A început, cu emoții pandemice, Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri Iași, ediția 2021. Se petrec zilele acestea aproape o sută de evenimente la care participă invitați din România, Portugalia, Croația, Franța, Germania, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii.
E un an dedicat poeziei, pentru că poezia pe pandemie ne oferă scăpări, evadări, retrageri și reinterpretări într-un cotidian prea plin de durere și de suferință.
După cuvintele de deschidere rostite de prezentatorul tradițional al Festivalului, Cătălin Sava, a început prima Seară FILIT. „Suntem cei mai frumoși din orașul acesta“ este titlul sub care s-au reunit pe scena Naționalului ieșean.
Dar mai întâi încălzirea a fost asigurată de jazzul cântat de Andra Botez Quartet, numai bun ca introducere pentru ce avea să urmeze.
Au venit apoi în fața publicului invitații serii: graficianul și artistul Ion Barbu, poetul și prozatorul Dan Coman și scriitorul și jurnalistul Viorel Ilișoi. Gazda acestei seri, jurnalist și scriitor la rândul său, a fost Andrei Crăciun.
Cei trei s-au prezentat cu tricouri realizate de Ion Barbu, cu sloganul serii, Sunt cel mai frumos din orașul acesta, sub care fiecare își arăta obârșia: Ion Barbu cu Petrila sa dragă, Dan Coman cu Bistrița poeziei sale, Andrei Crăciun cu Ploiești. Viorel Ilișoi, veșnic dezrădăcinat, a optat pentru o altă soluție: inscripția de pe tricoul său zicea „Sunt cel mai frumos din tricoul acesta“. „Nu mă pot fixa într-un oraș anume, eu sunt născut la țară“, a declarat el pe scena Naționalului. Ion Barbu a fost sincer în spuse: „Nu știu celelalte orașe, dar jur că în Petrila nu există ceva mai frumos decât mine“.
Premii și cadouri
Cea mai bună întrebare din public premiată cu un tricou făcut de Ion Barbu, unicat, cu inscripția „Sunt cel mai frumos din orașul acesta: Băicoi“.
„Ce este omul, Dan Coman?“ a venit și prima întrebare din partea lui Andrei Crăciun. Încă nu am aflat răspunsul, dar nici nu era nevoie: erau patru oameni pe scenă.
Și cum o reuniune de acest fel nu poate fi lipsită de cadouri, Ion Barbu i-a dăruit lui Viorel Ilișoi un cântar. Sau poate un aparat de citit gândurile, cum a glumit destinatarul. Însă a devenit un soclu al poeziei, pe care Ilișoi s-a urcat cu oarece teamă, mai ales când a văzut că s-a blocat la 20 de kilograme – cu siguranță, premieră pentru scriitor.
Moment poetic
Și, cum seara a fost dedicată poeziei, primul poem a fost citit chiar de el, o parodie la Sunt cel mai frumos din orașul acesta de Radu Stanca: Sunt cel mai obez din orașul acesta.
Când a venit vorba de scriitura sa, Dan Coman a trebuit să se lase de fotbal ca să se apuce de literatură. A plecat de la Caolinul Rebrișoara, care lupta cu Real Rebra, nume care în sine arată că poezia este peste tot. Și a ajuns, iată, și pe scena Teatrului Național din Iași, unde a citit la rândul său o poezie. De asta l-a și întrebat Ion Barbu: „De ce stadionul din Bistrița se numește «Jean Pădureanu» și nu «Dan Coman»?“.
Așa că Dan Coman a tot vorbit despre Bistrița. Și despre credința lui: dacă le oferi oamenilor constant ceva, fără să scazi nivelul, în timp vei forma un public. „Iar la Bistrița se găsește un public fenomenal, mai ales pentru un festival de poezie.“ Numai din spusele lui și îți crește cheful de a vedea orașul cela.
Despre arta sa, Ion Barbu arată că „Poezia și caricatura se întâlnesc undeva sus“. Și că se rezumă la caricatură, nu se avântă la scris. Deși oricum, declară el, „sunt obișnuit cu picioare în cur, că am un fund generos“.
Viorel Ilișoi, care pregătește un volum despre viața literară de pe Bahlui, s-a lansat, ca de obicei, în povești spumoase. Și mai ales despre scriitori ieșeni. Dacă vreți să cunoașteți mai bine istoria recentă, postoptzecistă, a literaturii de pe plaiurile noastre, e de urmărit când Viorel Ilișoi va scoate volumul.
Pe de altă parte, vorbind de Iașul tinereții sale, își aduce aminte: „Ce ai făcut în Iași? Pușcărie“. E vorba de cele 19 zile de închisoare pe care le-a făcut pentru o comparație într-un articol: un cutărică ce aducea cu Saddam Hussein.
Ce este poezia?
Ce este poezia? Conform marelui Ilișoi, „poezia e inutilă. Și așa trebuie să și rămână. Altfel, ar ajunge să fie tranzacționată ca un lucru de rând.“
A urmat proiecția unui alt film, opera lui Ion Barbu, Poezia la zid. Care în fapt reușește reabilitarea poeziei românești la Petrila, un gest public care s-a lăsat cu ridicarea de către organe. Dar și un gest intim: așa cum spune chiar Ion Barbu, casa sa este plină pe toți pereții de poezie. Astfel încât și polițiștii l-au lăudat: „Ce drept scrieți, domnule Barbu!“.
Muzee și muzee
Discuțiile s-au învârtit destul de mult în jurul muzeului creat de Ion Barbu la Casa Muzeelor de la Iași, Muzeul Poezie(i). Acolo unde de altfel ieșenii au privilegiul să vadă și o colecție de pantofi ce au aparținut poeților ieșeni, într-o ordine genealogică gândită de artist. Care, la rândul său, declară că dintre muzeele create de el acesta îi este cel mai drag și că apariția sa este legată de insistențele lui Lucian Dan Teodorovici, directorul MNLR Iași.
Pentru Dan Coman, și camera dedicată lui Emil Brumaru, realizată de Felix Aftene, a fost în sine o puternică emoție, un spațiu în care a simțit, cum spune, vibrația poetului ieșean. În schimb, Camera boemei ieșene, făcută de același Ion Barbu prezent pe scenă, este cea care l-a atins cel mai puternic pe Andrei Crăciun.
Și tot la categoria poeți, pentru că vorbim de o seară dedicată lor, a apărut și numele involuntarului poet Bănel Nicoliță, de la care Andrei Crăciun și-a ales și mottoul: „Am dat totul, sunt puțin obosit“.
Bineînțeles că în acest context numele lui Gică Hagi nu putea lipsi, chiar Ion Barbu primind un reproș, că în Muzeul Poezie(i) nu apare nici o creație a marelui fotbalist. Artistul a fost de acord, chiar arătând că înțelege pe deplin lipsa sa de faptă, dar aceasta dintr-un preaplin: „Ăsta e defectul acestui muzeu, că eu mi l-aș dori altul în fiecare zi“.
Și seara se încheie
Tot moderatorul este cel care, observând că lui Ion Barbu îi va expira buletinul în 2071, l-a întrebat pe acesta: „Dincolo de acest an, în eternitate, ce ați vrea să se știe despre Ion Barbu?“.
Artistul arată: „Ce mi-ar plăcea mie să-mi treacă pe cruce ar fi: Toți contra unu, unul contra toți“. Acesta este mesajul pe care îl duce mai departe și care de fapt înseamnă caricatura adevărată. Un permanent Gică contra, dar mai mult de atât, un permanent critic a ceea ce se întâmplă, observând cu ochi acerb realitățile și ducându-le la ultimele consecințe într-o imagine care refuză să spună tot și lasă cititorul (pentru că și imaginile se citesc) să găsească finalitatea, dacă e vreuna.
Cât despre întrebări din sală, au fost prea multe la care să se poată răspunde. Astfel că a rămas numai una, cea care a fost selectată ca fiind cea mai bună și pentru care s-a decernat premiul tricoului cu Băicoi.
La final, trupa Andra Botez Quartet a încheiat seara pe scena naționalului ieșean cu un recital ce s-a întins bine peste jumătate de oră. Pe scurt, o seară în care toți cei prezenți și cei implicați, invitați, public, organizatori, au fost Cei mai frumoși din orașul acesta.