În războiul dintre cinematograful tradițional și streaming, cel din urmă a reușit o mare victorie în această săptămână: multinaționala Amazon a achiziționat, pentru suma de 8,45 de miliarde de dolari, legendarele studiouri MetroGoldwyn-Mayer, o spectaculoasă tranzacție financiară care neliniștește multe persoane.
De fapt, dat fiind faptul că MGM este distribuitorul american al francizei James Bond, foarte multe publicații au prezentat această achiziție prin imaginea „James Bond căzut în mâna unui Bond-villain real“, cu trimitere explicită la multimiliardarul Jeff Bezos, stăpânul absolut al imperiului Amazon, ca în colajul de mai sus.
Gigantul streamingului și al comerțului online pune astfel mâna pe un catalog istoric al studiourilor MGM (unul dintre cele mai importante de la Hollywood, fondat în 1924) care conține circa 4.000 de titluri și 17.000 de ore de televiziune. Este vorba despre filme clasice, francize de mare succes (James Bond, Robocop, Pantera roz, Hobbit) sau seriale precum Stargate, Vikings, Fargo sau The Handmaid’s Tale. Mai sunt cuprinse în afacere filmele produse de studiourile Orion, achiziționate de MGM în 1997 (printre care Tăcerea mieilor sau Dansând cu lupii), Goldwyn Entertainment și Polygram. Este un catalog imens despre care „Los Angeles Times“ estimează că înglobează aproape jumătate dintre filmele produse la Hollywood din 1948 încoace! Ele vor alimenta de acum înainte imensul apetit al serviciului de streaming Amazon Prime. Numai câteva filme clasice scapă din gheara lui Bezos, filme precum Pe aripile vântului, Vrăjitorul din Oz sau Cântând în ploaie, care au fost cumpărate în 1986 de Ted Turner pentru TCM. De o posibilă exilare permanentă în streaming scapă și seria James Bond – controlul creativ asupra seriei este deținut de Eon Producions, care a anunțat că nu va renunța la distribuția în sălile tradiționale a viitoarelor filme cu agentul 007. Fiindcă, spune revista „Premiere“, „nu poți avea «chiar» tot!“.
O asemenea achiziție gigantică a redeschis discuțiile privind la aplicarea legilor americane antitrust în acest caz, Amazon fiind deja ținta unor procese. „Vânzarea nu ar fi trebuit să aibă loc. Amazon este deja o platformă ce deține monopolul asupra e-comerțului, livrărilor și cloudului. Nu ar trebui să i se mai permită să cumpere altceva. Punct“, a declarat senatorul republican Josh Hawley, autor al cărții recent publicate The Tyranny of Big Tech. Numai că nu se știe foarte bine cum Amazon ar putea fi oprit în baza legislației actuale.
Mai grav este ce se va întâmpla cu viitorul proprietăților intelectuale MGM achiziționate de Bezos. Fiindcă marile platforme de streaming, care privesc aceste producții nu ca opere de artă ci drept „conținut“, nu investesc foarte mult în originalitate, riscantă financiar. Este de așteptat, deci, o avalanșă de continuări, reboot-uri, prequeluri și altele asemenea exploatări nemiloase ale titlurilor celebre. Bezos nici măcar nu și-a ascuns intențiile, declarând la conferința anuală Amazon că „suntem nerăbdători să reimaginăm și să dezvoltăm bogatul catalog MGM. Filosofia acestei achiziții e simplă: MGM posedă un catalog vast de proprietăți intelectuale foarte apreciate. Cu persoanele talentate de la MGM și Amazon Studios vom putea reimagina și dezvolta aceste proprietăți pentru secolul XXI“.
Ceea ce, în traducere, arată, așa cum experiențele ultimelor ani ne învață, intenția de a plia vechile filme și seriale pe imperativele propagandei progresiste, cu dezastruoasele consecințe creative de rigoare.
Fiindcă astăzi, în era streaming și social media, vechiul Hollywood a fost complet reformulat și a ajuns tot mai mult sub rigorile streamingului, proces accelerat de controversatele măsuri din timpul pandemiei. Astfel, vechiul Hollywood a ajuns să fie deținut într-o măsură covârșitoare de ceea ce specialiștii numesc GAFA (de la Google, Amazon, Facebook și Apple). „GAFA pun mâna pe putere la Hollywood, ei sunt cei care dirijează de fapt lumea divertismentului“, spune Pascal Lechevallier, o agenție specializată în new media. „Ei vor pune mâna pe toate nestematele pe care Hollywoodul le-a produs de aproape un secol.“
Deși Jeff Bezos va părăsi în iulie postul de șef suprem al Amazon, o importantă parte a istoriei cinemaului va rămâne pentru multă vreme în posesia firmei sale.
Un deal care va schimba, cu siguranță, lumea filmului așa cum o știm.
1 Trackback