Pe atunci, in anul 2000, l-am cunoscut pe puiul de cocker auriu care abia invata sa umble in lesa. Ciinele de numai citeva luni, cu breton rebel, ca niste franjuri de matase gresit apretate zbirlindu-i-se in crestet, era plimbat zilnic pe bulevard de stapinul lui, un batrin solid cu privire blajina, un fel de Eugen Ionescu (… pe care, din fericire, stim din Jurnalul in farime ca il tragea un bassett de turul pantalonilor).
Azi i-am vazut iar: un om batrin plimba acum un ciine batrin. Omul pare neschimbat, ciinelui i-a albit botul, i-a incetinit pasul. Ma uit la ei si nu stiu cine se uita la ei. Timpul meu a curs in paralel cu al omului, cu al ciinelui? Sau cu al vreunei alte fiinte, pe care-s incapabila sa o vad?
Emil Brumaru: Ciinii, pisicile, asta stiu sigur, imbatrinesc mai repede ca oamenii, au viata mai scurta… Lasasem, in 1975, cind am plecat definitiv din Dolhasca, o pisica roscata, Muteasca, supravietuitoarea lui Scamosila… Avea blana flocoasa, superba… Nu mieuna, ci doar mima, deschidea botul catifelat, insa sunetul nu-l scotea… Ridica in schimb, gratioasa, o labuta din fata… Am auzit ca a murit de batrinete… Dar aici ar fi de povestit, mai ales, despre locurile lasate pentru totdeauna… Dolhasca ma mai bintuie si acum… Era, in fond, acolo, un paradis… dar si un infern…
V.D.N.: E trist sa vezi animalele imbatrinind. Pur si simplu, le trece viata pe linga tine. Dar si senzatia falsa ca tu stai pe loc… Cit de falsa este am vedea daca am avea elefanti in gradina, testoase, papagali Ara… Unii oameni imbatrinesc brusc atunci cind ramin singuri. Altii intineresc, in conditii speciale. Eu eram batrina cind nu ma iubea nimeni. Tata a imbatrinit in noaptea cind a venit Salvarea. „Hai, tataie!”, i-au spus, si l-au trintit pe targa aia rece. Mama l-a vazut tresarind.
E.B.: Da, la broaste testoase ma gindeam si eu… Am auzit de oameni care au albit brusc… intr-o noapte… Iubirea nu numai ca intinereste, dar te face cumva si mai frumos, fata iradiaza o lumina blinda, intelegatoare, o lumina ce mingiie tot ce intilneste… E benefic sa te afli in preajma oamenilor care iubesc, te molipsesti, devii tu insuti bun si iertator… Vad din cind in cind pe strada, nu prea des, femei care parca plutesc, gesturile le sint moi si rotunjesc minuni numai de ele simtite… Incepi sa surizi, se declanseaza in suflet o melodie veche, uitata un timp, revenind acum cu o si mai mare prospetime…
V.D.N.: Suna minunat, dar sint sceptica in privinta faptului ca te poti molipsi de iubire pe strada. Stiu ca supararea ar fi molipsitoare. Seful urla la angajat, acesta, la rindul lui, merge acasa si isi cearta nevasta, nevasta care isi bate copilul, copilul iese si intarita ciinele, ciinele fuge in strada si, ce sa vezi: musca seful care intimplator trecea pe acolo! Cerc inchis. Era doar o caricatura… Ar fi frumos sa ne imaginam toate astea inlocuind furia cu iubirea. Dar e greu, poate chiar imposibil.
(Va urma)