Internațional  -  Dragos Cojocaru  -  

Trei zile de doliu au fost decretate de guvernul de la Atena după decesul, la vârsta de 96 de ani, a compozitorului Mikis Theodorakis, muzician și luptător pentru democrație, figură aproape mitică a Greciei ultimelor 70 de ani.

„Dacă este un grec a cărui viață se poate confunda cu istoria țării sale, acesta este Mikis Theodorakis“, scrie „Liberation“, amintind că „parcursul său, amestecând în mod intim muzica și angajamentul politic, a fost și rămâne o sursă de admirație și inspirație pentru greci. Mikis Theodorakis a fost, poate, ultimul erou grec“. „Astăzi am pierdut o parte a sufletului grec“, a comentat Lina Mendoni, ministrul Culturii.

Dincolo de implicarea sa politică, pe plan internațional, Theodorakis întruchipează, aproape de unul singur, muzica grecilor, el devenind cunoscut în întreaga lume după succesul filmului Zorba grecul (1964), devenind și părinte involuntar al dansului sirtaki (coregrafiat, de fapt, de către Ghiorgos Provias pentru nevoile filmului).

Câțiva ani mai târziu, arestat la domiciliu, el compunea muzica celebrului film politic Z al lui Costa-Gavras, coloană sonoră ce a trebuit scoasă „prin contrabandă“ din Grecia. Filmul este bazat pe povestea reală a deputatului de stânga Grigoris Lambrakis, asasinat de extrema dreaptă în 1963, un politician căruia Mikis Theodorakis i se alăturase la întoarcerea de la Conservatorul de la Paris. A mai scris și muzica filmului Serpico (1973), dar și un ciclu numit Trilogia Mauthausen, bazat pe versurile unui supra­viețui­tor al lagărului de concentrare nazist.

Muzica lui nu poate fi redusă numai la coloanele sonore de film de mare succes pe care le-a compus. „De la oratorii la simfonii, trecând prin imnuri și opere, Mikis Theodorakis a încercat, prin cre­dința lui în cultura populară, să deschidă marelui public tra­diția clasică și poezia, punând pe muzică poemul Axion Esti al scriitorului de Nobel Odysseas Elytis sau Canto General al lui Pablo Neruda. A scos din ghetto genul rebetiko, «bluesul grecesc», și instrumentele tradiționale, moș­te­nirea culturii greco-orientale a Asiei Mici“, amintește France Info.

Născut pe 29 iulie 1925 la Chios, într-o familie cu origini cretane, Mikis Theodorakis a început să compună de la vârsta de 13 ani, dar, în paralel, s-a implicat în rezistența antinazistă și, după război, în timpul războiului civil din Grecia, alături de comuniști. Activitatea lui politică l-a dus în spatele gratiilor de mai multe ori, iar muzica i-a fost interzisă la sfârșitul anilor ’60. Popularitatea lui crescândă și exilul la Paris sub presiunea comunității internaționale fac ca muzicianul să devină un adevărat simbol al rezistenței în fața dictaturii. După căderea Regimului Coloneilor, în 1974, o mulțime imensă îl aclamează pe Mikis Theodorakis, pe 24 iulie, la întoarcerea în țară.

A continuat să fie la fel de implicat politic pe tot parcursul vieții, ca deputat sau ca activist, urmând totdeauna propriile convingeri, chiar cu prețul de a-și surprinde și șoca fanii. Deși cunoscut ca susținător al stângii și, deseori, al comuniștilor, în a doua parte a vieții a înclinat spre dreapta politică de la sfârșitul anilor ’80 și chiar a făcut parte dintr-un guvern de dreapta. Cu toate acestea, el a rămas un erou pentru toți grecii, indiferent de culoarea politică, care i-au apreciat independența. „Sunt prea înalt, n-am putut niciodată să mă înclin“, glumea Theodorakis.