Familia Nedelea este una absolut normală. Tudor are o afacere prosperă, iar Ionela este curator de artă. Locuiesc într-un cartier de case la marginea Bucureștiului și au niște grinzi din lemn pe tavanul sufrageriei.
Și-au dorit foarte mult un copil și, după multe eșecuri și tratamente, au făcut-o pe Sabinuța. Ca orice Sabinuță, în câteva luni și-a dus mama la limita depresiei. Plânsetele, crampele și desele ei treziri de noapte au transformat-o pe Ionela într-un huhurez încercănat și încrâncenat. A găsit-o Tudor într-o după-amiază, la marginea patului, cu gânduri de ducă pe pustii și pe codri. Că ea e mai degrabă cu arta decât cu dădăceala. Ce să facă soțul grijuliu? Că doar nu era să o lase să se adâncească mai tare în abis, un copil mic și o soție șuie nu ajută armoniei casei. A propus angajarea unei bone. Așa a apărut Marcela în peisaj.
Vai, ce bine e să primești ajutor în creșterea Sabinuței. Poți să ștergi praful de pe un Bălașa sau Cămăruț apoi ieși la un sushi cu soțul, în timp ce Marcela robotește, hrănește copilul cu o mână și freacă grinzile de pe tavanul sufrageriei cu cârpa din mâna cealaltă. Doar că Marcela nu doar robotește, ci și tânjește. A pus ochii pe Tudor și vrea să profite de vulnerabilitatea lui, să îl fure și să o lase pe Iuliana cu ochii într-un soare pictat de Cămăruț.
Mișcarea unu: vine Tudor acasă un pic beat, după ce a ratat vernisajul la care lucrase soția din cauză că Marcela i-a modificat ora în telefon. A băut ca să prindă curaj să se întoarcă. Bona, în neglijeu din ăla de Valentine’s Day, l-a prostit și l-a dus în pat să-l culce peste ea.
Mișcarea doi: a pus niște fire de păr blond pe sacoul sărmanului bărbat, dând de înțeles că ar exista o relație extraconjugală între el și secretara Nicoleta. Înnebunită de draci, soția a intrat peste ei în ședință, să-i smulgă secretarei părul din cap pentru comparație, doar că între timp firele de pe sacou au fost luate de către Marcela, ca să pară nebuna nebună. Așa a ajuns Ionela să fie internată într-o clinică de psihiatrie. Publicitate.
Pe bona mea și a fratelui meu o chema Bunica Nuța Care Venea Și Stătea Cu Noi. Mirosea mereu a sobă și avea un fel de tic, își tot trăgea baticul peste frunte, apoi înapoi spre creștet. Era felul ei de a se pregăti să ne fugărească prin casă cu varga. Nici măcar nu apăruse ProTv, iar lecțiile de viață le primeam de la Tanti Ludmila, zilnic, de la ora 19.45.
Ce nu pot eu înțelege este cum naiba, cu o bonă care purta batic, tata avea mai mereu pe sacou fire de păr blond.