Artistul asociat  -  Mihaela Michailov  -  

Ce-ti lipseste in momentul asta in teatru? Ai vrea sa faci ceva si simti ca nu poti?

Am eu lista aia cu vreo 15 oameni cu care mi-as face o trupa a mea (oriunde ajung in lume, toti se mira ca nu am compania mea, ei sint absolut siguri ca show-urile pe care mi le vad ei sint facute in urma unui casting definitiv, atit de mari sint performantele actorilor in ele J.) In rest, odata ce ma apuc de un proiect, mi se pare ca totul e posibil. As vrea sa am puterea sa aduc aici comisii mondiale de evaluare la singe a talentului actorilor si regizorilor de prin teatrele tarisoarei noastre, sa dispara stupizii. Si megacomisiile astea sa se bage si peste tehnicieni. Si peste repertoriu. Sa ne impuna o sincronizare cu universul. Asta daca nu e posibil sa ne oblige sa fim cu citiva pasi inaintea lui. Uite ce frumos ti-am raspuns.

Ce te enerveaza cel mai tare in teatru?

In institutii? Sau in spectacole? Eu nu calc in teatrele enervante. Si nici nu vad prea multe show-uri de maxim cacat. Uneori, cel mai enervant lucru intr-un teatru sint eu. Si atunci ma educ rapid sa redevin zen. Si totusi o faza nasoala e ca teatrele de pe la noi nu au zone lounge, nu au spatii light in care actorii sa se simta chill, sa se cufunde in canapele albe, curate, sa se gindeasca mai putin incrincenati la rol. Singurul spatiu in care se pot ascunde e cabina cu oglinzi. Si nu e pentru toti fericirea extrema sa se priveasca intr-o oglinda. Am calcat in citeva teatre cu oglinzile sparte intr-un mod, se pare, violent. Drumul actorilor de la intrarea in teatru pina la scena e presarat cu masinisti, femei de serviciu, portari si pompieri. Uneori e sexy, insa ar trebui sa existe acel purgatoriu fundamental pentru spiritul, si nu pentru „pielea” personajului (cum zic penalii: „ei, ti-ai intrat in pielea p….? Te rog sa lasi puncte-puncte J). De-aia eu imi tin actorii cit pot in scena in timpul spectacolelor (vezi And Bjork, Of Course sau Boala Familiei M, in care am preferat sa urc actorii pe pervazul ferestrei decit sa-i vad pe holuri fumind hysterizati de la lumina de neon. Stii, albul ala de spital…).

In textele pe care alegi sa le montezi exista o evidenta preocupare pentru psihovulnerabilitatea personajelor. E slabiciunea mintala sau fizica un criteriu esential in optiunea pentru o piesa?

Da. Nu ma intereseaza oamenii puternici. Nu simt nici fascinatie, nici dezgust pentru ei. Nu empatizez cu vreun rege shakespearian, oricit de excentric ar fi el. Nu e parcela mea. Nu imi trebuie nici un rege in C.V. Ce fraier e Afrim!!! N-a auzit de „universalitatea” unei piese de teatru, zic, probabil, acum alti regizori care citesc si cinstesc scena… Oricum, de cind eram copil mic in oraselul meu, nu-mi sareau in ochi decit fragilii. Si erau copii care ma trimiteau la sursa sigura: „du-te s-o vezi pe Bertha neni cum se descarneaza, cum ii cade pielea de pe ea daca o atingi”. Ea statea pe un scaun in poarta casei ei din vremea imperiului austriac, cu motanul in brate. Ea statea, dar pielea ii cadea la cea mai mica atingere. Iti dau un exemplu, foarte scenic de altfel. Am imaginat un spectacol plin de pisici impaiate, pe care sa le cumpar din bazar din Tunis. (Va rog nu-mi furati ideea!) Si in mijlocul lor, Bertha asta din copilaria mea, care delireaza. Si trec pionierii pe linga ea. Dar nu poti merge la directorul de teatru cu un proiect care se rezuma la asta. Din pacate. Banuiesti si actrita care ar juca-o… sssst!!! Pe de alta parte, a cui e vina ca cele mai bune texte noi pe care pun mina au personaje fragile, care merita protectie???

Ai urmarit in spectacologia recenta o categorie de eroi moi, de pusti din „vata”, pe a caror hipersensibilitate ai mizat vizual. Ce te incita la aceasta comunitate de personaje care-si betoneaza neputinta?

Nu ma pasioneaza machismul multor actori romani. De fapt, pot vorbi despre un machism al teatrului romanesc. Imi plac actorii care isi cultiva vulnerabilitatea. Care stiu ca asta e o sursa puternica si o baza incredibil de buna in constructia personajelor. Nu-i caut prea mult, dau de ei usor. Ne asemanam. Nu sint multi si sint cei mai buni. Am intilnit si actori carora li s-a confectionat o imagine macho-kitsch si sint fericiti sa joace un transsexual, de exemplu. Nu e un exemplu extrem acesta. Din pacate, se produc multe spectacole in care sint imitati penibil oameni cu probleme psihice. Uneori sint aproape parodiati. Ar trebui sa se raspunda penal pentru asta. De la producator pina la actor. La noi se mai poate face misto de marginali, ca doar sintem un neam glumet. Cu un umor mai debil de la o zi la alta. Si asta nu doar la TV. E adevarat ca acolo a inceput totul. Vorba aia: „the sun always shines on TV” J. Dar n-am chef sa vorbesc despre asta acum. Si nici despre altele. Nu vreau sa fiu provocat acum, in miezul verii. Pentru ca sint in faza in care totul imi convine. Chiar cred ca totul merge excelent in jurul meu. Si in mine. Vrei sa auzi un banc?

Copiii si batrinii sint nelipsiti din aproape toate show-urile tale. Ii apropie disponibilitatea spre inocenta ludica pe care o exploatezi constant. De unde vine afinitatea pentru babe zalude, pentru tati sau mosi razna si pentru pusti tavaliti in pumni si picioare?

N-am fost niciodata un pusti tavalit in pumni si picioare, dar, probabil, as fi un excelent mos razna. Daca as apuca age-ul… ceea ce nu cred. Cit despre babe, nu cred ca exista altfel de babe decit zalude… Nu prea e politic-corect modul in care ai pus intrebarea… hmm… tot ce pot spune e ca, daca n-am modele printre marii regizori de teatru ai acestei tari, am modele printre marile babe zalude ale acestei tari. Babe de la sate sau municipii. Vaduve, solitare sau aflate la al noualea sot, foste curve sau etern virgine, cyber-sex addicted sau old-fashion victims, anonime sau bronzate la luminile rampei etc…, dar cred ca inca nu s-a scris textul genial care sa le celebreze pe toate aceste dame fabuloase. Filmul meu favorit, in copilarie, era Marile sperante. Cind nu era Jane Eyre. Primul era cu o baba excentrica, ermetizata intr-o casa imensa, iar celalalt cu o nebuna inchisa in podul unui castel, care se auzea rizind din cind in cind. Ei bine, mai zi ceva! Copil normal eram eu??? Eram cel mai norocos, cu atit mai mult cu cit filmele astea doua erau programate, an de an, la televizor. Pe canalul unic.

Care e dimensiunea pe care nu vrei sa o ratezi in nici un spectacol de-al tau?

Aici as folosi un cyber „lol”. Dar totusi cred ca dimensiunea senzuala, de la subtil la explicit content. Ceea ce si fac de la debut. E adevarat ca mi-as dori sa fiu in avangarda senzualitatii. Sa inventez mereu noi forme ale senzualului. Sa imbogatesc fondul principal de atingeri, de priviri. Sau macar sa ma amagesc ca fac asta.

Iulie 2008 te prinde la Avignon, unde va fi prezentat spectacolul pe care l-ai creat la Luxemburg, Mansarda la Paris, cu vedere spre moarte. Ai mai montat textul lui Visniec si la Cluj. Cit e de diferit spectacolul de la Cluj de cel de la Luxemburg?

Da, imi ratez vacanta la Avignon prin contract, dar nu eu am ales sa fie asa, ci Asociatia profesionistilor din teatrul luxemburghez, o comisie (daca tot am obsesia comisiilor J) care a ales ca show-ul acesta sa le reprezinte tara la Festivalul de la Avignon. Cele doua mansarde sint foarte diferite, incepind de la text pina la montare. O alta diferenta e ca spectacolul de la Cluj si-a incheiat viata, in timp ce cariera celui de la Luxemburg abia incepe, din cite miros eu. Singurul actor comun in cele doua productii e iepurele. Cel occidental e mult mai putin smecher decit cel roman.

In 2009 esti invitat cu spectacolul pe care l-ai montat la Piatra-Neamt, Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele, la Teatrul Odeon din Paris. Povesteste-ne putin despre felul in care a fost selectat acest spectacol.

Bre michailoavo, vroiau un afrim la Odeon Paris. Zis si facut. Mi-au vazut E doar sfirsitul lumii de Lagarce, pe care l-au montat la Odeon Bucuresti, si li s-a parut excelent, insa fiind un teatru al Europei, era interesanta asocierea mea cu un dramaturg ceh care a scris acest text prea tare, e vorba de Petr Zelenka. Regret ca nu am dat inca peste un text romanesc la fel de puternic. Ma simt ok sa fiu in compania lui Ostermeier si Nekrosius la anul, la Odeon. Oricum, ma intorc la Piatra-Neamt sa reenergizez spectacolul. Trebuie spus ca eu am pus secretarele literare din toate teatrele in care am lucrat sa trimita dvd-uri cu spectacolele mele curente. Sper ca au facut-o. Unii dramaturgi straini din cei promovati de mine in Romania nu erau cunoscuti la Paris si tu stii ca acolo conteaza mult autorul textului. Nu sint oportunist in alegerea textelor si asta e apreciat de catre unii. Spectacolul de la Piatra (lucrat acum un an, in vara) va avea mai multe reprezentatii la Paris si trebuie sa fie impecabil. Succesul pe care il are in festivalurile in care umbla imi da sperante. Insa am la ora asta inca cel putin 4 spectacole in tara cu care nu mi-ar fi rusine in Europa. Pentru ca ele sint de top. Faza tare e ca spectacolele mele nu au fost niciodata trimise pe bani romanesti dincolo. Ele au fost intotdeauna chemate de cei de acolo. Pe banii lor. Spre deosebire de cele ale altora, care fac turism cultural intens sub umbrela Ministerului de Externe sau al Agriculturii… Citesc uneori despre caravana teatrului romanesc de la Babadag la Bagdad. Nimeni nu mi-a inclus nicicind vreun spectacol in aceste proiecte fabuloase. Singura institutie din Romania care m-a ajutat, cind a fost cazul, e ICR-ul.

Esti unul dintre regizorii care-si duce dupa el actorii preferati. Simti nevoia sa ai, de la un spectacol la altul, o echipa de creatie pe care sa te bazezi?

Da. Cu care sa comunic perfect cu economie de vorbe si semne. Cu scenografi care sa ma surprinda si sa ma socheze, cu actori care sa ma emotioneze la repetitii si sa ma amuze dupa J. Cel mai usor imi e sa dau o lista cu oameni pe care i-am carat (pina acum) dupa mine mai mult decit o singura data. Te rog s-o publici: Taca Cojocaru, Alina Herescu, Elena Popa, Rodica Mandache, Emilian Oprea, Alin Teglas, Mihai Pacurar, Vlaicu Golcea, Ada Milea, Eugen Jebeleanu, Toni Zaharia, Nicoleta Lefter, Mihai Smarandache, Ion Rizea, Marius Manole, Lana Moscaliuc, Ramona Dumitrean, Cristi Popa, Clara Flores, Ion Coman… Altii s-au carat in vest sau in nord, mai bine zis… si vreau sa-ti zic ca trupa la care visez mai contine vreo 10 nume de actori… ceea ce nu inseamna ca nu vreau sa descopar altii.

„Mereu sper ca saptamina viitoare voi da peste un text si mai bun”

Ce show te vezi facind peste 25 de ani?

Ai nu fi!!! Ma crezi ca nu stiu titlul pentru urmatorul proiect dupa ce-l termin pe asta la Braila? De 8 ani asa functionez. E stresant. Dar mereu sper ca saptamina viitoare voi da peste un text si mai bun, si tot amin raspunsul pe care il asteapta directorii de teatre. Mi-as dori sa fac spectacole de autor, dar nu in sensul in care Cehovul meu era considerat un spectacol de autor, nu, nu. Esti oricum sadica pentru intrebarea asta. Si ar fi trebuit sa sar peste ea. Deja imi suna trist cind imi spune cineva ca sint programat pentru toamna lui 2010 sa lucrez undeva. Accept mereu astfel de propuneri cu gindul in alta parte.

Dintre toate animalele vii si impaiate pe care le-ai folosit in spectacolele tale, pe care l-ai tine in casa?

Niciunul. Nici macar in curte. Pe Lola/Loulou din Povestiri despre nebunia… am salvat (o) dintr-o alimentara. Era legat(a) cu lant de dulapul frigorific cu produse lactate. Ursul din Boala Familiei M e adus din nordul Moldovei, dintr-o vila a cuiva, vulturul urias din vis.toamna e adus de Elek de la liceul in care a invatat el, din laboratorul de bio, vulpea si veverita din Nevrozele sexuale ale parintilor nostri sint din vitrina de la ocolul silvic. Am pus ochii si pe un fel de rozatoare alba, da’ nu mi-au dat-o. Cind eram copil, aveam o bufnita mica impaiata in casa. A primit-o mama de la elevii ei de 8 martie.

Zi-mi 3 filme pe care ti le-ai pune non-stop la 60 de ani.

Poate ma dilesc pina atunci si-mi pun non-stop Sergiu Nicolaescu. Ai vrea sa-ti raspund Fellini? Kim ki duk? De unde sa stiu. Poate o sa ma paranoizez si o sa-mi pun in loop dvd-urile cu spectacolele mele. Si apoi o sa dau telefoane anonime actorilor din ele cu faze de genul: ce penal ai jucat in Bjork, of course (exemplu aiurea)!!! Se vede treaba ca ma vezi plictisindu-ma rau de tot la 60 de ani… Nu stiu zau ce ai cu mine.

Descrie-mi cea mai recenta fotografie pe care ai facut-o.

Sint unele dintr-un pat, dintr-o camera de hotel, dintr-un oras nordic. Poze de actiune. Mai vrei sa descriu? Daca as avea talentul lui Brumaru… poate.