- A. Aniversare
140 de ani de la nașterea lui George Enescu a fost aniversarea sub semnul căreia a stat această ediție imposibilă, una sub iminența valului 4 pandemic și a neaoșei nepăsări a autorităților. Care nici acum, la o săptămână de la cadența finală, nu dau semne c-ar fi interesate de viitorul celui mai important eveniment cultural românesc, unul care stă sub semnul geniului enescian: „Cultura va trăi. Prea mare e patrimoniul ce l-au acumulat atâtea secole de trudă și de credință pentru a face dintr-o dată tabula rasa din tot ce am strâns și asimilat. Impasuri a mai avut omenirea. Și le-a răzbit pe toate cu o vitalitate eroică. Nu-i va lipsi curajul nici de data aceasta. Trebuie să credem și vom învinge“. Sunt cuvintele lui George Enescu, „cel mai mare fenomen muzical după Mozart”, în cuvintele lui Pablo Casals, dintr-un interviu din 1943, cu care a început și proiecția multimedia semnată Nona Ciobanu ce acompaniază minunata Poema română op. 1 dirijată de Cristian Măcelaru la pupitrul Orchestrei Naționale a Franței și a Corului Filarmonicii „George Enescu” din 14 septembrie.
B. Baroc
Cu anularea din motive pandemice a seriei „Concertele de la Miezul Nopții”, una extrem de iubită de public, muzica barocă a fost anul acesta în inferioritate. Și totuși n-au lipsit două capodopere + un mix Bach, în excepționale versiuni interpretative:
– Johannes-Passion BWV 245 de J.S. Bach, cu Münchener Bach-Orchester și Münchener Bach-Cor dirijate de Hansjörg Albrecht, care a compilat cele patru versiuni păstrate într-una personală, deci o noutate absolută și o premieră în România; 11 septembrie, Ateneul Român.
– programul „Bach și fiii” cu Orchestra Controcorrente și clavecinistul Andreas Staier, unul care compilează nu doar muzica fiilor Wilhelm Friedemann, Carl Philipp Emanuel și Johann Christian cu cea a marelui Johann Sebastian, ci și patru stiluri diferite: galant italian, Empfindsamer-ul german, Sturm und Drang-ul european și barocul autentic; 25 septembrie, Auditorium.
– Partenope HWV 27 de G.Fr.Händel, cu Les Arts Florissants și William Christie alături de șase tineri din Les Jardins des voix, dintre care trei mi-au plăcut foarte mult; 26 septembrie, Ateneul Român.
C. Concerte & concertiști
Greu de ales, nu doar din perspectiva subiectivismului acestui gen în care instrumentul e vedetă în fața orchestrei, generos reprezentat în festival, dar și din pricina abundenței marilor interpreți prezenți la București. Alegerea mea, trei (plus trei tineri) interpreți memorabili:
– Renaud Capuçon, Concertul pentru vioară în re major, op. 35 de Erich Wolfgang Korngold, cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare, dirijor Christoph Eschenbach; 20 septembrie, Sala Palatului.
– Maxim Vengerov, Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară și orchestră, op. 77 de Șostakovici, cu Orchestra Națională a Franței, dirijor Cristian Măcelaru; 13 septembrie, Sala Palatului.
– Kirill Gerstein, Burlesca în re minor pentru pian și orchestră TrV 145 de R. Strauss și Rapsodia pe o temă de Paganini op. 43 de Rahmaninov; 25 septembrie, Sala Palatului.
Bonus trei tineri: Maria Florea, Concerto da camera nr. 2, op. A-24, pentru vioară și orchestră de coarde de Juan Manén, cu Orchestra Națională de Cameră a Republicii Moldova, dirijor Cristian Florea, 29 august, Auditorium și Valentin Șerban & Jae Min Han în Dublul de Brahms pentru vioară, violoncel și orchestră în la minor op. 102, cu Orchestra Filarmonică in Zagreb, dirijor Dawid Runtz, 29 august, Ateneul Român
D. Dirijorii ediției
Pentru interpretările din festival, fără alte comentarii, în doar ordine cronologică a concertelor, cei mai buni șefi de orchestră au fost: Vladimir Jurowski, Santu-Matias Rouvali, Cristian Măcelaru, Daniele Gatti și Alan Gilbert.
E. Emoție. Encore
Senzația auditivă tulburătoare la cele trei tablouri din Daphnis et Chloé suite no. 2 (Lever de jour, Pantomime, Danse générale) în versiunea Cristian Măcelaru & National de France & Corul Filarmonicii din București pregătit de Iosif Ion Prunner.
În interviul en cavale de după imediat fabulosul Korngold de la Sala Palatului l-am întrebat pe Renaud Capuçon dacă profesoara lui, Veda Reynolds, una dintre marile doamne ale viorii și eleva lui George Enescu, i-a vorbit vreodată despre profesorul ei român: „Mi-a vorbit deseori despre Enescu, dar eram foarte tânăr pe atunci. Acesta e unul dintre marile mele regrete, că nu i-am pus mai multe întrebări despre Enescu. Am lucrat mai mult de zece ani cu ea și trebuie să vă spun că a fost foarte influențată de marele muzician român, în special de acest aspect central al personalității sale, deschiderea extraordinară pentru muzică; știți la fel de bine ca mine, Enescu a fost compozitor, violonist, profesor, dirijor și pianist, un Om al Muzicii care i-a marcat și influențat decisiv pe toți care l-au întâlnit și care au lucrat cu el”.
Veda Reynolds, August 1946
În fotografie, femeia frumoasă cu ochi luminoși e violonista și profesoara Veda Reynolds, una dintre marile doamne ale viorii, la vârsta de 24 de ani. Ea a spus cândva, și e îndeajuns să o iubim doar pentru asta: „The great thing about music is that it can always be better”.
Encore
Nu pleacă nimeni din sală fără bis, e un comandament meloman sacrée la București, deja cunoscut de artiștii care ne calcă scenele țărișoarei. Care vor nu vor, trebuie să biseze și pleacă cutremurați de ropotele de aplauze care se abat asupra lor la finalul fiecărui concert. Problema e că după, să zicem, teribila a patra de Mahler nu prea se mai potrivește nimic ca encore, poate doar a zecea a aceluiași compozitor sau tetralogia wagneriană. Sau doar 4’33” de John Cage. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu toți soliștii/ orchestrele merită întotdeauna aplauze de bis. Am văzut și instrumentiști care nu prea străluciseră în concert privindu-se fâstâciți la șuvoiul aplaudac care sună ca la congresele tovărășești din vremurile de „tristă amintire” ale Sălii Palatului. Bref, bisurile mele favorite, printre cele bineînțeles meritate:
– Sarabanda din Partita nr. 2 în re minor BWV 1004, Nemanja Radulović. Pentru că da, muzica e emoție – bisul a fost cântat în memoria unei prietene moarte de COVID-19 cu o zi înaintea concertului său de la Sala Palatului, această sarabandă fiind cântată nu mai puțin de șase violoniști ca bis în festival!
– Andante espressivo din Sonatine pour la main gauche de Dinu Lipatti, Julien Libeer. Pentru frumusețea și puritatea incomensurabilă a interpretării.
– Preludiu la actul al III-lea, Parsifal, Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, Daniele Gatti. O capodoperă de concentrare după un concert de două ore.
– Hora mărțișorului de Grigoraș Dinicu, Orchestra Națională a Franței, Cristian Măcelaru, în aranjamentul genial al compozitorului Dan Dediu. Pentru exuberanța și patosul coregrafic al instrumentiștilor francezi.
F. Fotografii festivalului
Muzica e cel mai greu lucru pe care să-l descrii în cuvinte, de aceea rolul fotografilor oficiali ai Festivalului Internațional „George Enescu” e unul imens, atât în fotografiile de zi cu zi pentru presă cât și în instantaneele emoționante surprinse din culise sau în sală. Ei au fost ediția aceasta Alex Damian, Cătălina Filip, Andrei Gîndac, Andrada Pavel și Cristian Tamaș, ochi și inimi care prelungesc prin lentila aparatelor în mintea și inima tuturor spectatorilor de festival și a mea acea stare de grație cu care ne e dat să ne întâlnim atât de rar într-o sală de concert.
Le mulțumesc, odată cu mulțumirile către Simona, capul limpede al Biroului de Presă FGE! Una din fotografiile mele favorite de anul acesta, în care e și marea absentă Khatia Buniatishvili.
© Alex Damian
G. George Enescu
Muzica enesciană și-a avut locul binemeritat în programele ediției 2021. La aniversarea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, în festivalul internațional care îi poartă numele au fost interpretate 42 dintre partiturile sale, cele mai multe din istoria sa.
H. Hilar
Toată povestea sulfuroasă a licitației Historic, o saga derulată în paralel cu festivalul Enescu, un thriller (așa cum l-a numit cercetătorul Eugen Ciurtin) finalizat cu vânzarea din 22 septembrie a unor bunuri presupuse a fi aparținut lui George Enescu cu sume record, aproape un sfert de milion de euro din vânzare.
La o săptămână după licitație, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor care se pronunțase că expertiza celor cinci adnotări la manuscrisul Oedipe și presupusa vioară primită de George Enescu de la familia regală sunt „neconcludente și nelegale” revine asupra propriei decizii și înscrie bunurile în patrimoniul național pentru au „valoarea arheologică și istorico-documentară”, ținând cont de un punct de vedere al Muzeului Național „George Enescu”. Pe care nu l-a văzut nimeni.
Trecând peste faptul că bunurile au fost vândute în timp ce procedura de clasare era încă în derulare, peste faptul că actul de bază al dosarului licitației e un document dactilografiat care atestă proveniența viorii cu o semnătură despre care se spune că e a lui Romeo Drăghici, rămâne întrebarea legitimă despre viitorul acestor bunuri: vor fi ele achiziționate de statul român?
Dar și o certitudine, cea că întreg patrimoniul românesc, nu doar cel enescian, e într-o situație precară și extrem de fragilă. Și că după toată această poveste halucinantă, Enescu rămâne un „jupuit de viu”, chiar și după moarte.
I. Igor
Un adevărat regal Stravinski conceput de Vladimir Jurowski, la 50 de ani de la moartea compozitorului, un festival în festival cu cap de afiș o versiune memorabilă a Les Noces (scene coregrafice pentru cor, soliști, 4 piane și percuție) datorată aceluiași Vladimir Jurowski și Orchestrei Simonice a Radiodifuziunii din Berlin.
K. Ksenija Sidorova
Cea mai frumoasă interpretă din festival, o acordeonistă letonă de 33 de ani. Despre care am mai scris în SdeC, nu din motive de frumusețe.
© Dario Acosta
M. Muzică
„Muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor”. George Enescu
O. Operă
Din nou un regal, respectând tradiția uneia dintre liniile principale ale directoratului artistic Jurowski, care a adus în premieră la București edițiile trecute Die Frau ohne Schatten sau Moses und Aron. Pe lângă Die Tote Stadt de Korngold, în care am descoperit-o pe revelația Cristina Păsăroiu, favorita mea a fost anul acesta Lulu de Alban Berg, într-o reducție camerală Eberhard Kloke, cu minunata Annika Gerhards în rolul titular și superba Orchestră de Cameră a Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca dirijată de sir Lawrence Foster. Care a emoționat dirijând așezat la pupitru, dar extrem de clar și precis în gestică, mai ales prin discursul de la pauză în care a omagiat personalitatea și activitatea lui Mihai Constantinescu.
P. Public
75.000 de spectatori din România și întreaga lume au urmărit concertele organizate în cele patru săli principale ale Festivalului la București și în transmisiunile online realizate de TVR și RRM, la care se adaugă și publicul mai greu de contorizat prezent la concertele seriei „Festivalul Enescu în țară”. Reverență publicului român care s-a comportat admirabil în condiții de pandemie.
R. Recital
Favoritele mele: Maxim Vengerov & Polina Osetinskaia, Quatuor Danel, Sina Kloke, Members of the Berlin Philharmonic and friends
Ș. Șerban. Valentin Șerban
Interpretul ediției, pentru multitudinea posturilor în care a evoluat în concert, recital solo, recital cameral și ca instrumentist în concerte simfonice. Minunată interpretarea la Balada de Eugène Ysaÿe cântată pe scena Ateneului în cadrul The Enescu Project din 25 septembrie. Valentin Șerban nu e doar câștigătorul concursului Enescu 2020/2021 la secțiunea vioară, ci un muzician minunat. Ale cărui recitaluri și concerte vă invit să nu le ratați!
T. The Best
Topurile sunt o prostie, mai ales într-un festival, dar decât să citești elucubrațiile unor bloggeri, specialiști (cu ghilimele), pr-iști ori pur și simplu habarniști, mai bine îți faci un top personal. Iată-l pe al meu:
Cel mai bun dirijor: Cristian Măcelaru
Cel mai bun violonist: Renaud Capuçon
Cel mai bun pianist: Kirill Gerstein
Cel mai bun cameral: Maxim Vengerov & Polina Osetinskaia
Cel mai bun simfonic: Orchestra Națională a Franței, Corul Filarmonicii „George Enescu” & Cristian Măcelaru
Cel mai bun simfonic al unei orchestre din țară: Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iași, dirijor Adrian Petrescu, cu Cristian Niculescu, Grig Burloiu și, mai ales, Patricia Kopacinskaia
Cel mai bun vocal-simfonic: London Mozart Players, Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Nicolae Moldoveanu
Cea mai bună operă în concert: Orchestra de Cameră a Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, cu Annika Gerhards în rolul Lulu, dirijor Lawrence Foster
V. Viitor
Nu foarte roz încă, deși luni, pe 4 octombrie, Cristian Măcelaru a primit oficial propunerea de a fi director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”. Pe care a acceptat-o. Mai bine mai târziu decât niciodată, dar aș vrea încă să știu cine va fi director executiv și ce înseamnă că „domnul Mihai Constantinescu va fi un factor activ în predarea mandatului”, conform comunicatului de presă al Ministerului Culturii, care poate fi citit aici: http://www.cultura.ro/cristian-macelaru-propunerea-ministrului-culturii-bogdan-gheorghiu-pentru-pozitia-de-director.
W. website
www.festivalenescu.ro a fost website-ul pe care s-au văzut online toate concertele ediției, păstrate în mediul virtual timp de 12 ore, pentru a fi urmărite de pe mai multe fusuri orare, cu imagine TVR și sunet Radio România Muzical, profesioniști remarcabili pentru care această lună de festival a fost un adevărat maraton, cu chiar câteva sprinturi de final între Ateneu și Sala Palatului. Un mare mulțumesc pentru calitate și colegialitate!
X. Omul ediției
Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internațional „George Enescu” și managerul Artexim, pentru care ediția a 25-a jubiliară a însemnat un pariu cu imposibilul, unul extrem de riscant în lupta contracronometru cu evoluția de fiecare zi a situației pandemice și controlul acesteia în săli și în efectivele celor 3.500 de artiști invitați.
De fapt nu doar al acestei ediții, ci omul ultimelor 14 ediții și a celor 30 de ani în care Festivalul Enescu a devenit unul important la scară mondială. Datorită lui, un om imposibil de înlocuit, care prin conferința de presă din 26 septembrie și-a luat practic rămas bun de la Festivalul Enescu. Cu eleganță, mulțumind publicului, artiștilor, presei și echipei sale, așa cum a făcut-o în cei 30 de ani de când a organizat cel mai important eveniment cultural românesc, un festival muzical devenit astăzi unul dintre cele mai importante ale lumii. Deși, Festivalul Enescu e și multă indiferență, nu doar o istorie din iubire.
P.S. X vine de la X-men
Y. Yuja Wang
Admirabilă în Capriccio pentru mâna stângă și ansamblu de suflători de Janáček, cu Orchestra de Cameră Mahler & Matthew Truscott, deși s-au comentat mai mult ținutele ei de scenă. Și mai ales pantofii!
FOTO principală: © Cristian Tamaș
Un comentariu
Felicitari tututor artistilor minunati !
Felicitari organizatorilor !
Felicitari Romaniei frumoase cu oamenii ei talentati !