Cu 30 de ani în urmă era lansat Nevermind, cel de al doilea album al unei formații foarte puțin cunoscută, de baștină din Seattle, Nirvana. O apariție care, astăzi, este echivalată cu o schimbare seismică în cultura populară globală a tinerilor, dând la o parte hard rockul aflat la putere pentru a face loc curentului grunge.
Acaparând primul loc în topurile de pretutindeni, Nevermind i-a transformat în staruri pe cei trei membri ai trupei (Kurt Cobain, Krist Novoselic și Dave Grohl) și a deschis drumul unei noi generații de formații, precum Pearl Jam sau Soundgarden. Dar grunge-ul s-a dovedit un curent care nu a reușit să domine scena muzicală decât câțiva ani, fiind mai mult sau mai puțin dat la o parte după sinuciderea lui Cobain, câțiva ani mai târziu. Influența lui, însă, continuă să fie prezentă și astăzi în lumea muzicii.
„Grunge-ul nu a reprezentat o extincție în masă imediată pentru vechiul hard rock, dar l-a făcut să fie instantaneu perceput ca nemaifiind «cool»“, este de părere Tony Berg, producător muzical cu mare vechime în branșă, cel care a adus pe Nirvana la casa de discuri Geffen.
Veteranii rockului își aduc și azi aminte cum, în doar câteva luni, valul grunge i-a măturat din topuri. Kip Winger de la Winger descrie anii e dominație a genului grunge drept „Era întunecată“. Iar Desmond Child, autor al unor mari hituri pentru trupe precum Kiss sau Bon Jovi (Livin’ on a Prayer) spune că, atunci când a văzut clipul piesei lui Nirvana Smells Like Teen Spirit, s-a simțit ca „Elvis privind la teve The Beatles“. „Aveam 30 de ani și managerul meu a venit și mi-a spus «Ei bine, practic, din acest moment ești terminat»“, își amintește Childs. „Eram uluit. Cum să fiu terminat la vârsta mea?“
Numai că această bruscă schimbare de gust muzical al unei generații ține în mare parte de legendă. Butch Vig, membru al trupei Garbage și producătorul discului Nevermind, explică pentru „Los Angeles Times“ că așa-zisa schimbare de gust a fost făcută în mare parte de șefii industriei muzicale, în majoritate cu diplome universitare, și nu de fanii care nu erau încă dispuși să renunțe la hard rock. „Credeți-mă, încă erau destul de mulți oameni care doreau să asculte noul album al trupei Tesla, de exemplu“, spune Vig. Drept dovadă, trupe mari precum Bon Jovi sau Aerosmith au umplut stadioane și după ce grunge-ul a început să își piardă din strălucire. Pentru formații mai mici însă, perioada nu a fost deloc bună.
În ciuda influenței, trupele de grunge au rămas un fenomen comercial destul de limitat, cel puțin comparat cu competitori grei din epocă precum Garth Brooks, Michael Bolton sau soundtrackul filmului Bodyguard. Nici „Nirvana nu era cu adevărat mainstream“, spune Mark Kates, director executiv la Geffen. „A avut succes, impactul a fost uriaș, e drept, dar nu poți să spui că a dat complet peste cap Topul 40“. De exemplu, când Smells Like Teen Spirit a ajuns pe locul 6 în topul Hot 100, a fost întrecut de Color Me Badd, Mariah Carey și MC Hammer. Iar al doilea single, Come as You Are, nu a urcat mai mult de locul 32.
Dar, dincolo de toate acestea, o piesă ca Smells Like Teen Spirit a reușit să surprindă foarte bine spiritul unei epoci, sau, așa cum explică Butch Vig, „dihotomia furiei punk și a alienării, dar și o sensibilitate pop vulnerabilă“. Pentru toată lumea, Smells Like Teen Spirit (și discul Nevermind) a fost și rămâne „imnul unei generații“ și este unul dintre cele mai bune cântece rock scrise vreodată.
Industria muzicală a abandonat foarte repede grunge-ul în favoarea unor noi stiluri (teen pop, nu-metal etc.); la 30 de ani de la imensul succes al lui Nevermind, mulți se întreabă cine sunt moștenitorii acelui spirit. David Grohl, membru al trupei Nirvana, are propria părere: „Fetele mele sunt obsedate de Billie Eilish. Conexiunea pe care ea o are cu publicul său este exact aceeași pe care Nirvana o avea în 1991“.