Vazusem intrind acolo politai cu bastoanele in mina, vazusem iesind, ca dintr-o gura de iad, baietasi beti manga, tigani care carau apa cu bidoane de plastic, tinci care aruncau cu pietre dupa tine, ciini hamesiti care-ti furau napolitana din mina. Nu m-as fi mirat ca, intr-o clipa de neatentie, sa apara de acolo vreo minuta verde care sa ma traga intr-un univers paralel.
Intr-o buna zi, pe straduta cu pricina s-a napustit la picioarele mele o javra costeliva. Poate ca as fi ignorat-o, daca in dreptul Stargate-ului nu s-ar fi aflat o tinara creatura humanoida: mascul, sa tot fi avut vreo 14-15 ani, cu cercel in nas, ras pe timple, cu o creasta tepoasa pe cap. Humanoidul crestat a asmutit ciinele pe mine. Am bolovanit javra si m-am indreptat calm spre fiinta lumii de dincolo. Probabil ca nu mi-a banuit intentiile si nici nu era prea atent: ii iesisera ochii ca la melc dupa doua fete aflate in trecere. M-am apropiat de el, calcind semet, cu un aer de maestru in arte martiale, si l-am mingiiat pe creasta. Un gest gen: „Te-as face varza, dac-ar vrea muschii mei! Da’ eu sint un tip cumpatat!”, apoi am traversat linistit si am intrat in curte. Am auzit un muget in urma, dar nu i-am dat importanta pina cind am intrebat gazda ce tot cauta politia prin zona. Mi-a explicat ca la capatul fundaturii locuieste un clan razboinic. Iar eu, naivul, n-am avut de lucru si le-am ofensat puiul.
Cata, prietenul meu din pensiune, era de parere sa nu mai asteptam reactia adversa. A propus sa aduca el un comando format din baietasii lui, toti unu’ si unu’, si sa navalim peste clan. Dar eu n-aveam tupeul sa intru acolo nici cu trupele antitero. E drept ca ma incinta ideea unei campanii de intimidare, insa aveam o jena sa infrunt alienii la ei acasa. Ma gindeam ca mai nimerit ar fi sa adune Cata baietasii lui, sa-i camuflam prin tufisurile din curte, iar sa eu ma plimb ca momeala prin fata Stargate-ului.
N-am mai pus planul in aplicare si nici n-am luat bataie. Dar trecind zilele acestea pe strada superasfaltata, neted oglinda, si aruncind o privire spre fundatura, m-a luat cu fiori pe sira spinarii. Nu m-ar fi mirat sa apara de acolo o minuta verde care sa ma traga in universul paralel si sa-si razbune, in sfirsit, puiul.