Tocmai mi s-a dat de veste că a trecut vara – cam devreme, e drept, dar nu te poți pune cu toamna. Și ce altceva poți face în aceste zile tomnatice decât să-ți amintești vara care a trecut? Vara atât de așteptată, vara libertății noastre redobândite după Covid și carantină, cine știe pentru cât timp – poate până la următorul val pandemic. Așa că toată lumea a încercat s-o trăiască din plin, ca să aibă amintiri pentru mai târziu, pentru eventualul viitor lockdown.
Eu am început de pe la jumătatea lui iunie, când am fost invitat în Spania la o dublă lansare a romanului Noapte bună, copii!, tradus în spaniolă de minunata Marian Ochoa și apărut acum un an și jumătate. Urma să fie o lansare (adică două) întru câtva revanșardă, pentru că traducerea ieșise de sub tipar la sfârșitul lui februarie 2021, exact înainte de explozia epidemică și de intrarea în carantină. Și da, a fost o revanșă de care m-am bucurat, dar nu despre asta vreau să vorbesc.
Cum între prima și a doua lansare spaniolă erau douăzeci și patru de ore și vreo 350 de kilometri, iar din Timișoara nu există zboruri directe până la Santander, prima mea destinație, și nici măcar până la Madrid (a doua), am făcut cinci zboruri scurte cu avionul, unul după altul, în trei zile. Iar cinci zboruri după o izolare forțată de un an te fac să stai cu simțurile alerte, să vezi, să asculți, să miroși, fiindcă cine știe dacă și cât mai durează dulcea libertate.
Am văzut. Ce mi-a sărit în ochi încă de la început a fost că nu mai erau nici libertatea, nici relaxarea de odinioară. Sigur, circulam, săream granițe, mergeam în Spania, făceam escale în Italia, ca tot europeanul, numai că și pe aeroporturi, și în avioane atmosfera era alta. Afară era cald, era frumos – era vară –, dar oamenii umblau cu nasul și gura înfundate în măștile sanitare, iar asta nu era o imagine de vacanță. Dusă era degajarea de pe vremuri, când puteai pleca oriunde în Europa doar cu buletinul și cardul în buzunar – și cu un bilet, desigur. În aer plutea ceva apăsător: nu doar amintirea unei crize epidemice, ci criza însăși la pândă.
Pe aeroporturi controlul banal și rapid de odinioară se transformase într-un set de filtre din cele mai diverse. Rezervarea și cartea de identitate nu erau de ajuns. Și ar fi de preferat să ai un pașaport în loc de carte de identitate, fiindcă am văzut câțiva ofițeri vamali uitându-se lung și bănuitor la bucata aia de plastic, de parcă era infectată. Mai aveam la mine și certificatul de vaccinare, care uneori e suficient, alteori nu, în funcție de țară, de condiții, de moment… Dar mai erau și altele.
Evident că toată învălmășeala asta a devenit o sursă de venit suplimentar și semilegal pentru multă lume. La plecare, când am ajuns pe aeroportul din Timișoara și am trecut pe la check-in așa, din politețe (făcusem check-in online), am aflat că pentru escala în Italia aveam nevoie de o declarație oarecare pe care nu o aveam. Dar, cum mi s-a spus, nu era nici o problemă, mi-o făcea compania aeriană – să-i zicem Vîj-Air – pentru suma modică de 15 euro. Somnoros și frustrat (era 4 dimineața), m-am zbătut în fel și chip să scap de plata sumei ăsteia, am insistat în fața doamnei de la ghișeu, am explicat că nici măcar nu merg în Italia, doar trec pe-acolo, am insistat și în fața casieriței la care am fost trimis, dar degeaba: declarația, 15 euro și gata. Spre norocul meu, casierița, mai tânără sau mai miloasă, m-a întrebat de ce nu-mi completasem cererea aia online, pe site-ul Ministerului de Externe italian. „Așa deci, online!“ am zis eu caragialian și am făcut-o rapid de pe telefon chiar acolo, în aeroport.
Odată întors la check-in cu codul QR primit în urmă cu câteva secunde, am văzut privirea plictisită a doamnei: nu marșasem, nu plătisem, nu mai prezentam interes. Nici măcar nu mi-a mai verificat codul. Am trecut mai departe, conștient încă o dată că pentru mulți oameni pandemia a fost – este – și o sursă de bani. În plus, am aflat că, imediat ce intru pe un aeroport, trebuie să mă interesez ce am de făcut și unde trebuie să merg pentru cine știe ce control sau controale.
Libertate!
1 Trackback