Actualitate  -  Nona Rapotan  -  

Multă vreme n-am putut citi literatură pentru copii. Nu aveam un interes anume, dar recunosc că nici n-am fost vreodată dependentă de listele de lecturi obligatorii, ceea ce m-a ținut deoparte de recomandările date unora sau altora dintre copiii prietenilor. Situația s-a schimbat în ultimii ani, pentru că, vrând-nevrând, a trebuit să mă pun la curent cu ce mai înseamnă astăzi „literatură pentru copii“, site-ul pe care-l coordonez are și o rubrică destinată noutăților în acest domeniu, dar și fiica mea mă obligă, într-un fel, să fiu la zi cu ultimele apariții (traduceri sau scrise de autori români, nu contează).

M-am bucurat să constat că mai toate marile edituri care activează pe piața editorială românească la ora actuală au colecții dedicate juniorilor (ordonate pe criterii de vârstă și domenii de interes), dar există și edituri care scot doar cărți pentru copii. Editura Polirom se numără printre cele care au o colecție – numită simplu, JUNIOR – alcătuită din cărți scrise de autori români, dar și traduceri (excelent îngrijite ambele categorii, dar despre acest aspect merită vorbit separat).

Nu doar pentru că a venit toamna și cei mici se (re)întorc la școală și alte activități specifice, dar mai ales pentru că în ultimul timp au apărut câteva cărți care merită atenție în mod special, mi-am propus să prezint (nu exhaustiv, să ne înțelegem) câteva dintre ultimele apariții editoriale regăsite în colecția JUNIOR, iar începutul le aparține scriitorilor români.

Tandemul copil-părinte cunoaște multe transformări

Nu oricine poate da în mintea copiilor fără să cadă în ridicol, e un truism acest lucru. Așa și cu scriitorii, nu oricine poate scrie o poveste sau un roman dedicat copiilor. Dacă ne gândim la cele câteva rânduri sau fraze, însoțite de ilustrații adecvate, adunate între coperte și destinate copiilor de vârste foarte mici, atunci da, totul pare a fi simplu. Acolo accentul cade pe ilustrație, care trebuie să respecte niște condiții de editare (culori, subiect neviolent etc.) și care are un scop major: dezvoltarea imaginației și creșterea capacită­ții cognitive a copilului.

Evident, dată fiind vârsta, părintele este cel care citește și traduce cele văzute de copil, astfel încât lectura ca proces devine participativă și se realizează în pereche. Este esențială această etapă în creșterea și educarea viitorului cititor.

Situația se complică, de fapt se diversifică, pe măsură ce copilul crește. Părintele nu mai este cel care citește, dar va trebui să rămână în continuare partenerul de lectură al acestuia, pentru că trebuie explicate unele cuvinte, pentru că trebuie să se asigure că s-a înțeles corect mesajul, pentru a afla care-i sunt gusturile copilului și multe altele. Tandemul co­pil-părinte va cunoaște multe transformări în timp, se va consolida și se va constitui într-un fundament serios pentru ceea ce se numește generic „personalitatea viitorului adult“. E o plăcere nedisimulată să constat pe propria mea piele că răbdarea se educă, că afli noi lucruri despre ceea ce poți și știi că poți să faci etc.

Universuri narative unice

Revenind la editurile românești și aparițiile editoriale recente ale acestora, spuneam mai sus că în colecția JUNIOR a Editurii Polirom au apărut câteva titluri dem­ne de trecut pe orice listă de cititor. O să încep cu trei dintre ele, scrise de autori români, una dintre ele pentru categoria de vârstă +8 ani, celelalte două pentru +12 ani.

Fiindcă a venit vorba de categorii de vârstă, la cărțile colecției JUNIOR găsiți indicativul de vârstă pe cotor, ceea ce ajută foarte mult atunci când te afli în librărie și te vezi în fața unui raft întreg de cărți, principiul acesta de selecție ajută să câștigi timp (pentru citit, să fiți siguri că la asta m-am gândit!).

Cosmin Perța, Dan Lungu și Călin Torsan au scris trei cărți pe cât de diferite, pe atât de frumoase. Nici unul dintre ei nu scrie doar literatură pentru copii, toți au și alte preocupări, să nu mai pomenim de meseriile de bază. De vârste apropiate (aflați pe pragul maturității depline), cei trei construiesc universuri narative unice, bazându-se pe ingredientele de bază și de neignorat, când vorbim de literatura pentru copii. Povestitori înnăscuți, cei trei au darul povestirii, se vede că le place să vorbească cu cei mici, dar și să-i asculte, căci cărțile lor sunt ancorate într-o realitate cât se poate de concretă. Limbajul este unul al prezentului, copertele completea­ză și întregesc în mod fericit mesajele poveștilor, iar ilustrațiile sunt atent elaborate și definesc universul narativ în mod specific.

Arhetipul în jurul căruia se construiește un univers contemporan

Anisia și uneltele fermecate de Cosmin Perța este pentru categoria de vârstă +8 ani. Cu ilustrațiile lui Andrei Gamarț (alb-negru, dar cu atât mai sugestive și mai frumoase), Anisia și aventura ei submarină are toate șansele să placă și celui mai mofturos dintre copii. Însoțită de o scoică quahog, ea ajunge să învețe despre poluarea cu plastic a mărilor și oceanelor, să-și consolideze prieteniile și să afle cât mai multe despre ea însăși. E o poveste împărțită în opt capitole, care poate fi citită integral sau nu, în funcție de toanele copilului sau de starea de moment.

Ce e important este faptul că scriitorul a ținut cont de nivelul de vârstă și n-a complicat foarte mult limbajul, dar nici nu l-a curățat excesiv de jargon (în limitele oricărei acceptabilități) sau de cuvinte importate din alte limbi. Aici găsim o bună cunoaș­tere a felului cum vorbesc copiii timpului prezent – ei sunt cei pentru care tehnologia și touch-ul le sunt cei mai buni prieteni și jonglează cu lejeritate cu parolele solicitate pe diverse site-uri și conturi de acces.

La 8 ani, un copil este fascinat de jocurile de cuvinte, în măsura în care acesta este asociat cu o ima­gine sau un joc specific, iar, dacă ținem cont de asta, atunci da, putem să-i facem să și citească.

Cosmin Perța știe, de asemenea, că pe canalele TV dedicate copiilor există emisiuni de popularizare a științei, dar și cele prin care cei mici sunt învățați să se implice activ în protecția mediului înconjurător. A adus la nivel de poveste toate aceste informații și le-a combinat folosind un stil narativ alert, care-i ține pe cei mici în poveste. Nu se complică cu foarte multe amănunte, lăsând cale liberă imaginației (la vârsta asta, copiii își proiectează preferințele asupra personajelor). Cum spuneam, ilus­trațiile lui Andrei Gamarț nu fac alt­ceva decât să ancoreze povestea într-un univers specific.

Ce-mi place mie, ca adult, la povestea Anisiei și a uneltelor ei fermecate: nu distruge copilăria. Miezul de basm este atent conservat, devine arhetipul în jurul căruia se construiește un univers cât se poate de contemporan: copiii de astăzi au la fel de multă nevoie de poveste ca noi, cei care ne-am trăit copilăria în alt secol.

Un miez care o ferește de orice desuetudine

Următoarele două cărți sunt pentru copiii mai mari, cei care citesc singuri și-și aleg cărțile în funcție de gusturi și interese. La 12 ani copilul are deja o serie întreagă de personaje preferate, de aventuri pe care le-a trăit cu sufletul la gură, la care se adaugă și propriile ex­pe­riențe, augmentate pe măsură.

Vlogger la 13 ani e un titlu care ține loc de orice recomandare. Dan Lungu știe prea bine cum se promovează o carte, are fanii lui, dar faptul că respectă „rețeta“ nu impietează cu nimic asupra farmecului poveștii în sine. Pornind de la un fapt concret – izolarea în timpul pandemiei și efectele sale asupra copiilor –, Dan Lungu constru­iește o na­rațiune de o savoare nebănuită. Cartea se citește cu ochii în lacrimi (de la porțiile sănătoase de râs, nu din alte pricini) și, după ce o termini, parcă ai mai vrea o continuare.

O spun eu, adultul, gândiți-vă cum ar reacționa puștii!

Leep și prietenii lui, mai mult sau mai puțin reali, sunt pasionați de jocurile online, de fapt depen­denți, iar traiul împreună cu Ceimari devine o adevărată cursă cu obstacole, pentru că, nu-i așa, nimeni nu vrea să piardă vieți sau să iasă din cursă! O poveste în care personajele principale poartă cos­tume asemănătoare cu cele purtate de medicii și asistentele care îngrijesc bolnavii de SARS-COVID 19, combinezoane care nu lasă nimic la vedere. Identități false care aduse în același loc – mediul virtual – concură la crearea unei adevărate jungle. Copiii relațio­nează în baza unor coduri și reguli care seamănă foarte mult cu cele ale adulților (chiar dacă nu recunosc, aceștia le servesc modelele perfecte sau perfectibile) și învață din mers să se ferească de capcanele internetului.

Nu întâmplător, unul din personajele principale este Skelly, după cum tot el este cel care îi păcălește pe marea majoritate. Vlogg-ul devine una din căile de comunicare importante, pentru că așa ei devin vedete, cunoscuți în mediul virtual. Bătălia dintre ficțiune și realitate se dă în mediul virtual, iar Leep învață pe propria lui piele că nu toți sunt de bună-credință: se tunde zero.

De ce și cum ajunge el să-și piardă podoaba capilară vă las să aflați singuri, aici vreau să mai spun doar atât: Dan Lungu știe foarte bine cât de orgolioși sunt copiii aflați în pragul pubertății.

Revenind la stil(istică), scriitorul nu face nici o concesie din acest punct de vedere: cartea se citește dintr-o suflare, are un ritm alert, care seamănă foarte mult cu viteza de expunere a informației din mediul virtual, are un miez care o ferește de orice desuetudine. Desenele lui Radu Răileanu, realizate într-o tehnică aparte, susțin excelent povestea și dau contur personajelor, fără să împiedice într-un fel imaginația cititorului să se manifeste.

Cartea lui Dan Lungu are meritul de a aduce în prim-plan probleme de actualitate – siguranța copilului pe internet, dependența de jocurile online, ce instrumente de media sunt utile copilului, cum ne putem folosi de rețelele sociale etc.

O pledoarie pentru frumos și pentru istoria națională

Ieronim, Nimo cum îi spun prietenii, este personajul central al celei de-a treia cărți, Prieten cu umbra de Călin Torsan. Tot pentru copii mari, de peste 12 ani, cartea este poate cea mai pretențioasă (în sensul bun al cuvântului) dintre cele trei despre care fac vorbire aici. Cu un limbaj poate prea căutat, prea periat, care aduce pe alocuri cu cel arhaic, cartea cucerește greu cititorul, dar definitiv.

Nimo este un copil special și nu prea: crescut de tată, despre mamă nu știe foarte multe lucruri, are un singur prieten mai apropiat – un sirian –, are acasă o bibliotecă din 268 de volume (de ce atât și nu mai multe sau mai puține, aflați citind, evident!), preocupări diverse și imaginație pe măsură. Înainte de orice, îmi place că Nimo se plimbă prin București ca la el acasă, mi-a atras atenția acest aspect, pentru că am cunoscut suficient de multe persoane care locuiesc aici și care se rătăcesc la primul drum mai lung, care presupune trecerea din­tr-un sector în altul. Torsan face în acest fel, dincolo de promovarea orașului, o mică pledoarie pentru cunoașterea istoriei locale. Bucu­reștiul este fabulos, cu condiția să vrei să-l cunoști.

Faptul că bunicul lui Nimo coboară direct de pe soclul uneia dintre statuile celebre de la Universitate ține loc de orice introducere în istoria orașului. Povestea care se construiește în jurul relației bunic-nepot este una pe cât de actuală, pe atât de verosimilă.

Prieten cu umbra este un roman care va ridica suficient de multe întrebări copiilor, astfel încât părinții vor trebui să fie pregătiți cu răspunsurile. Un ro­man despre toleranță, diversitate culturală, interculturalitate, destine frânte, războaie și, nu în ultimul rând, despre copilărie.

Nimo este un copil care are nevoie să copilărească, ceea ce uităm noi, adulții, cel mai adesea, când îi asaltăm pe cei mici cu totul felul de obligații și liste care mai de care mai fantasmagorice. Tatăl lui Nimo are grijă de el, dar, neștiind să ceară ajutorul, nu prea se descurcă pe partea de afectivitate. Chiar dacă cei doi comunică foarte bine și au o relație apropiată, sunt multe lucruri ascunse într-un con de umbră. Umbră este bunicul lui Nimo, dar umbră este și mama lui, despre care nu știe nimic – dacă a murit sau dacă i-a părăsit –, umbre sunt toți strămoșii și toate personajele istorice care populează (sub formă de statui) străzile orașului.

Călin Torsan, care de felul lui lucrează la Muzeul Țăranului Român, face în acest fel o pledoarie pentru frumos și pentru istoria națională. Fără să fie tezist sau scolastic, scriitorul atrage atenția asupra unui aspect important: să nu ne lăsăm copleșiți de tehnologii și false competiții și să ne învățăm copiii să fie mai atenți la cei din jur, să-și exerseze compasiunea și empatia, să fie curioși să afle cât mai multe despre istoria locurilor pe care le vizitează, să fie toleranți. Propunerile culturale ale lui Călin Torsan nu sunt anacronice, nu exclud folosirea rețelelor sociale sau a internetului, doar contribuie la o mutare de accent binevenită.

Din galeria cărților pe placul celor mici

Trei cărți scrise de trei autori români. Trei subiecte diferite, dar toate de o actualitate care șo­chează: poluarea mediului, navigarea pe internet, familiile monoparentale (deși la Prieten cu umbra vorbim de un complex de probleme, tind să o pun pe aceas­ta pe primul loc – dificultatea părintelui singur de a-și crește copilul și de a-i asigura acestuia o bună educație). Trei cărți care – dacă n-ar fi numele autorilor pe prima copertă – fac parte din galeria cărților pe placul celor mici.

Știu părinți care le cultivă celor mici interesul pentru literaturi străine, mai cu seamă pentru cărțile scrise în limba engleză. Știu părinți care aproape că-și obligă copiii să citească exclusiv în limba engleză, în ideea că le va folosi mai târziu. N-o să încetez niciodată să pledez pentru o limbă română vorbită corect, iar pentru ca acest lucru să devină posibilă nu există cale mai bună decât să-i încurajăm pe copii să citească în limba română. Și scriitori români.

De ce? Pentru că ei sunt de-ai casei: ei știu foarte bine modurile de dezvoltare ale copiilor, se joacă împreună cu ei, respiră același aer poluat, se bucură de aceleași limitări ca și ei. Nu e nimic naționalist în această recomandare, pentru că a citi literatură română nu exclude lectura din scriitori străini. De altfel, îmi propun ca într-un număr viitor să vorbesc despre cărți pentru copii scrise de autori străini. Până atunci, să-i căutați pe Cosmin Perța, Dan Lungu și Călin Torsan.

Galerie foto