Mergem înainte cu Jurnalul.
Luni, 27 septembrie
În România, dreapta și stânga reprezintă strict mâna care ți se bagă în buzunar. Cum vrei să fii buzunărit, cetățean vlah? Cum îți place ție, ia, frumos, de alege, democrație, nu te joci. Cum vrei să fie panacota: cu dreapta sau cu stânga?
Duminică, 26 septembrie
După ce au îngropat vechiul PD, băsiștii de odinioară vor îngropa și vechiul PNL, ca un grup de paraziți ce devorează gazda. Oare unde se vor recicla după trecerea peneleului la loc cu verdeață?
Idee de graffiti: Bibilicul-Superman în izmene cu chiloți peste dânsele, pe cerul vlah. Text însoțitor: Privește Chelul.
Idee de scandare pentru protestele de la iarnă: Ceaușeasca n-a murit/ Este Cîțu travestit.
Toate se degradează la vlahi. Înainte aveam un chel strașnic, acum avem cheluțu.
Idee de criptomonedă vlahă de stat: cîțcoinu.
Idee de utopie: o lună de zile, „media“ să nu se mai ocupe deloc de impostori, să le dea ignore total, ci numai de oameni care muncesc și de roadele muncii lor, doar așa, ca aspect, ca să vedem cum e.
Idee de titlu: Golful Porcilor.
Ce drăguț începe „Epoca Cîțu“: sărut franțuzesc matinal cu Ciolacu, PNL & PSD ar trebui să fuzioneze, iubirea e iubire.
Sâmbătă, 25 septembrie
După congres: încă un frumos triumf al imposturii în țara românească.
Tot după congres: Râde Nenea în mormânt. Bravo, vlahii!
Tot văd vehiculat numărul ăsta: 5.000 de oameni la Congresul Galbenilor. Unde? Că eu nu am văzut nici unul.
E nevoie de unitate la galbeni. De aceea propun un câștigător-surpriză, scos din joben: Șicăcîțu.
Nimeni nu poate să știe lucrurile astea
Deunăzi, aveam de făcut un drum care începea din Gara de Nord, cel mai urât loc din galaxie. Mi-am luat notițe. Iată-le:
„Stau pe o bancă pe Dinicu Golescu și citesc dintr-o carte a unei scriitoare argentinience, pe care mi-a recomandat-o un prieten olandez într-o cârciumă din Madrid în ianuarie acum trei ani.
Deodată aud o doamnă urlând o înjurătură superbă. Zic – să nu o fi supărat-o eu cu ceva. Ridic ochii din carte, cum am învățat când făceam reportaje cu heroinomani în Ferentari. Zic: hai, că știu cum să o iau. Tanti, zic, problemă? Îmi face semn să tac, vorbea la mobil, avea o cască în ureche, pe sub batic, nu se vedea. Tac. Termină convorbirea și vine să îmi facă o confidență: fii-miu, zice, l-au prins și mi-l pun pe tren înapoi, tre’ să îi plătesc și bilet, plătesc,
ce să fac? Apoi, cum a venit așa pleacă – și mă lasă nelămurit. Era mică rău, aproape pitică. Avea încălțări galbene.
Intru în gară, văd un homeless care fumează Gauloises Blondes, ca un patron din ’93. Mă, ce an e? Homelessul mă vede că mă uit pe el și vine la mine: You speaking ingliș? Nu, frățioare, mă uitam la țigările tale, că nu am mai văzut de mult. Vrei?, zice. Nu vreau, zic. Atunci du-te în…, zice prietenos și pleacă și el. Mă duc pe peron, trenul merge spre moldoveni. La linia de lângă, ardeleni. Mască poartă doar câțiva tineri de la ardeleni și un grup de doamne în etate de la moldoveni. Aer liber, miroase a fecale din toate părțile, ca la noi. E bună masca.
Vine trenul, socotesc vagonul patru, al patrulea de la locomotivă. Nu e bine, zice o mustață. Ăsta e doi. Doi, zic? Da, zice mustața. Păi de ce? De ce? Nimeni nu poate să știe lucrurile astea.
Urc, nimeresc lângă un grupuscul de adolescenți plictisiți: și zi, uăi, ti-o…?, întreabă una. Ailaltă îi arată semnul internațional al… mă rog – și scrollează în scârbă.
Vine un cerșetor și o cucoană îl întreabă de ce nu poartă masca. Ceilalți călători dau gură la ea, că e oaie și e proastă. Cerșetorul pleacă fără să primească nimic. O duduie vinde integrame și o biografie Carol al II-lea. O întreb dacă știe cine e pe copertă. Cum să nu, zice, un împărat cu mustață. Doișpe lei, pomană.“