Sforarii din PNL, dar și de la Cotroceni, sunt bucuroși. Le-a ieșit planul. L-au înscăunat pe Florin Cîțu șef la partid. De bucurie s-a ținut și un soi de paranghelie la Vila Lac, deși e greu de înțeles care ar fi motivele de sărbătoare.
N-a fost floare la ureche confruntarea din interiorul PNL, dar probabil că scopul scuză mijloacele, iar cei care au pornit tăvălugul și-au asumat și eventualele pierderi. Cum a ieșit PNL după acest congres? Un partid rupt în două, obosit, fără o direcție clară și cu un viitor incert.
Nici bine nu s-au numărat voturile la PNL, că au și apărut nori negri la orizont. USR PLUS a anunțat că nu revine în guvern cu Florin Cîțu premier. Cu alte cuvinte, PNL nu mai are majoritate, iar actualul guvern e ținut în geamul de la Palatul Victoria grație atitudinii binevoitoare a PSD. Însă partidul lui Ciolacu are ca scop revenirea cât mai repede la putere. PSD a înțeles că e prins în ofsaid și a declanșat ofensiva.
Social-democrații au depus propria moțiune de cenzură, iar la cum merg lucrurile este foarte posibil ca săptămâna viitoare guvernul Cîțu să cadă.
Și atunci pentru ce toată zbaterea asta cu victoria taberei Cîțu la congres? Miza a fost, din câte se vede, îndepărtarea lui Orban de la butoanele partidului. Căzut în dizgrația președintelui Iohannis, Ludovic trebuia mazilit. Și asta cât mai repede. N-a percutat atunci când trebuia, n-a ascultat probabil sfaturile președintelui.
Însă nici scorul obținut la congres de Orban (40 la sută din voturi) nu e de neglijat, având în vedere amploarea operațiunii, dar și resursele consumate pentru atingerea obiectivului.
Cîțu a câștigat șefia partidului, dar PNL nu înțelege probabil ce urmează. S-a terminat congresul, iar în drumul lor spre casă liberalii au aflat că partidul lor a fost lovit de tren.
Liberalii au urcat la tribuna congresului pentru a înfiera atât PSD, cât și așa-numita alianță între USR PLUS și AUR. Dar povestea alianței prietenului mai mic al liberalilor cu AUR e o născocire ieftină, pentru că în realitate nu există așa ceva. Cele două partide n-au nici o legătură unul cu altul, ci s-au intersectat întâmplător pe subiectul îndepărtării lui Cîțu de la Palatul Victoria. Foarte probabil, potrivit logicii liberalilor, USR PLUS se va alia și cu PSD la moțiunea de săptămâna viitoare. În realitate, nici un analiză serioasă nu dă vreo șansă unei eventuale majorități USR PLUS-PSD. PNL se agață disperat de asemenea povești, dar riscă să-și enerveze propriul electorat care înțelege exact jocul politic și nu înghite pe nemestecate teoriile livrate cu stângăcie de strategii PNL.
În orice caz, urmează zile complicate pentru PNL. Liberalii se îndreaptă în viteză spre zid și nimic pare că nu-i împiedică să evite impactul. Ba mai mult, Cîțu spune în calitate de proaspăt lider de partid că liberalii nu vor mai face alianță cu USR PLUS dacă partidul condus de Barna și Cioloș va vota o moțiune de cenzură împotriva actualului guvern. OK, PNL are tot dreptul să fie nervos și să pună condiții năstrușnice. Dar care e alternativa? Reprezintă guvernul minoritar o soluție? Iar dacă da, atunci cine va fi fraierul de serviciu care să asigure în Parlament o majoritate pentru cabinetul Cîțu? Îi vede cineva pe cei din PSD să facă gratis un asemenea cadou? Și de ce ar face-o partidul lui Ciolacu? Când sondajele arată o cădere abruptă a PNL, de ce ar sări PSD să repună corabia liberală pe linia de plutire?
PNL are doar două variante: ori reface rapid coaliția cu USR PLUS, ori guvernează cu sprijinul PSD.
Cârdășia cu PSD ar fi o catastrofă pentru PNL, în timp ce revenirea la formula cu USR PLUS rămâne improbabilă. O soluție ar fi ca Florin Cîțu să-și anunțe demisia de la guvern înainte de votul din Parlament asupra moțiunii de cenzură. Asta după ce USR PLUS a anunțat că va vota orice moțiune care ajunge pe masa Parlamentului. Deci sunt 99 la sută șanse ca guvernul să cadă. În condițiile demisiei lui Cîțu, punțile între PNL și USR PLUS se pot reface, pentru că USR PLUS n-ar fi pus în situația să voteze căderea guvernului, iar PNL ar evita să se mai ajungă la moțiune.
Pe de altă parte, lucrurile trebuie tranșate rapid. Suntem într-o fază critică a pandemiei, intrăm într-o iarnă cu scumpiri la gaz și la curentul electric, iar românii au totul alte preocupări decât gâlceava politică pornită din nimic.
Congresul PNL n-a rezolvat lucrurile, ci mai degrabă le-a complicat. Cheia liberalilor tot la Cotroceni rămâne. Problema e dacă Iohannis îl mai ține încuiat pe Cîțu în cameră sau e decis să-l scoată de acolo.