Dragă Angela, trebuie să-ți spun că te admir foarte mult. Eram în anul I de Conservator la Iași când m-a fascinat vocea ta unică și prezența magnetică din extraordinarul debut în La Traviata de la Covent Garden, despre care a vorbit toată planeta. Sau, mă rog, toți iubitorii artei lirice de pe planetă. Nu sunt chiar ceea ce se cheamă un veritabil fan de operă, dar te-am urmărit în cariera meteorică ce ți-a așternut lumea la picioare.
Ți-am invidiat și steaua norocoasă: cine a mai avut șansa ca abia ieșit de pe băncile conservatorului, care purta numele bietului Ciprian Porumbescu, să primească un contract la un teatru liric celebru după doar o audiție? Cine a mai avut șansa ca o voce atât de frumoasă și recognoscibilă de oricine să funcționeze aproape fără breșă și prea multe gripe și guturaiuri vreme de 30 de ani, într-o meserie în care nici un solist nu e „în voce“ la spectacol?
Am adorat atât de mult vocea clară, cu inflexiuni de mătase și tornadă, încât ți-am cumpărat și CD-urile. Am acasă cam jumătate din discografia ta, recitalurile solo, dar și producțiile emoționante filmate pe DVD la Met, Scala, Lyon, Viena sau aiurea. Mi-au plăcut chiar și înregistrările recente, single-ul din primăvară de la Warner cu Ionel, Ionelule și Sanie cu zurgălăi, mai ales pentru orchestrațiile sofisticate făcute de prietenii americani ai lui Damian Drăghici – între noi fie vorba, pe Damian îl cunosc bine, e un super muzician și un lăutar de toată cinstea care a cântat în săli mari în SUA, la Night of the Proms sau în Palace Square, dar nu s-ar rușina să-i spui că a cântat și printre mese. Și, ultima realizare, mi-au plăcut și cele trei vocals de pe Juno to Jupiter, ultimul album Vangelis apărut în septembrie a.c., cu tot reverbul și supramodularea pe care marele experimentalist al electronicului classic-prog&ambient le bombează peste vocea ta, într-o sinestezie programat stratosferică.
Acum te rog să-mi ierți indelicatețea de a nu folosi în adresare pronumele de politețe la persoana a II-a plural, chiar dacă nu ne cunoaștem personaliter; statutul de divă și celebritatea internațională te transformă într-un soi de bun planetar, chiar dacă stârnește și o adulație bolnavă în rândurile celor care te divinizează. Ești obișnuită ca oamenii obișnuiți să te strige pe nume pe stradă, ca fanii să izbucnească în plâns, să leșine sau să-și smulgă părul din cap la auzul vocii tale în Verdi. Ba chiar ca mari vedete de Hollywood să cadă în genunchi când te întâlnesc pentru prima oară.
Am zâmbit de fiecare dată citind despre scandalurile pe care se spune că le provocai în inflamabila lume a marilor scene, cu vanități artistice incomensurabile și culise atât de omenești: e o chestiune de temperament, iar frumusețea naște multe invidii, bineînțeles că erai inocentă.
Am râs când te-au poreclit Draculina, în fond veneai din România și e un nickname care ți se potrivea mai bine decât acela din duoul „Bonnie & Clyde“, cum au botezat ziariștii britanici cuplul pe care l-ai format în anii ’90 cu celebrul Roberto Alagna, care nici nu a rezistat foarte mult. Tu ești un star irepetabil!
Și ca divă unică și planetară te-ai obișnuit ca tot ce atingi să se transforme: parteneri de scenă, dirijori netalentați, ba chiar ca teatrele de tradiție să-și schimbe programe, distribuții, regii și dirijori, conform capriciilor tale, ca sub bagheta unei zâne dintr-o lume de poveste, cu prințese imaculate, oglinzi și vrăjitoare malefice. La urma urmei, ești o assoluta, e normal să te crezi colega Mariei Callas, atunci când gloata de adulatori își pierde mințile la Oh! Quante volte…
I s-a întâmplat și lui Celibidache, cel de la care ai aflat că istoria culturală este alcătuită din false legende în România: la revenirea în țară după 1989, un grup de intelectuali exaltați i-a propus să candideze la președinția României. Însă bătrânul i-a refuzat zâmbind amuzat și le-a povestit o parabolă zen despre un râu de munte. Era și el un fel de divă, cu ciudățenii și sensibilități de mimoză, dar el era și un muzician de geniu, și un om înțelept. Fiecare a înțeles de la el cât a putut.
Să știi că mi-am cumpărat și cartea ta de memorii pe care tocmai am început-o, sunt pe prundurile Adjudului acum. N-am putut veni la lansarea de la Odeon. În seara aceea înregistram la Sala Palatului un interviu cu un mare violonist francez invitat în festival, care mi-a povestit că știe despre George Enescu de la profesoara lui, o americancă care îl admira nespus pe român. O răsfoisem în 2018 în versiunea engleză, costa 35$, cam mult, și am presupus că va fi allegramente tradusă în română. Dar n-a fost să fie. Conaționalii tăi nu știu să aprecieze valoarea, cred că de aceea nici n-ai fost invitată să cânți pe o scenă lirică în țară, nerecunoștință crasă dublată și de invidia cu onorariul tău, unul, se zice, exorbitant, pe măsura talentului și a cantității de angelism din aură: 150.000 de euro ca să cânți în Festivalul Enescu n-are cum să fie scump la standardele tale. Iar tot țățismul declanșat cu refuzul cheii și titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului de la fosta primăriță pesedistă nu cred să aibă legătură cu încasarea atunci a 144.906 lei, inclusiv TVA.
În fine, oamenii sunt răi, Angela dragă! Să știi că ultimul tău interviu despre carte a stârnit un mic uragan – nu știu cum ai ghinion numai cu intervievatori analfabeți muzical. Eu nu cred că ce ai spus acolo e o strategie pentru a-ți vinde cartea, cred că mergea bine și fără să arunci cu noroi în Enescu, oamenii te divinizează oricum. Mai degrabă e efectul adulației, ești prima divă din istoria operei care a avut online un milion de vizualizări.
Dar consecința e că uneori efectele deificării scot la iveală grave carențe de caracter, multă incultură și chiar probleme cu gramatica limbii române. Nu degeaba zic învățăturile Bisericii, care n-a vrut să bage o orchestră în biserică nici la insistențele tale de divă, să nu-ți faci chip cioplit, efectele adverse sunt supărătoare.
Nu simt nevoia să-l apăr pe Enescu, chiar n-are nevoie, cu toate enormitățile spuse despre el – chiar zilele astea o prietenă pianistă a găsit o cronică apărută în „New York Times“, în 1938, despre triumful lui de la Carnegie Hall, unde, arhivele te contrazic, a fost invitat.
Să știi că poți găsi multe chestii pe Google, doar la un clic distanță, chiar și despre Enescu, un geniu veritabil și un om de o bunătate infinită. El nu a fost divă, nici falsă legendă. A fost compozitor, violonist, pianist și un profesor mult iubit. E mort și nu se mai poate apăra, dar faptele vorbesc pentru el: a înființat orchestre din banii lui, deși nu se prea pricepea la onorarii, a cântat gratis pentru soldații răniți în Primul Război Mondial și a fost printre puținii care l-au înfruntat pe Antonescu atunci când a vrut să-i deporteze pe muzicienii evrei și romi. Și-a slujit țara cu armele lui, cum spunea, dar înainte de toate a fost compozitor, un creator de geniu, unul dincolo de vremea sa. Muzica lui va rămâne pentru totdeauna. Tu îți vei pierde vocea, e posibil să te îngrași și să trăiești din ceea ce spui că detești acum, cursuri de canto. Iar peste 50-100 de ani, atunci când lumea îți va asculta înregistrările, nemaiștiind nimic de arta înnoroirii celorlalți practicată de ființa din spatele vocii răpitoare, vei fi doar un nume de soprană în istoria artei vocale, unul mare. Dar Enescu va fi tot Enescu.
Pe post de post-scriptum, îmi amintesc un calambur al lui George Enescu, un om de un spirit extraordinar, povestit de chiar Menuhin la microfonul Radio Europa Liberă unui prieten jurnalist, Victor Eskenasy, care astăzi nu mai e printre noi: „Enescu avea un sens nemaipomenit al umorului. Și atunci când făcea o glumă era puțin – știi, un joc de cuvinte, un calambur, le făcea minunat – și era, spuneam, puțin rușinat, își acoperea fața cu mâna. Îmi amintesc că prima oară după război, când am venit la București, am mers împreună, veneam cu mașina amândoi și mi-a spus apropiindu-ne de oraș: «La-boue-qui-reste» («noroiul-care-rămâne»)“.
Cu admirație, Cătălin Sava
37 de comentarii
Minunat articol! Felicitări autorului!
Chapeau! ????
Genial.
Mozart ar fi spus: prea multe cuvinte!!
Chapeau! Excelent scris!
Bravo Catalin Sava!
Excelent ai scris. Multumim!
Mi-ar fi placut ironia d-voastra daca nu ati fi folosit-o la trucuri foarte ieftine si la atacuri la viata personala a Angelei Gheorghiu.
Diplomatia nu este parte din in arsenalul d-voastra.
Este ironic să se plîngă cineva de lipsa de diplomație într-o replică, poate prea elegantă, dată unei ariviste cu un ego mult peste nivelul mediocru de talent, care își împroașcă incultura, invidia și veninul peste vii și peste morți.
O lacomă care se plînge că „n-a fost invitată în țară” , în vreme ce „taxa pe celebritate” pe care vroia să o impună „inculților de români” era de sute de mii de euro pe behăială.
George Enescu a fost și va rămîne o minune a culturii UNIVERSALE, un monument de talent, modestie, generozitate și patriotism real, nu de mahala.
Corect. Doar intr-un sfert din articol ii combate argumentele, restul e atac personal. Bineinteles ca doamna Gheorghiu o merita, dar gasim exact acelasi țățism, rautate si incapacitate de a discuta idei de ambele parti.
O iubesc pe Angela Gheorghiu. Imediat după cele spuse m-am gândit că e imposibil să nu existe o reacție, ceva. Cred ca are dreptul sa spuna ce dorește, să-și exprime ideile, gândurile, impresiile fără a sări cineva in sus de 3 metri, fără a primi prompt replici si fara sa aiba parte de ironii zeflemitoare. Este o personalitate uriașă. Singura personalitate de asemenea anvergură pe care România a dat-o in ultimii 50-60 de ani, probabil. Alături de Brâncuși, ei sunt cele două mari nume românești recunoscute internațional la cel mai înalt nivel. Te apreciez enorm, Angela Gheorghiu.
Dl. Cojocaru, tot respectul pentru sensibilitatea dv. În ce-o privește pe vocalista, totuși, să nu exagerăm. Nu este NIMIC uriaș despre Angela Gheorghiu, care se auto-caracterizează prostește drept „un înger la propriu și la figurat” – nici vocea, nici talentul, nici auzul, nici cultura – în afară de un EGO absolut nemăsurat, la granița patologicului. Dacă nu ar fi avut priceperea de a îi fi folosit pe alții pe post de proptele ale carierei, dacă nu ar fi avut norocul deschiderii din anii ’90, ar fi sfirsit prin a cînta manele, dacă o ajuta urechea. „Moștenirea” sa de care este atît de mîndră este de valoare redusă, nu există nici măcar o singură operă pe care a înregistrat-o pentru care să nu existe ZECI de versiuni mult mai valoroase. Complimentele fără simțul proporției sunt ce a împins-o pe biata vocalista înspre zone nesănătoase ale egolatriei dezlănțuite.
Imi pare foarte rau pentru dansa , dar sunt mult mai cunoscuti Eugen Ionescu, Cioran, Mircea Eliade si bine Inteles Brancusi in lumea artistica si literara, Enescu si Celibidache si mai sunt si alto
Inteleg foarte bine admiratia pentru un artist autohton care a råzbit in lumea nemiloasa a concurentei artistice internationale. Ar trebui totusi daca vrem sa fim cinstitu, cultivati si oarecum obiectivi sa amintim de câteva „”dive” contemporane admirabilei noastre Angela Gheorghiu : Ana Netrebko ( o Traviatã unicã in regia lui Willy Decker mult superioara ca joc, farmec, implicatii culturale celorlalte „dive”) Diana Damrau cu un registru muzical mult mai extins, etc.
Oare atât de complexati suntem incât numai exaltarea pânå la ridicol a unor indiscutabile valori nationale sã ni se parã admisibilã ? Desigur doamna Angela Gheorghiu se bucurã spre deosebire de valorile din trecut de avansul tehnologiei in comunicatie dar nu e unica. Nici pe departe.
„Il faut raison garder”. – sã ne pãstrãm dacã mai stim ce inseamnã demnitatea si eleganta in comportament simtul mãsurii.
Articol bine scris de dl. Sava – mulțumiri. Înțelegem și de ce l-a scris cu o anumită delicatețe… și poate chiar cu complimente inițiale nemeritate de protagonistă, care la APOGEUL carierei sale (cam cu 30-40 de ani în urmă) a beneficiat de penuria de cîntărețe de operă adevărate, cu tehnică bună, cu voce reală și parte dintr-o cultură a elitelor, nu vedetuțe făcute pe puncte, după ureche, la căminul cultural. Din anii ’90 încoace, calitatea, deja subțire, a prestațiilor cîntăreței a cunoscut o cădere liberă de calitate, literal dureroasă pentru urechile melomanilor cultivați, neimpresionați de propaganda stridentă și aproape la fel de vulgară precum subiectul.
Măcar la sfîrsitul acestei isterii create de o vocalistă nechibzuită, există și beneficii:
… ne-am amintit cu plăcere butada strălucitei Anna Russell, soprană și ea:
„you’re better off with resonance where your brains ought to be” …
… ne-am mirat de ce Valentin Gheorghiu, în viață și sperăm sănătos, un MARE artist al pianului, de superbă virtuozitate și adîncă muzicalitate, să nu mai vorbim de clasa umană superbă, nu a fost pomenit (poate pentru că familia Gheorghiu, de unde i-a rămas și numele de familie sopranei, a fost una dintre cinicele („sleep your way to the middle”) „trepte spre carieră” ale sopranei? nu știm; familia Gheorghiu a fost întotdeauna mult prea nobilă să comenteze)
… poate pe unii ne-a invitat să [re]vizităm muzica incredibil de complexă dar și incredibil de bogată a giganticului Enescu, un compozitor care merită stimat, explorat, iubit și ascultat nu numai PENTRU că a fost român, ci pentru că a fost mare pentru cultura universală – din punctul acesta de vedere pot fi menționate SUTE de aprecieri superlative de la SUTE de mari muzicieni din toată lumea și din mai multe generații, nu cum își pune doamna intervievată un citat ridicol din tabloidul New York Sun pe post de frontispiciu confirmator. Am ascultat mai mult Enescu în ultima săptămînă decît în anul dinainte. Pentru asta îi mulțumim colportoarei de bîrfe și aserțiuni ignorante.
… ne-a amintit că unele celebrități ale lumii operei de astăzi pot fi proeminente în termeni de grandomanie, orgoliu, răutate și „self-promotion” exacerbat, în vreme ce calitățile vocal-artistice concrete sunt meschine și, în unele cazuri, pipernicite de-a binelea. Doamna soprană ne amintește de un tabaragiu cu tupeu care îți vinde un castravete vestejit și pretinde că e Turnul Eiffel la scară 1:1, turnat în aur curat.
… este o manieră urîtă să dai cu copita în cineva care s-a născut cu o sută de ani în urmă, ți-a fost profesor, și e mort de mult, deci nu se mai poate apăra, nu mai poate replica
… pînă și acea profesoară, comunistă într-adevăr, Arta Florescu, a lăsat înregistrări mai bune decit orice a cîntat eleva nerecunoscătoare – un mic exemplu
https://www.youtube.com/watch?v=-OgjjZn73Rk
La fel au lăsat o moștenire mult mai substanțială elevele CU ADEVĂRAT realizate ale profesoarei hulite – printre ele (dar nu numai) Viorica Cortez, Maria Slătinaru-Nistor, Leontina Ciobanu-Văduva.
În interviul în formă televizată, soprana semi-retrasă (are aproape 60 de ani și se cunoaște dureros în voce) o folosește și pe distinsa Eugenia Moldoveanu ca referință istorică.
Cînd Eugenia Moldoveanu, de asemenea o elevă a Artei Florescu, a spus
„Această femeie, de o amplitudine unică, printr-o inteligenţă, printr-o forţă, printr-un curaj, printr-o voinţă care s-au transformat pentru noi, elevii, ca un motor, ne-a făcut să păşim în fiecare zi mai sus, acolo unde harul fiecăruia dintre noi ne-a aşezat de-a lungul anilor.
A fost nu numai primă artistă a Operei Române, dar cred că adevărata ei vocaţie, cea care face ca astăzi să omagiem numele ei, este aceea de profesoară.
De-a lungul a 50 de ani, această femeie a pregătit toţi artiştii români lirici – cei foarte importanţi, cei care au făcut o mare carieră, cei care au fost slujitorii de zi cu zi, zeci de ani, în teatrele româneşti şi chiar cei care au devenit pe urmă profesori.”
… n-a vorbit numai despre profesoară, poate iertîndu-i postum scăderi mai mult sau mai puțin majore, ci și despre PROPRIA sa noblețe, capacitate de a ierta, capacitate de a simți GRATITUDINE
… Vă las cu un gînd final despre marea, într-adevăr, Măria Tănase. Nu a avut abilitatea – sau poate dorința – de a behăi operatic cîteva arii, întotdeauna aceleași, din ce în ce mai prost și cu intonație din ce în ce mai suspectă, cu inevitabila înaintare în vîrstă.
Consumată de un „foc sacru” REAL, mult dincolo de o tehnică superficială, repetată papagaliceste după alții, Măria Tănase putea să facă dintr-un simplu cîntec de leagăn o bijuterie estetică de valoare inconfundabilă. Un DAR unic. Vor mai fi multe soprane cu intonație grosieră și cu nasul prea pe sus, dar numai O Maria Tănase. Mai mult decît o cîntareață, mai mult decît o actriță. O ARTISTĂ.
https://www.youtube.com/watch?v=Mb6ia2Xm3_M
Articol bine scris de dl. Sava – mulțumiri.
Înțelegem și de ce l-a scris cu o anumită delicatețe… și poate chiar cu complimente inițiale nemeritate de protagonistă, care la APOGEUL carierei sale (cam cu 30-40 de ani în urmă) a beneficiat de penuria de cîntărețe de operă adevărate, cu tehnică bună, cu voce reală și parte dintr-o cultură a elitelor, nu vedetuțe făcute pe puncte, după ureche, la căminul cultural. Din anii ’90 încoace, calitatea, deja subțire, a prestațiilor cîntăreței a cunoscut o cădere liberă de calitate, literal și la figurat dureroasă pentru urechile melomanilor cultivați, neimpresionați de propaganda stridentă și aproape la fel de vulgară precum subiectul.
Măcar la sfîrsitul acestei isterii create de o vocalistă nechibzuită, există și beneficii:
… ne-am amintit cu plăcere butada strălucitei Anna Russell, soprană și ea:
„you’re better off with resonance where your brains ought to be” …
… ne-am mirat de ce Valentin Gheorghiu, în viață și sperăm sănătos, un MARE artist al pianului, de superbă virtuozitate și adîncă muzicalitate, să nu mai vorbim de clasa umană superbă, nu a fost pomenit (poate pentru că familia Gheorghiu, de unde i-a rămas și numele de familie sopranei, a fost una dintre cinicele („sleep your way to the middle”) „trepte spre carieră” ale sopranei? nu știm; familia Gheorghiu a fost întotdeauna mult prea nobilă să comenteze)
… poate pe unii ne-a invitat să [re]vizităm muzica incredibil de complexă dar și incredibil de bogată a giganticului Enescu, un compozitor care merită stimat, explorat, iubit și ascultat nu numai PENTRU că a fost român, ci pentru că a fost mare pentru cultura universală – din punctul acesta de vedere pot fi menționate SUTE de aprecieri superlative de la SUTE de mari muzicieni din toată lumea și din mai multe generații, nu cum își pune doamna intervievată un citat ridicol din tabloidul New York Sun pe post de frontispiciu confirmator. Am ascultat mai mult Enescu în ultima săptămînă decît în anul dinainte. Pentru asta îi mulțumim colportoarei de bîrfe și aserțiuni ignorante.
… ne-a amintit că unele celebrități ale lumii operei de astăzi pot fi proeminente în termeni de grandomanie, orgoliu, răutate și „self-promotion” exacerbat, în vreme ce calitățile vocal-artistice concrete sunt meschine și, în unele cazuri, pipernicite de-a binelea. Doamna soprană ne amintește de un tabaragiu cu tupeu care îți vinde un castravete vestejit și pretinde că e Turnul Eiffel la scară 1:1, turnat în aur curat.
… este o manieră urîtă să dai cu copita în cineva care s-a născut cu o sută de ani în urmă, ți-a fost profesor, și e mort de mult, deci nu se mai poate apăra, nu mai poate replica
… pînă și acea profesoară, comunistă într-adevăr, Arta Florescu, a lăsat înregistrări mai bune decit orice a cîntat eleva nerecunoscătoare – un mic exemplu
https://www.youtube.com/watch?v=-OgjjZn73Rk
La fel au lăsat o moștenire mult mai substanțială elevele CU ADEVĂRAT realizate ale profesoarei hulite – printre ele (dar nu numai) Viorica Cortez, Maria Slătinaru-Nistor, Leontina Ciobanu-Văduva.
În interviul în formă televizată, soprana semi-retrasă (are aproape 60 de ani și se cunoaște dureros în voce) o folosește și pe distinsa Eugenia Moldoveanu ca referință istorică.
Cînd Eugenia Moldoveanu, de asemenea o elevă a Artei Florescu, a spus
„Această femeie, de o amplitudine unică, printr-o inteligenţă, printr-o forţă, printr-un curaj, printr-o voinţă care s-au transformat pentru noi, elevii, ca un motor, ne-a făcut să păşim în fiecare zi mai sus, acolo unde harul fiecăruia dintre noi ne-a aşezat de-a lungul anilor.
A fost nu numai primă artistă a Operei Române, dar cred că adevărata ei vocaţie, cea care face ca astăzi să omagiem numele ei, este aceea de profesoară.
De-a lungul a 50 de ani, această femeie a pregătit toţi artiştii români lirici – cei foarte importanţi, cei care au făcut o mare carieră, cei care au fost slujitorii de zi cu zi, zeci de ani, în teatrele româneşti şi chiar cei care au devenit pe urmă profesori.”
… n-a vorbit numai despre profesoară, poate iertîndu-i postum scăderi mai mult sau mai puțin majore, ci și despre PROPRIA sa noblețe, capacitate de a ierta, capacitate de a simți GRATITUDINE
… Vă las cu un gînd final despre marea, într-adevăr, Maria Tănase. Nu a avut abilitatea – sau poate dorința – de a behăi operatic cîteva arii, întotdeauna aceleași, din ce în ce mai prost și cu intonație din ce în ce mai suspectă, cu inevitabila înaintare în vîrstă.
Consumată de un „foc sacru” REAL, mult dincolo de o tehnică superficială, repetată papagaliceste după alții, Maria Tănase putea să facă dintr-un simplu cîntec de leagăn o bijuterie estetică de valoare inconfundabilă. Un DAR unic. Vor mai fi multe soprane cu intonație grosieră și cu nasul prea pe sus, dar numai O Maria Tănase. Mai mult decît o cîntareață, mai mult decît o actriță. O ARTISTĂ.
https://www.youtube.com/watch?v=Mb6ia2Xm3_M
Articol bine scris de dl. Sava – mulțumiri.
Înțelegem de ce l-a scris cu o anumită delicatețe… și poate chiar cu complimente inițiale nemeritate de protagonistă, care la APOGEUL carierei sale (cam cu 30-40 de ani în urmă) a beneficiat de penuria de cîntărețe de operă adevărate, cu tehnică bună, cu voce reală și parte dintr-o cultură a elitelor, nu vedetuțe făcute pe puncte, după ureche, la căminul cultural. Din anii ’90 încoace, calitatea, deja subțire, a prestațiilor cîntăreței a cunoscut o cădere liberă de calitate, literal dureroasă pentru urechile melomanilor cultivați, neimpresionați de propaganda stridentă și aproape la fel de vulgară precum subiectul.
Măcar la sfîrsitul acestei isterii create de o vocalistă nechibzuită, există și beneficii:
… ne-am amintit cu plăcere butada strălucitei Anna Russell, soprană și ea:
„you’re better off with resonance where your brains ought to be” …
… ne-am mirat de ce Valentin Gheorghiu, în viață și sperăm sănătos, un MARE artist al pianului, de superbă virtuozitate și adîncă muzicalitate, să nu mai vorbim de clasa umană superbă, nu a fost pomenit (poate pentru că familia Gheorghiu, de unde i-a rămas și numele de familie sopranei, a fost una dintre cinicele („sleep your way to the middle”) „trepte spre carieră” ale sopranei? nu știm; familia Gheorghiu a fost întotdeauna mult prea nobilă să comenteze)
… poate pe unii ne-a invitat să [re]vizităm muzica incredibil de complexă dar și incredibil de bogată a giganticului Enescu, un compozitor care merită stimat, explorat, iubit și ascultat nu numai PENTRU că a fost român, ci pentru că a fost mare pentru cultura universală – din punctul acesta de vedere pot fi menționate SUTE de aprecieri superlative de la SUTE de mari muzicieni din toată lumea și din mai multe generații, nu cum își pune doamna intervievată un citat ridicol din tabloidul New York Sun pe post de frontispiciu confirmator. Am ascultat mai mult Enescu în ultima săptămînă decît în anul dinainte. Pentru asta îi mulțumim colportoarei de bîrfe și aserțiuni ignorante.
… ne-a amintit că unele celebrități ale lumii operei de astăzi pot fi proeminente în termeni de grandomanie, orgoliu, răutate și „self-promotion” exacerbat, în vreme ce calitățile vocal-artistice concrete sunt meschine și, în unele cazuri, pipernicite de-a binelea. Doamna soprană ne amintește de un tabaragiu cu tupeu care îți vinde un castravete vestejit și pretinde că e Turnul Eiffel la scară 1:1, turnat în aur curat.
… este o manieră urîtă să dai cu copita în cineva care s-a născut cu o sută de ani în urmă, ți-a fost profesor, și e mort de mult, deci nu se mai poate apăra, nu mai poate replica
… pînă și acea profesoară, comunistă într-adevăr, Arta Florescu, a lăsat înregistrări mai bune decit orice a cîntat eleva nerecunoscătoare – un mic exemplu
https://www.youtube.com/watch?v=-OgjjZn73Rk
La fel au lăsat o moștenire mult mai substanțială elevele CU ADEVĂRAT realizate ale profesoarei hulite – printre ele (dar nu numai) Viorica Cortez, Maria Slătinaru-Nistor, Leontina Ciobanu-Văduva.
În interviul în formă televizată, soprana semi-retrasă (are aproape 60 de ani și se cunoaște dureros în voce) o folosește și pe distinsa Eugenia Moldoveanu ca referință istorică.
Cînd Eugenia Moldoveanu, de asemenea o elevă a Artei Florescu, a spus
„Această femeie, de o amplitudine unică, printr-o inteligenţă, printr-o forţă, printr-un curaj, printr-o voinţă care s-au transformat pentru noi, elevii, ca un motor, ne-a făcut să păşim în fiecare zi mai sus, acolo unde harul fiecăruia dintre noi ne-a aşezat de-a lungul anilor.
A fost nu numai primă artistă a Operei Române, dar cred că adevărata ei vocaţie, cea care face ca astăzi să omagiem numele ei, este aceea de profesoară.
De-a lungul a 50 de ani, această femeie a pregătit toţi artiştii români lirici – cei foarte importanţi, cei care au făcut o mare carieră, cei care au fost slujitorii de zi cu zi, zeci de ani, în teatrele româneşti şi chiar cei care au devenit pe urmă profesori.”
… n-a vorbit numai despre profesoară, poate iertîndu-i postum scăderi mai mult sau mai puțin majore, ci și despre PROPRIA sa noblețe, capacitate de a ierta, capacitate de a simți GRATITUDINE
… Vă las cu un gînd final despre marea, într-adevăr, Maria Tănase. Nu a avut abilitatea – sau poate dorința – de a behăi operatic cîteva arii, întotdeauna aceleași, din ce în ce mai prost și cu intonație din ce în ce mai suspectă, cu inevitabila înaintare în vîrstă.
Consumată de un „foc sacru” REAL, mult dincolo de o tehnică superficială, repetată papagaliceste după alții, Maria Tănase putea să facă dintr-un simplu cîntec de leagăn o bijuterie estetică de valoare inconfundabilă. Un DAR unic. Vor mai fi multe soprane cu intonație grosieră și cu nasul prea pe sus, dar numai O Maria Tănase. Mai mult decît o cîntareață, mai mult decît o actriță. O ARTISTĂ.
https://www.youtube.com/watch?v=Mb6ia2Xm3_M
Felicitari domnule Catalin Sava!
Un mod elegant de a apara valorile autentice ale artei românești!
Cătălin dragă, ești o mare valoare intelectuală și umană. Ma bucur mult de cultura și simțirea TA. Un articol care m-a făcut sa pling. Te admirăm mult și vrem sa te mai ascultam. Cultura și simțirea ta ne merge la inimă. Comentariul tău este de o mare sensibilitate și plin de adevăr. Te cuprindem în inima noastră… Cu iubire multă,
Va multumesc, domnule Sava, pentru finetea articolului. V-ar fi multumit si d-nul George Enescu, daca ar mai fi trait.
E un mare adevar ca ” somnul ratiunii naste monstri” care calca in picioare valorile pe care nu le pot atinge. De fapt . si vulpea, care nu ajunge la struguri, spune ca sunt acri.
Si imi ramane satisfactia ca d-na Gheorghiu a primit o replica pe masura orgoliului dansei de la un cunoscator al muzicii.
Am crezut ca insultele aduse cu ceva timp in urma unui post de radio, pe care il audiam, au fost o greseala de care poate nu si-a dat seama dar se pare ca doar caractwrul este de vina.
Inca o data, multumirea mea!
Cu stima, R.Gheorghita.
Mulțumesc! Mulțumesc din suflet pentru această replică! E o datorie morală să ne cinstim elitele, Enescu fiind unul dintre emblemele culturii neamului nostru românesc. ????
Erata: La sfârșitul enunțului am adăugat emoji-ul pentru mulțumire însă observ că au apărut în locul lui trei semne de întrebare. Mea culpa!
Subtil si documentat.Multumim
Catalin Sava.
FELICITARI D-LE CATALIN SAVA .SPER CA
marea diva s-a priceapa ceva din ce a-ti posta
Valorile Neamului Nostru raman pe vecie!
Din păcate, „marea divă” și-a exhibat frustrările față de contemporanii săi, dând o copită în soclul a două simboluri naționale. Se adeverește iar, tot din păcate, că talentul nu este întotdeauna egal cu caracterul.
Ca unul care am mers la reprezentațiile ei, fie în Olanda sau Italia, din spirit național, mă declar dezamăgit. Toți avem frustrări, dar proști că mine n-ar lovi în simbolurile propriului popor. Vă rog să-i transmiteți că e cazul să-i fie rușine.
Dumnezeu ți a dat un har bucurate de el dar nu improsca cu noroi geniile noastre românești cu care ne am născut am trăit prin muzica lor pentru ca sint roman.
Cata delicatețe din partea autorului! Felicitari,speram sa citeasca si ea!
Da, din pacate merita din plin, as putea spune ca domnul Sava este prea elegant!
Ca un muritor de rând ce sunt, am fost consternata când am auzit!
Pe unii îi orbesc reflectoarele ! Rusinos!
Rusinos, pentru ca ea cânta în strainatate alaturi de oameni care-i pretuiesc pe cei pe care i-a denigrat atât de…urât!
Incultura si lipsa de bun simt! Îmi cer scuze! Tara noastra este distrusa de persoane ca aceasta!
Da, din pacate merita din plin !
As putea spune ca domnul Sava este prea elegant!
Păcat e sigurul cuvînt care îmi vine in minte.Pacat.
De ce cenzurati comentariile?
Și totuși, are mare dreptate!
Suntem români, dar trebuie să ne asumam anumite trăsături de caracter, trăsături care nu ne lasă să prosperam!
Facem multă risipă, fără rost, în detrimentul altora, care s ar putea bucura!
Nu suntem realiști și am rămas cu reminiscențe…..
Felicitari domnule Catalin Sava, felicitari si domnului Dumitru Avakian ca ne aparati valorile adevarate ale poporului nostru cum sunt George Enescu, Ciprian Porumbescu, Maria Tanase ca multi alti artisti, actori, scriitori care au facut cunoscuta aceasta tarisoara pe care multi o denigreaza, desi tot de aici au plecat. Maine poimaine doamna Angela Gheorghiu sau alte personalitati gen doamna Angela Gheorghiu vor spune si despre Mihai Rminescu, George Calinescu, Titu Maiorescu ca multi alti scriitori si critici ca si acestia nu sunt oameni de valoare ai Romaniei. Nu sunt o persoana cu o vasta cultura muzicala sau literara, am apreciat- o pe doamna Angela Gheorghiu dar cand am citit „aprecierile” dumneaei despre cele trei valori ale Romaniei care prin talentul si modestia lor s-au remarcat in lume, m- a durut sufletul ca ne jignim oamenii de valoare ai acestei natiuni si apreciem „divele” din ziua de astazi care le intalnim pretutindeni. Doamna Angela Gheorghiu a plecat tot din Romania, cu un bagaj de cunostinte dobandite tot de la profesorii din Romania. E pacat ca unii ca domnia sa ne calca in picioare valorile natiei noastre. Asa cum spuneati si d-voastra peste cincizeci, o suta de ani se va scrie despre George Enescu, Ciprian Porumbescu, Maria Tanase, dar ma indoiesc ca se va scrie si despre Angela Gheorghiu. Mai vorbeste cineva despre Elvira Carje, David Ohanesian sau Dorin Teodorescu, Ludovic Spiss?
Cu ce cunostinte vin generatiile de acum despre valorile Romaniei? Ne amuzam de perlele scrise la bac despre poeziile lui Mihai Eminescu, operele lui Mihail Sadoveanu dar de ce nu se mai invata in scoli cum se invata pe vremea noastra? Probabil se urmareste asa cum zicea Einstein „un popor fara cultura este usor de manipulat” .
Prin urmare, doamna Angela Gheorghiu ar trebui sa isi ceara public scuze ca a jignit cele trei personalitati ale Romaniei. Va multumesc in numele meu si al celor care isi iubesc oamenii de seama ai Romaniei ca ati luat atitudine si va rog ca de fiecare data cand se calca in picioare valorile Romaniei sa luati atitudine. Haideti cu totii da luam pozitie si sa ne aparam istoria acestei tari. Mult succes pe mai departe domnule Catalin Sava, domnule Dumitru Avakian si tuturor celor care au luat atitudine.
Asa cum stiinta fara constinta poate naste monstri, tot asa talentul care nu e insotit de caracter imi da senzatia ca Divinitatea a risipit ceva pretios intr-un loc inadecvat…YTalentul nu poate compensa un suflet amputat!
Alina Ionescu
Jos pălăria domnule Sava!????????????????
am plans cand am citit rusinoasa declaratie a A.Gheorghiu, imi e rusine pentru rusinea ei…. cum a putut rosti asemenea negheobie ? e atat de lipsita de minte sa creada ca cvineva i se va alatura la asemenea tampenie? pacat de voce(fosta) la asemenea caracter de nimic ! Plang pentru marele OM ENESCU, UN OM INTRE OAMENI, totdeauna MARE IN INTREAGA LUME
Excelent articolul dlui Sava. Așa, mai indirect în stil, dar la final spune ce e de spus.
Angela Burlacu are talente deosebite, numai că nu muzicale. Placido Domingo, doar unul dintre cei „serviți” de frumoasa (cu treizeci de ani în urmă) pseudo-divă, ar avea el multe de spus despre aceste „talente”, la un pahar.
Și bravo că ați lăsat comentariile, nu ca stalinistul Popescu de la „Cuntributors”, care se erijează în Cenzorul Suprem al Gîndirii Permisibile.
Un Jdanov penibil al platformelor online.
Multumesc mult domnule CATALIN SAVA, asteptam aceasta replica la odioasa, rusinoasa declaratie a Angelei Gheorghiu ; articolul scris de dvs. este extraordinar, scris cu mare maestrie, o repleca eleganta la oribila isire a A.Gh…..VALORILE DE ASTAZI ALE CULTURII ROMANESTI SE IMPUN IN LUM E si fara apararea degradanta si lipsita de caracter a A.Gheorghiu; articolul dvs. ar fi bin e sa fie publicat in ADEVARUL, ziarul care a raspandit aceasta mizerabila atitudine a Angelei Gheorghiu fata de valorile trecutului…. PUBLICATI ARTICOLUL DVS IN ADEVARUL, va multumesc inca odata ptr.minunatul articol…. o lectie admirabila ptr. persoana fara caracter
1 Trackback