Rubrici  -  Andrei Craciun  -  Jurnal din anii molimei (40)  -  

A venit și toamna, n-a trecut nici pandemia, s-a întors Jurnalul.

Duminică, 5 septembrie

E formidabilă revărsarea de iubire de la moartea lui Ivan Patzaichin, la care, la fel ca la Don Quijote, nu par să existe obiecții. Iată în sfârșit un om pe care toți îl putem iubi. De ce? Cred că răspunsul stă în respect. Nu dai – nu ai. Iar Ivan Patzaichin a respectat tot: natura și natura umană, cu nuanțele ei complexe, a fost responsabil, demn și cinstit, un om, nu un produs.

S-a dus, deci, un om sincer, o specie pe cale de dispariție.

Primul „om de fotbal“ din istoria românilor care va pronunța corect numele statului Liechtenstein ar trebui să primească o bilă albă și un bilet în stațiune, la Căciulata.

Sâmbătă, 4 septembrie

Să cânte trompetele: s-a născut Klaun Iohannis.

Dacă mai rămâne mult Bibilicul (prințul consort al câței ol­tenești) să se joace la butonașe, tare mă tem că urmează o petiție #fărăolteniînfuncțiipublice, of, Doamne ferește & ajută.

Poate fac alde securilă un gest frumos și nu-l mai chinuie pe navetă până la Sibiu și-l lasă așa, împăiat în viu, direct la Antipa, să vină cetățenii să se mire, fiindcă, într-adevăr, arareori s-a mai văzut o asemenea combinație între un păun surd, orb și mut, o păpușă de cârpe și un cuier contrafăcut.

Vineri, 3 septembrie

Bibilicul, big time.

Dacă ar exista o oglindă vorbitoare în care să se privească o clipă țara românească, nici n-ar mai vorbi oglinda, ce să mai zică și ea săraca, doar ar râde și ar plânge în același timp.

Formula corectă, de fapt, este: grupul de securiști și papagali de la Cluj.

Joi, 2 septembrie

E altceva cu Lucică Bode la Justiție, se vede. Bravo, Lucică, factotumul nostru de dreapta. La guvernarea-n cerc nu e factotum mai aprig decât Bode, nici nu e de mirare că pică răpus pe bancheta din spate, cât dă sepepistul talpă.

Miercuri, 1 septembrie

Dar stați, frați vlahi, căci asta nu e tot. După catastrofa Cîțu urmea­ză, nu peste mult, o guvernare de toată fru­musețea PSD-AUR (poa­te și UDMR). Cum să nu-ți placă țara natală, acest Caracal al galaxiei? Bine, drăguț e să îți placă mai de la distanță, așa. Măcar o mie de kilometri-tampon acolo, departe de carpato.

Nimeni: nimic.

Iohannis: a vorbi este ușor.

Există dezvoltare locală în țara românească, mai exact este vorba despre dezvoltarea locală trupească a aleselor & aleșilor locali, oglinzile bravului nostru popor care a reușit, încă o dată, să depășească bulgarii, doar bulgarii, la diferite capitole care țin de viața în secolul XXI, bravo.

Am avut un drum, din fericire scurt, pe la vlahi și la o șicană în trafic am dat glas acestei vorbe care trag nădejde să rămână în limbă: nene, un’ te duci, nu vezi că ești mai prost ca guvernul Cîțu?

Marți, 31 august

Prostul meu preferat de pe internet e prostul vigilent, n-ar înțelege o harfă nici dacă i-ar explica-o Sfântul Sisoe pe bucăți, uite așa, așa, dar e întotdeauna prompt în a fi prost, nimic nu-i scapă, bravo, prost vigilent, întotdeauna o plăcere să te revăd, tu faci lumea să se învârtă, ca banul, ca bulgarul, ca femeile cu motoare puternice dintr-un șlagăr al formației vocal-instrumentale Queen, n-ai tu treabă, vigilență, da?, nimic nu-ți scapă, pupă Mam’mare, Mamița și Tanti Mița prostu’.