Pe 25 mai, celebrul muzician american a împlinit vârsta de 80 de ani. Un artist despre care „s-a spus totul“, un artist „cult“, „vizionar“, „revoluționar“, pe care nici vârsta și nici pandemia nu îl împiedică să fie activ și productiv.
Dylan, care a apărut pe scena folk din Greenwich Village, New York, la începutul anilor ’60, a devenit unul dintre cei mai populari și influenți artiști rock și nu se gândește la retragere. Și, dacă pandemia a stopat momentan activitatea lui concertistică (celebrul Never Ending Tour), asta nu l-a oprit să se ocupe de muzică. În 2020, la 79 de ani de viață și 58 de ani de la lansarea primului album, el a ieșit pe piață cu un nou disc, Rough and Rowdy Ways, un album foarte bine primit de critică. Un nou album cu piese noi venit după o pauză de câțiva ani, anunțat de un single de 17 minute, Murder Most Foul, care evocă moartea lui John F. Kennedy și personalitățile culturii populare din ultimele decenii. Dar înainte de acesta, între două discuri cu piese originale, Dylan a lansat trei albume de reluări (Shadows in the Night, Fallen Angels, Triplicate) ale unor piese clasice din anii ’40 și ’50, popularizate de Frank Sinatra .
În 2016 a luat un Nobel pentru literatură, primul premiu de acest fel decernat unui muzician pop-rock. Un premiu pe care unii, cei care consideră că Dylan este purtătorul de cuvânt al unei generații, îl consideră „firesc“. În același timp, un premiu care i-a deranjat pe alții – revista „The New Yorker“, de exemplu, nu a ezitat să îl numească „impostor“. „În ultimele stadii ale carierei lui, a devenit un soi de Zelig cultural, numele lui apare în cele mai neașteptate locuri. La început câștigă un Oscar, apoi un Pulitzer, pe urmă e prins copiind versuri pentru cântecele lui din romane japoneze și din poeme din secolul al XIX-lea“, scria „The New Yorker“. „Când am primit premiul, m-am întrebat în ce fel se leagă cântecele mele de literatură“, a declarat artistul când, în sfârșit, după o lungă ezitare, a acceptat să își primească Nobelul. „Cântecele sunt create pentru a fi cântate, nu citite.“
„Dacă Dylan ar fi fost doar un compozitor talentat, tot ar fi fost privit drept unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XX “, scrie revista „Rolling Stone“ (al cărei nume este inspirat de una dintre cele mai celebre piese ale lui Dylan) în introducerea unui consistent grupaj de materiale dedicate aniversării muzicianului. „Dar, în același timp, este și unul dintre cei mai mari interpreți, atât în studio, cât și live, pe care lumea i-a văzut. În ultimii 60 de ani a trecut de la folk la rock, de la country și gospel și prin toate celelalte genuri muzicale și niciodată nu și-a pierdut darul și nici nu a încetat să ne provoace așteptările.“
Semn al vremurilor, Dylan și-a vândut pentru o sumă uriașă (estimată la 300 de milioane de dolari) întregul catalog de peste 600 de piese grupului Universal Music.
Într-un documentar semificțional realizat de Martin Scorsese în 2019, Rolling Thunder Revue: A Bob Dylan Story by Martin Scorsese, Dylan pare a crede că din toată mișcarea muzicală și artistică a generației sale a rămas doar „cenușa“. Martin Scorsese, contemporanul său, nu este de acord. „Ce supraviețuiește din această cenușă? Acel spirit trebuie să fie reamintit și re-experimentat, mai ales în actualul climat mondial. Nu e de ajuns să spui că lumea se schimbă și că asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Acel spirit este atemporal“, spune Scorsese. „Cuvintele, muzica, interpretarea, gândirea, provocarea – toate acestea au impact asupra oamenilor. Asupra celor care sunt capabili să audă.“
1 Trackback