Mesajele unor intelectuali care s-au trezit, peste noapte, sa arunce cu bolovani de pe piscurile puritatii si moralitatii eterice au atitat si mai rau vilvataia inchizitoriala si furia multimilor. A urmat, pe ici, pe colo, cite un politician – Mircea Ionescu Quintus (PNL), Dan Voiculescu (PUR) si Vadim Tudor (PRM); in cazul ultimilor doi, relatia cu fostul regim e atit de evidenta, incit nu inteleg ce mai e de discutat –, o judecatoare, Florica Bejinaru, si cite un intelectual – Iustin Marchis si Sorin Antohi, care a simtit nevoia sa-si scoata din dulap scheletele, in vazul opiniei publice, in ultimul ceas. Si o doamna Lavinia Sandru, care tot scoate din mineca informatii de la surse secrete (ca tot vorbeam de scinteie). Cam atit. Promisiuni cu alte dosare, de politicieni, de jurnalisti, si un CNSAS care da din colt in colt, unde e nevoie de votul a cel putin 9 membri pentru a pune stampila de colaborator.
Daca ne intereseaza pe noi, tinerii? Evident ca da! Subiectul ne intereseaza pe noi, dupa cum am mai scris si in alte rinduri, mai mult decit pe oricine altcineva. Pentru ca cei care vom mai petrece multi ani, de voie, de nevoie, in mediul infestat de regimul odios sintem noi. N-am ales sa plecam in tari mai fericite, macar sa facem curatenie acolo unde locuim. Cind dai cu matura insa, nu indesi praful sub covor lasind mizeria de doi coti pe deasupra. Deci: mai intii sefii Securitatii, apoi ofiterii (Plesita, Merce, da, s-a mai spus, i-a pomenit si domnul Liiceanu, cind s-a mai potolit), apoi tortionarii si mai la urma informatorii. O inchizitie oarba, care prinde de guler si urca pe rug pe cine se nimereste, doar pentru a potoli setea de capete a gloatelor, si un sobor de intelectuali buimaci, care isi arunca discursurile vitriolante acolo unde arata degetele inchizitorilor nu ne ajuta cu nimic. Intre timp, vad ca subiectul si-a pierdut din interes: generalul Badalan a fost trecut in rezerva, sindicatele din invatamint pun de-o noua greva. Nu-i bine. Campania antisecuritate trebuie dusa pina la capat, insa nu sub forma dosariadei.
Nu avem nevoie sa vina Uniunea Europeana
Lucrurile trebuie facute metodic: de ce e nevoie, de exemplu, sa se voteze la CNSAS chestiunea politiei politice? Cum pot fi trei oameni de acord cu existenta unui dosar de colaborator si alti trei impotriva? E ca si cu hainele noi ale imparatului – unii le vad, altii nu prea? Nu avem nevoie sa vina Uniunea Europeana, cum scria un poet intr-un cotidian central, sa ne deratizeze batatura. O putem face si noi. Solutia dosarelor publicate pe Internet e simpla si la indemina. CNSAS-ul ar putea sa stabileasca insa prioritatile: care sint tartorii cei mari si cine ramine la urma. Apoi, dupa ce fumul din presa se va risipi, ziaristii nu au motive sa se opreasca: subiectul trebuie readus, in permanenta, in atentia opiniei publice, in anii ce vor urma, fara a lasa insa oamenii politici sa profite de el pentru a arunca cu oua clocite dintr-un partid in altul. Si limitind comentariile veleitarilor care se trezesc ca se pricep si la gripa aviara, si la politica, si la istorie, si la agricultura daca e rost de citeva prim-planuri, la televizor. Nici un cadru legislativ riguros, o lege a lustratiei pusa la punct si trecuta anul acesta prin Camere, nu ar strica.
Vorbesc la modul ideal, de lucruri pe care e usor sa le pui pe hirtie, dar pe care este infinit mai greu sa le strecori prin sita bizara a jocurilor noastre politice. Insa doua idei sint esentiale: campania nu are voie sa se opreasca, iar cei tineri, carora li se adreseaza intrebarile acestui dosar, nu au voie sa stea pe margine: orice gest inseamna ceva, chiar si unul utopic, de tipul textului de mai sus.