David Bowie, albumul pierdut
Un album inedit, Toy, realizat de David Bowie, va fi lansat curând, la cinci ani de la moartea celebrului artist. Toy este albumul pierdut al lui Bowie, pe care fanii nu mai sperau să îl audă vreodată, cel puțin oficial. El a fost înregistrat în 2001, dar producția lui a fost suspendată din cauza neînțelegerilor survenite între Bowie și casa lui de discuri, Virgin Records, care dorea din partea lui un album mai comercial. Bowie a părăsit în cele din urmă Virgin Records pentru a-și crea propria casă de discuri, ISO, dar Toy s-a rătăcit cu această ocazie. Deși nelansat vreodată, discul nu este chiar necunoscut de fanii lui Bowie. În 2011, cele 11 piese ale discului au apărut pe internet, după ce un australian a vândut o copie pe eBay. Două decenii mai târziu, ele vor apărea pe masiva compilație David Bowie 5. Brilliant Adventure (1992-2001). Un prim extras, You’ve Got a Habit of Leaving, a fost deja lansat pe 29 septembrie, un single care datează de fapt din 1965, de dinainte ca Bowie să cunoască marele succes cu Space Oddity (1969). Pentru turneul din 1999-2000, Bowie s-a gândit să rearanjeze această piesă și, când ea a fost bine primită de public, a venit cu ideea să realizeze un întreg album cu noi versiuni ale unor piese vechi, în marea lor parte foarte puțin cunoscute. Discul în fost înregistrat în 2001, în numai două săptămâni, de către Bowie, secondat de o echipă de muzicieni de cinci stele, într-un mod cât mai live și mai spontan.
James Bond: Misiunea cinema
Amânat mai bine de 18 luni din motive de pandemie, noul James Bond, No Time To Die, a fost lansat cu mare succes (de public și critică) la Londra. Pe umerii acestui ultim Bond interpretat de Daniel Craig, dat fiind statutul de eveniment comercial al filmelor din franciză, stă o sarcină uriașă: poate salva No Time To Die industria filmului după criza COVID-19? Specialiștii așteaptă enorm de la un asemenea blockbuster lansat exclusiv în săli de cinema, tocmai ca să convingă publicul tot mai ispitit de streaming să vină la cinematograf.
Inoxidabili
Veteranii de la Scorpions au anunțat lansarea, în februarie anul viitor, al celui de al 19 album din carieră ce va purta titlul Rock Believer. Primul single, Peacemaker, va fi lansat în octombrie. Discul a fost compus anul trecut, în perioada pandemiei, și este descris de către vocalistul Klaus Meine drept un album ce vrea să amintească de albumele de succes din anii ’80 precum Blackout sau Love At First Sting. Scorpions va porni într-un nou turneu mondial în martie anul viitor.
Surpriza sud-coreeană
Serialul Squid Game, realizat în Coreea de Sud, este pe cale să devină un adevărat fenomen de streaming și, prin urmare, cea mai vizionată serie din toate timpurile pe Netflix, clasându-se în top zecele platformei în 90 de țări. Squid Game, inspirat de filme precum Battle Royale sau Hunger Games, este o serie dramatică gen survival în care 456 de candidați, plini de datorii, acceptă să participe la un concurs dotat cu un premiu uriaș, dar din care eliminarea este echivalentă cu execuția. În ciuda succesului, creatorul serialului, Hwang Dong-hyuk, spune că încă nu are nici un plan pentru un al doilea sezon.
Continuarea improbabilă
Regizorul Ridley Scott nu vrea să iasă la pensie. „Deja am început să lucrăm la scenariul lui Gladiator 2, pe care îl voi realiza imediat ce îmi termin filmul despre Napoleon“, a anunțat cineastul britanic. Filmul „despre Napoleon“, Kitbag, va fi lansat în 2023, dar Scott se gândește la o continuare a Gladiatorului de foarte mulți ani. Eroul principal ar putea fi fiul personajului interpretat de Russel Crowe în filmul inițial, rol care i-a adus actorului australian în 2001 premiul Oscar.
Cronica neagră
– Alan Lancaster (72 de ani), chitarist și membru fondator al formației britanice Status Quo. Lancaster a format Status Quo alături de colegul lui de școală Francis Rossi în 1962 și a părăsit formația după apariția la evenimentul Live Aid în 1985. Deși grav bolnav, muzicianul s-a alăturat colegilor săi pentru un turneu de adio în 2013.
– Takao Saito (84 de ani), cunoscut autor japonez de manga ce a creat în 1968 celebra serie Golgo 13, care deține recordul mondial ca seria manga cu cele mai multe albume publicate – volumul 201 a apărut în iulie.