Lansat la sfârșitul săptămânii trecute, trailerul celui de al patrulea episod din seria Matrix, intitulat Resurrections, a pus pe jar fanii trilogiei create de surorile Wachowski, care, în zilele ce au urmat, au încercat să descifreze toate indiciile despre subiectul viitorului film lăsate de realizatori în clipul de numai două minute. Subiectul lui Matrix Resurrections este un secret foarte bine păzit, dar unii fani au enunțat teorii, în mare parte teribil de bizare, care au fost discutate de zeci de mii de persoane pe rețelele sociale. Iată câteva dintre ele:
– Neo (Keanu Reeves) a descoperit o modalitate de a o învia pe Trinity (Carrie-Anne Moss), creând propria lui lume virtuală, iar Mașinile continuă să mențină acest nou Matrix înțelegând cât de puternic a devenit Neo. Este una dintre cele mai populare teorii care sunt dezbătute în prezent pe net, cu versiunea în care noul Matrix este creat, de fapt, de Trinity, care va fi veritabila eroină a acestui al patrulea film.
– Matrix 4 este un film meta, în care Keanu Reeves interpretează o versiune a lui însuși care se pregătește să joace într-un nou film Matrix. Este o teorie inspirată de anumite cadre din trailer, care are și câteva versiuni. Una dintre ele spune că „filmele din seria Matrix sunt ficțiuni create de un actor celebru numit Thomas Anderson care crede că realitatea pe care a salvat-o nu este decât un film“.
– O alternativă a teoriei precedente spune că personajul seriei John Wick (în care Keanu Reeves deține rolul principal) nu este decât o variațiune în lumea virtuală a Matrix și că Neo nu își mai amintește nimic din ceea ce i s-a întâmplat în trecut. Ceea ce duce la teoria că seria John Wick, seria Matrix și jocul video Cyberpunk sunt legate între ele și că Reeves joacă în ele același personaj.
– Actorii Neil Patrick Harris și Jonathan Groff joacă, de fapt, același personaj, al unui terapeut, și ar putea fi variații ale sinistrului agent Smith.
– Un alt internaut atrage atenția asupra codului de culori folosit în Matrix, roșu-albastru, de la culoarea pilulelor care ascund sau dezvăluie realitatea. Internautul atrage atenția că, în trailer, culorile roșu-albastru sunt folosite foarte ciudat, deseori în cromatica hainelor aceluiași personaj, culoarea roșie fiind în continuare legată de noțiunea de realitate.
– Un internaut francez crede că regizoarea Lana Wachowski a ascuns cheia descifrările noului
Matrix în biblioteca terapeutului cu care discută Neo. Este vorba despre două cărți care apar în fundal, una numită Blank Slate, alta Designing Patterns.
Filmul Matrix Resurrections va avea premiera spre finalul anului, pe 22 decembrie.