-o viață (2012) și Cațavencii și tribul lor (2018).