Începusem să povestesc săptămâna trecută cum am văzut și am simțit la început de vară libertatea de după pandemie într-o călătorie scurtă și grăbită de trei zile și cinci avioane. Cum ziceam, nu mai e ce-a fost odată. Vremurile s-au schimbat – și s-au schimbat foarte rapid. Cel puțin mie așa mi s-a părut.
Dincolo de măștile obligatorii și controalele suplimentare de pe aeroport, ceva s-a schimbat în balanța puterii între călători și personalul de pe liniile aeriene. Sigur că existau și înainte reguli pe care, pentru siguranța zborului, oamenii trebuiau să le respecte atunci când urcau în avion, numai că, odată cu democratizarea low-cost a zborului cu avionul, acesta a devenit un fel de autobuz aerian, un fel de rată de Bari, Milano sau Londra. Și așa, printre plase de rafie și muncitori sezonieri, regulile se mai relaxaseră și ele pe tăcute, neoficial: centura de siguranță mai se lega, mai atârna, bagajele stăteau așa, mai vraiște, călătorii se înghesuiau ori dădeau buzna spre ieșire la aterizare, iar în avion făceau glumițe și se mai plimbau de la unul la altul, sub privirile îngăduitoare și obosite ale însoțitoarelor de zbor.
Acum însă domnea o austeritate rece care se simțea în aer. Însoțitoarele de zbor verificau fiecare șir de scaune și dădeau indicații scurte și clare. La un moment dat una din ele a avertizat tăios un călător să-și acopere și nasul cu masca obligatorie. Dinspre omul de pe scaun s-a auzit doar un mormăit nemulțumit, retezat de un „Sir!“ sec, ce l-a făcut să se conformeze. Era clar că de acum stewardesele au preluat hățurile, iar vocea, atitudinea, ținuta lor sunt mai autoritare decât înainte de pandemie. Nu știu cum s-or desfășura lucrurile la business class, dar în lumea zborurilor pentru popor raporturile de putere s-au schimbat. Asta, până la urmă, nu-i tocmai rău.
Mi s-a părut că pe aeroporturi s-au înmulțit și toaletele cu senzori, care elimină riscul de a te infecta atunci când tragi apa – deși asta s-ar putea să fie doar o impresie exagerată, pornită din îngrijorarea pe care mi-o stârnesc dispozitivele astea nesimțitoare ori de câte ori ajung dinaintea lor. Mereu mi s-a părut că senzorii respectivi au dezvoltat, independent de programatorii lor, o râcă față de specia umană, care îi face să declanșeze șuvoiul de apă sub tine taman când te-ai așezat mai bine pe toaletă. Parcă te atacă intenționat și laș, pe la spate, exact atunci când te prind cu părțile rușinoase descoperite și vulnerabile. Dar, cum ziceam, asta ar putea fi doar o impresie de est-european de modă veche. În aeroportul din Bergamo am văzut însă o inovație ingenioasă, stimulată cu certitudine de epidemia de coronavirus: în locul butonului sau clapetei de deasupra rezervorului toaletei, pe care o apăsai cu mâna, italienii au instalat undeva la baza peretelui un fel de buton de picior, ce seamănă cu o mingiuță de cauciuc: ca să tragi apa, apeși pe mingiuța din perete cu vârful pantofului și gata, ai scăpat.
Cât privește distanțarea socială, și-aici trebuie să faci eforturi suplimentare și să te documentezi – de obicei la fața locului – ca să-ți dai seama câtă libertate ți se lasă sau îți poți permite să îți iei.
Cum ziceam, odată ajuns în Spania, țară care a fost lovită crunt de coronavirus, am stat o zi în Santander (în nordul țării) și una în Madrid. În Santander, deși nu mai era carantină, regulile erau destul de stricte și se respectau ca atare: la toate terasele de pe stradă mesele erau rare, erau plasate la doi-trei metri una de alta și nu era permis fumatul de nici un fel – nici în aer liber. În schimb, la Madrid înghesuiala era mai mare, terasele erau la fel cum fuseseră, probabil, și înainte de epidemie și nimeni nu împiedica fumătorii (și nefumătorii) să stea unii lângă alții într-o căldură de peste 35 de grade Celsius.
Așadar, am dobândit ceva libertate, doar că ea se negociază permanent, iar regulile sunt destul de neclare ca să le poți încălca fără să-ți dai seama sau ca să le poți respecta fără să fie nevoie. Asta mă neliniștește puțin: îmi plac lucrurile clare. Cum ar veni, ori la bal, ori la spital. Ce-o fi om vedea acum, în toamnă.
1 Trackback