Dar daca Naomi Watts vinde si aproape ca te face s-o uiti pe Susanne Lothar, jocul lui Tim Roth nu reuseste sa ti-l scoata din minte pe regretatul Ulrich Muhe. Trebuie spus ca fata de filmul austriac, probabil si din pricina cotei protagonistei, femeia americana isi depaseste barbatul in curaj si rezistenta. Sotul e doar un papa-lapte care e trecut pe banca de rezerve din primul sfert de ora si care nu serveste pina la finalul partidei decit ca sa-i faca galerie asudatei femei.
Normal ar fi fost ca filmul nou sa fie la fel de bun ca originalul – doar il urmeaza indeaproape. Nu e asa. Neinspirat in reluarea unui vechi succes la o distanta de peste un deceniu, Haneke e neinspirat si in orchestrarea tragediei petrecute in vila de vacanta a unei instarite familii americane. Daca in filmul din 1997 primele minute pina cind incepe actiunea propriu-zisa sint si cele in care asteptarea se coace in asteptarea implacabilului, in 2008 minutele de incalzire treneaza, iar actiunea va continua sa treneze si cind mecanismul jocului celor doi adolescenti se pune in functiune. Noul film nu prea are ritm.
Pentru cine a vazut deja originalul, e clar ca elementul-surpriza trebuia inlocuit cu altceva. Dar din moment ce minutele trec si tensiunea nu se acumuleaza – din contra, se risipeste prin porii regiei –, devine evident ca finalul care in 1997 nu mai venea, facindu-ne sa ne simtim noi insine captivi in film (senzatia de claustrofobie si de insuportabil era aproape fizica), nu mai are acelasi efect acum, desi Haneke ii pastreaza sertarasele si adresarea unuia dintre adolescenti catre camera/catre noi. Apropoul la violenta propagata de cinematograf si de televiziune nu mai are aici nici un haz. Fata de filmul realizat la Hollywood cu actori mari si bani, evident, mai multi, originalul austriac avea in plus si marele avantaj ca nu-si scotea actorii la inaintare, lasindu-i sa se zbata si sa fie devorati de poveste. Funny Games U.S. e un film de actori si, mai ales, un film pentru Naomi Watts, care se inscrie astfel in cursa pentru Oscarul de interpretare feminina de anul viitor.
Intimplarea, un film nereusit
Cronicile din Narnia: Printul Caspian este de-a dreptul adormitor. Personajele sint sterse, actorii la fel, iar efectele speciale cu adevarat speciale apar catre sfirsit. Atunci e bine sa te trezesti din somn ca sa vezi copacii care umbla si nimicesc dusmanul cu radacinile lor ca niste tentacule. Daca natura devine magica atunci cind eroii buni cred in magie, in noul film al lui M. Night Shyamalan, Intimplarea, natura se intoarce impotriva oamenilor.
Codrii lui Shyamalan se leagana rau prevestitor, pentru ca sint agresati de inconstienta omului. Nu va asteptati la metafizica, ci la ecologie si la un film apocaliptic care cu mare greutate reuseste doar sa schiteze schelaria unui metatext. Actorii joaca aparent prost pentru ca Shyamalan a dorit sa ni-i arate amenintati de simptomele „atacului terorist” din film. Faptul ca ei dau intr-adevar rau, la un loc cu schema stas a povestii, il fac pe un fan al filmelor lui Shymalan sa banuiasca o parodie. Dar filmul nu e parodie, ci doar un film nereusit.
Funny Games U.S./Jocuri stranii. Regia: Michael Haneke. Cu: Naomi Watts, Tim Roth, Michael Pitt
Cronicile din Narnia: Printul Caspian/Chronicles of Narnia: Prince Caspian. Regia: de Andrew Adamson. Cu: Ben Barnes, Sergio Castellitto, Georgie Henley
Intimplarea/The Happening. Regia: M. Night Shyamalan. Cu: Mark Wahlberg, Zooey Deschanel, John Leguizamo