Cu ocazia implinirii a 15 ani de cind lucreaza impreuna, Viktor Horsting si Rolf Snoeren au fost invitati sa expuna, in chip de celebrare, la Barbican Art Gallery din Londra (fiind pentru prima data cind Barbican Centre amesteca arta cu moda si pentru a doua oara cind Victor & Rolf se sarbatoresc intr-un muzeu). Vernisajul a avut loc pe 18 iunie. In zilele pregatitoare vernisajului, cei doi designeri olandezi au fost invitati de cotidianul "The New York Times" sa tina un blog cu insemnari. Nimic spectaculos, atipic spiritului lor flamboaiant (regasit, in rest, in cam tot ce ating), notarile au fost pragmatic-politicoase si PR decent. Cu o singura, mare exceptie (pozele nu intra in discutie), insemnarea urmatoare:„Papusile in miniatura folosite la Barbican (cei doi au prezentat in galeria de arta o casa de papusi gigantica, de 9 metri – n.r.) au o aura asa de calma si frumoasa, incit lucrul cu ele se dovedeste o experienta surprinzator de linistitoare. In galerie domneste o atmosfera Zen si, din pricina lor, pregatirea expozitiei a devenit o placere. Papusile sint replici ale unor exemplare franceze si germane de secol al XIX-lea. Au corpul din papier mache si capul din portelan nesmaltuit. Ochii sint pictati manual, iar parul e natural. Se spune ca, in secolul al XIX-lea, astfel de papusi erau folosite de casele de moda, mai exact couturier-ul (specialistul in croitoria inalta) trimitea papusa cu design-ul vestimentar in miniatura clientului aflat la mare departare pentru ca acesta sa comande fara a se deplasa la Paris.
Fiecare papusa poarta cite o creatie reprezentativa din show-urile noastre si seamana cu manechinul care a purtat creatia respectiva pe podiumul parizian. Am gasit in Belgia un mester creator de papusi si i-am cerut sa re-creeze 55 de miniaturi ale creatiilor noastre reprezentative, sarcina uriasa care i s-a parut cit se poate de neobisnuita. Rar se amesteca modernitatea cu papusile traditionale.
Lucrul la fiecare cap de papusa necesita mult timp si efort. (… ) In expozitie folosim sapte tipuri de capete. Acestea sint machiate cu aceleasi produse cu care au fost fardate manechinele reale, dar aplicarea lor se face folosind tehnica de secol al XIX-lea. Pictura fetei seamana cu tehnica picturii in acuarela. Sint necesare mai multe straturi pentru a obtine nuante intense sau efect de volum. Si dupa fiecare aplicare culoarea e uscata la cuptor, iar asta dureaza 30 de minute. Pentru efectele mai complicate, acest procedeu e repetat de 7-8 ori. La final, papusa e botezata cu numele manechinului a carui replica este. (… ) Hainele si chiar si pantofii au fost refacute, unde s-a putut, din materialul original”.
Au transformat manechinele in fiinte transparente
Citeva detalii despre cei doi ale caror insemnari au un vag aer de Dead As They Come (povestirea lui Ian McEwan despre manechinul Helen asupra caruia un narator masculin isi proiecteaza emotiile presupuse de o eventuala afacere amoroasa „ideala”).
Moda e pentru V&R „hrana pentru creier”, iar show-urile de couture sint performance-uri cu teme ingenioase, aiuritoare. Au transformat manechinele in fiinte transparente si lichide, folosind o textura albastra (blue screen) care permite proiectia de imagini filmate exclusiv pe suprafata ei. Alta data, fiecare manechin a devenit un spectacol-instalatie de sine statator, cu lumina si coloana sonora proprie, intr-unul dintre cele mai fascinante si mai pline de cruzime omagii aduse show-ului de moda. Dar indiferent de tematici, doua concepte (nu tocmai straine de lumea modei) le traverseaza colectiile: cel de clona si cel de papusa. Aproape toate imaginile feminine folosite in prezentari sint clone implicite ale muzei lor Tilda Swinton, actrita de origine scotiana. In 2003, la aniversarea a 10 ani, V&R au fost invitati sa expuna la Luvru. Atunci au prezentat un performance cu manechine reale in ipostaza explicita de clone ale Tildei Swinton, ea insasi prezenta in show, iar vocea ei pronuntind „Follow my path” a constituit coloana sonora.
In 1999 au prezentat colectia Papusa ruseasca, cu un singur manechin, Maggie Rizer (nu foarte diferita de Tilda), pe care l-au imbracat chiar ei, pe scena, strat dupa strat. In 2003, cu ocazia primei lor colectii pret-a-porter pentru barbati, au folosit modele masculine-clone ale propriei imagini.
Cind dau interviuri, cei doi vorbesc fara intonatie, fara modulatii, cu voce egala. Sint comparati (& comparabili pina la un punct) cu artistii Gilbert & George, pentru ca pozeaza in gemeni aproximativi, se imbraca formal & aproape la fel, sint (cel putin in public) inseparabili, isi continua frazele unul altuia s.a.
Casa de papusi a lui V&R e inconjurata de manechine neinsufletite, cit un stat de om, imbracate cu hainele originale, in timp ce, in spatele lor, sint proiectate imagini cu modele insufletite in momentul defilarii pe podium. Iar daca manechinele neinsufletite pastreaza iluzia siluetei filiforme dezirabile azi, papusile miniaturale, ale caror detalii (tip textura & forma) de machiaj, pieptanatura si vestimentatie au fost urmarite maniacal, au proportii „normale”, dar o normalitate in serie (forme rotunjite, fete bucalate, inexpresive, toate 55 identice). Or, acest twist e exact dintre acelea care alimenteaza gindul ca papusile lui V&R ar putea fi o indeletnicire freaky.
Detalii pe: www.barbican.org.uk/artgallery sau
http://www.viktor-olf.com/_en/_ww/index.htm