„Suplimentul de cultură“ vă oferă în avanpremieră un fragment din romanul Geaca lui Kafka de Teodor L. Nedeianu, câștigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2021, care va apărea în curând la Editura Polirom.
– Fragment –
Am luat-o la dreapta, ocolind turnurile. Marmura pe care o trântiseră în loc de asfalt era . Pe una dintre băncile care înconjurau perimetrul curții turnurilor dormea un boschetar. Când am trecut pe lângă el m-am smucit involuntar, sărind într-o parte, ca și cum cineva ar fi întins mâna și m-ar fi tras din calea jetului de urină ce a țâșnit din penisul atârnând ca o sondă în șlițul boschetarului care dormea.
Mai departe am luat-o din nou la dreapta și am pornit în direcția cârciumii bătrânești. În fața supermarketului de la jumătatea drumului era un alt boschetar. Îl cunoșteam din vedere. Pe vremea când umblam frecvent prin zona aceea, obișnuia să mă salute atunci când treceam pe lângă el. Saluta pe toată lumea, dar mai întâi trebuia să vadă oamenii respectivi intrând în supermarket. Am presupus că avea memorie vizuală și îi ținea minte pe toți clienții pentru a-i saluta ulterior.
Odată, în timp ce așteptam în fața magazinului, a venit la mine cu intenția clară de a-mi vorbi. Plouase toată ziua, iar parcarea supermarketului era plină de bălți. Boschetarul a sărit peste fiecare baltă dintre noi. Mi se părea deopotrivă simpatic și repulsiv. „Să nu mai iei apă de-aici, din sticle… Te fraierești! Ia uite la mine“, și și-a plesnit bicepsul. „Eu stau la casă, de cinci ani beau numai apă de ploaie, și ia uite!“ S-a plesnit a doua oară. „Eu stau la casă și am în permanență un butoi mare afară, sub geam, îl țiu să se-adune apă și beau cu săptămânile. Și ia-uite!“, și s-a plesnit pentru ultima dată înainte să plece.
Cârciuma bătrânească avea, ca de obicei, un grup de oameni adunat pe prispa din față, unde fusese improvizat un fumoar. Am simțit privirile tuturor manevranților de cuie de tron cum mă scanează. Știau că nu eram de-al locului. Privirile lor m-au urmărit până când am intrat în scara blocului.
Cu excepția culoarelor adiacente, unde se găseau garsonierele, pe scara blocului domnea bezna. Era un bloc cu garsoniere mici, unde camera în sine, baia și bucătăria erau toate înghesuite pe suprafața unei sufragerii obișnuite. Nu era racordat nici la gaze, nici la căldură, nici la apă caldă. Majoritatea celor care locuiau acolo își instalaseră un boiler. Iarna stăteau cu calorifere electrice.
Prin întuneric am reușit să recunosc placa din lemn pe care fusese inscripționată cifra doi. Dintr-un motiv sau altul, de fiecare dată când vedeam acea plăcuță, indiferent cât de multe bagaje căram, îmi simțeam mușchii relaxându-se suficient cât să permită durerii cauzate de urcatul scărilor să înceteze. Ajunsesem la jumătate, încă pe atât și aveam să fiu sus.
Pe palierul etajului al patrulea, penultimul, mirosea puternic a gunoi. Am scanat fugitiv pragurile tuturor ușilor pe lângă care am trecut. În afară de câteva uscătoare de păr și un cărucior de copil nu am găsit nimic acolo. Mirosul trebuie că venea de undeva dinăuntru.
Palierul era luminat de un bec foarte slab cu lumină albastră. Acesta și cele două aripi ale parterului erau singurele paliere iluminate din întreaga clădire. Becul cu lumină albastră probabil fusese improvizat. Crea impresia unui neon publicitar dintr-o zonă dezafectată.
M-am oprit la jumătatea culoarului pentru a-mi recăpăta suflul.
Câteva uși mai încolo, chiar în capăt, m-am oprit în fața garsonierei numărul 97. Mi-am amintit că de fiecare dată băteam la ușă și pumnul mi s-a oprit la jumătatea drumului. Degetele mi s-au întins și mâna mi s-a îndreptat către butonul soneriei. Seara abia începuse; era foarte probabil ca străinii, posibil vecini, să bată pe la uși la ora aia.
Am apăsat îndelung butonul, gândindu-mă în tot acel timp că nu mă pregătisem pentru eventualitatea în care avea să întrebe cine e la ușă.
Am luat degetul de pe buton și am bătut de câteva ori cu pumnul în ușă, așa cum făceau cei care veneau la verificat de contoare. Am lovit în ușă cu pumnul stâng, întrucât cel drept avea întipărit în memoria musculară un anumit ritm după care să bată la uși, ritm care m-ar fi dat de gol.
În cele din urmă, mi-a deschis. Era pe jumătate învăluită de întunericul din cameră; așadar, obiceiurile nu și le schimbase. Nici culoarea părului, de altfel. Mixtura de întuneric, păr indigo și sprâncene pe jumătate rase îi evidenția aspectul de vrăjitoare.
M-a privit cu uimire, după care, fără să scoată un sunet, a dat să-mi închidă ușa în față. Mă așteptam la o asemenea primire. Ușa s-a lovit de vârful pantofului meu. Crezând că blocajul era din cauza ușii în sine, a tras de ea și apoi a încercat din nou să o închidă. Același rezultat. În clipa în care ochii i-au căzut pe locul în care îmi înfipsesem piciorul, am împins-o înăuntru. Spatele i s-a izbit de perete. Parcă anticipând ce aveam de gând să fac, vrăjitoarea m-a apucat de păr. M-a prins de părul din creștet, zona cea mai delicată a scalpului meu. Am simțit cum îmi dau lacrimile.
CARTEA
Roman al unei dilematice maturizări, Geaca lui Kafka se constituie dintr-o succesiune de episoade din copilăria și tinerețea unui narator solitar ce pare a căuta să-și depășească însingurarea printr-o apropiere de tatăl său, de unii dintre colegii de școală sau de diferite personaje feminine de care se simte atras. Evoluția sa interioară, deloc evidentă, trebuie descifrată în scenele cu încărcătură metaforică în care își prezintă experiențele marcate de angoase și obsesii. Ca pentru a complica decodarea, între astfel de scene care fac loc adesea straniului și macabrului, atunci când nu sunt pur și simplu delirante, se strecoară pasaje parcă scoase din manuale de anatomie și fiziologie, apoi fragmentele unui discurs eseistic despre evoluția culturii în secolul XX. Remarcabilă este cu siguranță întrepătrunderea firească a realului cu fantasticul în redarea a ceea ce, dincolo de etapele unei maturizări, ar putea fi o dificilă ascensiune dinspre confuzie și întuneric spre lumină și sens.
AUTORUL
Teodor L. Nedeianu (n. 15 ianuarie 1996, Craiova), câștigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediția 2021, este absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, unde a obținut licența și masteratul în filosofia culturii. În prezent se pregătește pentru un doctorat la aceeași facultate.