Voturile valabile nu ajungeau la douazeci si cinci la suta, distribuite astfel, pentru partidul de dreapta, treisprezece la suta, pentru partidul de centru, noua la suta, iar pentru partidul de stinga, doi si jumatate la suta. Extrem de putine voturile nule, extrem de putine abtinerile. Toate celelalte, mai mult de saptezeci la suta din total, erau in alb”. In orasele din provincie, alegerile au decurs fara accidente si fara agitatie. Numai in capitala alegatorii nu au vrut sa aleaga. Capitala este invadata de o „epidemie” de voturi albe.
In Eseu despre orbire, cetatenii orasului, atinsi de orbire, se preteaza la crime si violuri. Orbirea ratiunii duce la salbaticie. In Eseu despre luciditate, orasul este bintuit de molima votului in alb, „o forma paradoxala de nesupunere”, de condamnare a unei democratii salbatice. Ancheta care are loc in capitala acestei tari imaginare nu scoate la iveala nici o ilegalitate, caci votul in alb nu inseamna de fapt decit un drept perfect domocratic al cetateanului, care-si poate exprima deschis vointa de a nu alege. Eseu despre luciditate vorbeste despre democratie, sau mai degraba despre non-democratie; un text alegoric si destul de complicat, mult mai dificil decit Eseul despre orbire, dar la fel de interesant. Democratia, spune Saramago, inseamna dreptul de a vota. Dar mai exista si votul in alb, care este o modalitate de a spune nu. Acesta este punctul de plecare al romanului politic Eseu despre luciditate.
Traducere din limba portugheza
si note de Georgiana Barbulescu,
colectia „Biblioteca Polirom”,
Editura Polirom, 2008, 32.95 lei