„Am fost foarte norocos sa-l intilnesc pe Mindru. Si sint singurul student al lui care mai cinta, la atitia ani dupa intilnirea cu el si progresind tot timpul. Fiindca aceasta a fost un cadou si incerc sa-i invat, sa-l transmit studentilor mei. Avea o atitudine foarte pedagogica. Ideea lui era sa aiba un set de piese pe care sa inveti sa cinti bine, Sonata in fa minor, Brahms, de exemplu. Am petrecut luni de zile invatind primele opt bare. Dar am invatat sa cint atit de bine, sa ascult toate vocile, incit ulterior am putut sa le transfer la multe alte piese. Astazi, la Julliard au introdus o regula, nu ai dreptul sa cinti de doua ori aceeasi piesa, trebuie ca in fiecare saptamina sa cinti o piesa noua… Muzica nu poate fi studiata astfel! Trebuie studiat extrem de bine un numar limitat de piese si sa parcurgi un numar si mai mare, pentru a avea o viziune generala asupra muzicii.
Mindru este cel mai mare pianist pe care l-am auzit vreodata. Trebuie sa spun ca a cintat pentru mine Concertul de Brahms intr-o mica incapere, Mefisto Waltz, Sonate de Beethoven… A fost ceva cu totul surprinzator. L-am auzit si pe Horowitz cintind in sala, am intors paginile pentru el…
Dar asta este o istorie separata. Am fost extrem de norocos sa intilnesc aceste doua personalitati, situate la extreme unul fata de altul. Katz stia exact ceea ce facea. Problema cu el, uneori, este ca a fost foarte uniform si ca nu a facut niciodata nimic in mod spontan. Totul era planificat frumos si cinta asa cum studiase o piesa. Horowitz, cu siguranta, nu stia ce face, cinta totul pe baza talentului. E foarte amuzant, numerosi, mii de pianisti il imita, dar nu ii pot imita formidabilul geniu, ii imita eventual forma proasta in fata pianului. El imi spunea tot timpul: «Nu stiu ce fac, nu am nici o idee, o fac din intuitie si imi dau seama cind e gresit». Horowitz insa era mare pe scena, acolo era atotputernic, inventa pe loc un fel nou de a cinta. Si a facut o multime de lucruri care pot fi considerate vulgare sau de prost gust. Dar care, pe loc, lasau o impresie foarte puternica. Mindru Katz nu si-ar fi permis niciodata sa faca ceva lipsit de gust. Niciodata!
Am cintat odata in fata lui Sonata in si minor de Liszt, pe care o studiasem cu el. Am cintat linia cromatica de baza putin prea tare si l-am vazut devenind ca nebun. A lovit piciorul pianului si a strigat la mine: «Domnule, crezi ca te afli intr-un restaurant aici?». Pentru el totul trebuia sa fie in perfect echilibru, fiecare voce, fiecare nota. Cel mai mare pianist pe care l-am vazut, trebuie sa o spun…
Am venit in America si a fost cea mai mare greseala din viata mea sa il parasesc in anii ’70 si sa vin la Julliard. Am crezut ca voi progresa, dar am mers tot timpul pe o linie descendenta. Sa viu de la Mindru Katz la Julliard a fost pentru mine o teribila cadere… Nu am intilnit pe nimeni in Statele Unite de calibrul lui Mindru Katz. Si pe nimeni care iubea muzica in mod real. Mindru o iubea 100%, era total obsedat de ea. Si asa trebuie sa fie. Pentru alti oameni, muzica este doar ceva marginal.
aIn studioth era intotdeauna perfect pregatit. Exista o marturie despre inregistrarea concertului de Haciaturian si al lui Prokofiev. Katz suferea de apendicita si infectia ajunsese in punctul culminant. Era atit de bolnav ca nu putea inghiti decit apa cu zahar. Si a cintat totusi cele doua concerte, cum depune marturie un inginer de sunet intr-un articol despre el. Intr-o singura sedinta, poate una si jumatate. Era atit de bine pregatit, incit a facut inregistrarea si apoi s-a dus direct la spital. De necrezut. Dar era excelent pregatit si foarte incapatinat. Iar asta i-a grabit sfirsitul. Fiindca atunci cind a facut pe scena atacul de inima, a inceput sa cinte note gresite, dar a continuat sa lupte, in loc sa se opreasca. Era o fire prea mindra pentru a se opri. Si a murit, fiindca muzica era totul pentru el.
…L-am intrebat odata, imi amintesc ca era dupa o lectie lunga de 4-5 ore, eram tinar, curios: «Mindru nu ai fost niciodata casatorit, de ce?». M-a privit lung, in ochi, si mi-a spus foarte serios: «Am deja o sotie, este pianul. Daca o voi trada, ma va omori». Putin timp inainte de a muri, cu doi ani inainte, s-a casatorit cu o tinara studenta, a avut un copil si apoi a murit pe scena. El chiar credea in ce spunea. L-am cunoscut in anii lui cei mai buni: traia cu mama sa, muzica era totul. Se scula foarte tirziu, exersa la pian, apoi cu studentii. Avea numai trei studenti odata. Si lucra in fiecare zi cu unul singur, nu dadea lectii la doi. Lucra din greu. N-am intilnit pe nimeni sa munceasca atita.
…Eu am acum drepturile de la EMI care a cumparat catalogul companiei Pye si am obtinut dreptul sa le public pe toate, ceea ce voi si face. Am insa si o multime de inregistrari, obtinute din Israel, ale concertelor transmise de radio. Intentionez sa public numeroase concerte: Brahms No. 1 si 2, Concertul de Ceaikovsky, concerte de Mozart, Hammerklavier, primul volum al Preludiilor de Debussy, inregistrari live surprinzatoare prin perfectiune. E greu de crezut ca putea cinta cu o asemenea perfectiune. Era foarte bun in Debussy, in Prokofiev, in piesele care cer culoare. Chopin ii placea, s-a luptat cu el, dar il cinta frumos. Imi amintesc de o seara in care a cintat cele 28 de Preludii si 4 Balade, intr-un singur concert. Un urias si exista foarte multe inregistrari pe care le voi publica.
Cembal d’Amour este o companie creata din dragoste. Sint foarte norocos fiindca fac singur partea de transcriptie si prelucrare tehnica, designul grafic, totul il fac eu. Si nu imi pasa daca merg in pierdere, fiindca am o convingere in ce fac.
Iar in plus, daca nu o fac eu, nu o va face nimeni, materialul va fi pierdut. Si nu cred ca exista cineva mai calificat sa o faca in ce-l priveste pe Katz. Inainte de toate nu voi publica nimic, ce nu este la nivelul lui maxim. Oamenii nu stiu cum cinta, eu stiu ce fel de sunet vroia, ce fel de nivel vroia. In ce priveste inregistrarile live, sint citeva pe care nu le voi publica, asa cum este Fantezia de Schumann. O cinta bine, dar nu perfect, cum ii placea sa fie. Vreau sa las pentru posteritate tot ce reprezinta marele lui stil interpretativ.”