Viitorul nu pare să sune foarte bine. 2.079 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19) și 18 zile rămase în Festivalul Enescu, la ora la care scriu acest articol. Am senzația unei curse contracronometru. Plus că începe și școala, luni, pe 13 septembrie. Nu e deloc important cine va câștiga, o mare victorie ar fi să ajungem cu toții teferi la linia de finish.
Toți prietenii melomani și muzicieni cu care mă întâlnesc în sălile de concerte îmi confirmă nevoia acestei ediții, înainte de toate de muzica live, dincolo de calitate și standarde. Nimeni nu poate uita carantina, sălile închise și suprasaturarea de online. Chiar dacă personal nu sunt un fan al terapeuticii muzicale, încep să cred că ediția 2021 a contat enorm pentru mulți dintre noi, începând chiar cu mine. „Muzica liniștește spaimele“, spunea undeva George Enescu. Așa e.
© Casa de Licitații Historic
Tot luni 13 septembrie ar putea fi un nou termen important pentru afacerea Enescu-Historic, sau, cel puțin așa mi-aș dori să se întâmple. Ministerul Culturii anunțase pe 27 august că cel puțin două din cele 190 de loturi ale licitației Enescu vor fi analizate în ședința Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, după ce chiar ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu se sesizase pe 20 august cu privire la licitația bunurilor. Nu s-a întâmplat așa, dosarele nu au fost completate la timp, dar există convocarea unei ședințe extraordinare pentru 13 septembrie, deocamdată fără ordine de zi. Sper din tot sufletul ca la această dată comisia să ia decizia unei reevaluări și reexpertizări imparțiale. Această comisie este un organism științific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ și de avizare în domeniul patrimoniului cultural mobil, care funcționează pe lângă Ministerul Culturii. Președinte, domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu.
© Ateneul Național Iași
Între timp, Historic mută la Iași – unde cele mai importante piese ale licitației sunt anunțate a fi expuse între 10-12 septembrie, în foaierul Ateneului Național din Iași –, fila-manuscris Oedip, cu adnotările olografe ale compozitorului, alături de file originale din corespondența lui Enescu cu personalități și apropiați, certificatul de botez al pianistului Dinu Lipatti, precum și numeroase fotografii inedite sau cu autograf. Piesa centrală a expoziției e celebra de-acum vioară despre care se spune că ar fi fost primită de George Enescu de la Familia Regală și despre care patronul casei Historic anunța pe 3 septembrie că va deschide stagiunea Operei Naționale Române din Iași, într-o emisiune BZI, una dintre cele controversate entități de presă din Iași, cu patron și jurnaliști condamnați penal pentru șantaj.
Până la atestarea publică a referințelor că această vioară ar fi fost a lui Enescu, cântată de Enescu și, mai ales, până la probele că Familia Regală i-ar fi dăruit-o lui Enescu, această vioară e doar un Wolff 1885, adică doar o copie Guarneri – nu Guarnieri (sic!) –, cum se pot cumpăra destule via internet, la prețul de sub 1.000 de dolari.
Iar Opera Națională Iași nu confirmă nicăieri prezența acestei viori în spectacolul de deschidere a stagiunii din 12 septembrie, „Magia serii în sunet și lumină“ – felicitări, ONRI, felicitări, domnule Daniel Șandru!
Dar, lovitură de teatru, pe 8 septembrie, Ateneul Național Iași anunță „Vioara lui Enescu în recital“, un recital organizat alături de Casa de licitații Historic, în Parcul Expoziției Copou, pe 11 septembrie. În program, Balada de Ciprian Porumbescu și Gramofon de Eugen Doga, cu violonista Patricia Iacob și pianistul Paul Pintilie, adică vreo 12-13 minute de muzică și mențiunea, încă nedovedită, citez, „vioara, model Joseph Guarnerius del Gesù, primită de George Enescu din partea familiei regale a României, atelierul fraților Wolff Kreuznach, 1885“. Adică, un pseudo-Guarneri, neatestat, și care, cel mai probabil, nu are nici o legătură cu Enescu și Casa Regală. Vioara este scoasă la licitație la prețul de 50.000 de euro, cu estimare 100.000 de euro. Orice specialist în marketing și dezvoltarea produsului știe că publicitatea, orice publicitate, ridică întotdeauna prețul.
© Casa de Licitații Historic
În cadrul licitației George Enescu de la Historic se vinde și „ultima fotografie a lui George Enescu“, datată 1955, preț de pornire 50 de euro, cu estimare 75-100 de euro. Într-adevăr, este ultima fotografie cu compozitorul român în viață, în camera sărăcăcioasă de la hotel Atala, 10 Rue Chateaubriand, Paris, acolo unde Enescu a murit singur, fără lumânare, lângă cățelușa Mutzi (îi mai spunea Mutzerli), singura ființă care i-a vegheat ultimele clipe. Mi se pare revelator, extraordinar de revelator.
În 2017, Vladimir Jurowski prelua conducerea artistică a Festivalului „George Enescu“, din dragoste pentru muzica marelui compozitor și admirație pentru omul Enescu. Astăzi, în plină ediție 2021, una jubiliară, în lipsa informațiilor despre următorul director artistic, încep să circule cu insistență diverse zvonuri. Ce știm concret e că dirijorul de origine rusă va prelua postul de director muzical al Operei din München. Oficial nu avem încă nici o informație despre posibilul înlocuitor al lui Jurowski, cel care a fost unul dintre cei mai importanți și providențiali directori artistici ai Festivalului Enescu, prin cadența repertorială și cea a devenirii valorice.
Îngrijorător, actualul director executiv, Mihai Constantinescu, un om cât o instituție, trebuie să se pensioneze. În plus cred că a obosit în lupta extenuantă cu birocrația și absurdul la care e expus de 30 de ani. Întristător de firesc, în mocirla cu care ne-am obișnuit, locul îi e vânat cu ferocitate de diverși trepăduși. Iar dacă politicul va dicta din nou, fără consultarea unor specialiști și nu a celor interesați conjunctural, putem să căutăm știme pentru marșul funebru de la catafalcul festivalului.
Nu dau sfaturi, dar cred că într-o firavă, banală normalitate. Ministerul ar trebui să organizeze un concurs pentru succesorul actualului director executiv, după care o comisie de specialitate (da, comisie!, în cazul de față răul cel mai mic!) ar trebui să propună și să aleagă o listă scurtă de posibili directori artistici, de certă reputație internațională. Sau, într-o logică a urgenței, și mai simplu, și fără comisie, dacă aș fi ministrul Culturii, prim-ministru, președinte sau toți trei la un loc, i-aș oferi toate condițiile și l-aș ruga în genunchi pe omul-instituție Mihai Constantinescu, actualul director Artexim, să rămână în funcție măcar un an-doi, timp în care să pregătească atât succesiunea lui Vladimir Jurowski cât și propria-i înlocuire cu un om cinstit, cu managerial know-how și, neapărat, cu studii muzicale de specialitate.
Cu domnia sa, cu Mihai Constantinescu, am avut de-a lungul timpului diverse diferende și diferențe de opinie, dar aici nu e vorba de gusturi muzicale ori estetice, ci de viitorul Festivalului Enescu, un festival pe care el, Mihai Constantinescu, pianist de formație, l-a adus în topuri, în decursul a 30 de ani. Și despre care trebuie să aibă un cuvânt de spus și acum, într-un moment crucial al existenței acestuia. Festivalul Internațional „George Enescu“, evenimentul muzical care se întâmplă în București, este la această oră unul dintre cele mai importante festivaluri din lumea muzicii clasice. Și așa trebuie să rămână.
FOTO 1: Casa de Licitații Historic