Vin și sărbătorile, în curând vor apărea renii prin reclame, și Jurnalul merge mai departe.
Marți, 19 octombrie
Trag nădejde ca Șoșoacă și Steer să fuzioneze. Să avem Olivia Șoșoacă, diafană și urlătoare, zbierând de la tribuna Senatului: rostopaaaaaaască, tătăneasăăăă, cooooooada șoricelului, brânca ursuluuuuuuuui…
Luni, 18 octombrie
Și dacă s-ar găsi leacul la cancer, vlahii ar rămâne tot la rostopască și tătăneasă, lăsați orice speranță voi cei ce intrați aici.
Vlahul, dragul de el, confundă libertatea cu nesimțirea. Libertatea implică responsabilitatea, acest frumos concept uitat.
Rămânem țara în care hoții și proștii ne omoară între ei.
Duminică, 17 octombrie
Nu-mi spuneți că de când vă umblă Cîțu cu bunăstarea la buzunare vi s-a făcut dor de mâna lui Șică și acel plăcut du-te/vino cu creșterea economică de altădată.
O să ajungem să importăm rahat de la bulgari, că pe al nostru l-a mâncat Cîțu pe tot.
Sâmbătă, 16 octombrie
Dacă Dumnezeu era român nu se mai odihnea doar în ziua a şaptea, ci şi în celelalte şase, practic nu mai făcea nimic – şi era mai bine aşa.
Deunăzi, tot cu un taximetrist vlah. Tot senior. Asculta Radio Romantic, gest frumos.
— Laura?, zice.
— Poftim?!
— Melodia asta – Laura. Am recunoscut-o din prima!
— Bravo, zic.
Liniște. Audiem șlagărul cu pricina.
La sfârșit:
— Știți că am avut și eu o clientă, Laura?
— Și nu mai aveți?
— Nu mai. A intrat la pușcărie. E la Târgșor. I-au dat cinșpe ani. Face șapte și e acasă.
— Tânără?
— Tânără. 22 de ani. Cică a făcut nu știu ce escrocherii. Eu o duceam pe la procese. Ia uite că m-a luat amintirea.
Merg cu un taximetrist vlah să-l iau pe Popescu, scriitorul, de la gară în vederea șuetării de diseară. Un senior. Ascultă colinde de Sinatra (sărbătorile vin!). Nu zice nimic zece minute, după care:
— N-a fost prost ăla care a zis: dați-mi un punct de sprijin și răstorn pământul! M-am gândit și eu la șmecheria asta!
— Poftim?!
Și nu mai zice nimic.
Țin să reiterez că, în 2017, am făcut laringită pentru un popor de idioți și o justiție de fanarioți.
Vineri, 15 octombrie
Avea tot Nenea al nostru (unul e Nenea) o vorbă: noi am râs destul, e timpul copiilor noștri să plângă.
E timpul într-adevăr pentru rotația cadrelor. Mirel Rădoi premier, Florin Cîțu selecționer. Tot aia e, tot ultimii vom fi, hai, băieții, hai, băieții, big time, wow.
Joi, 14 octombrie (de la Paris)
Mă văd nevoit să constat încă o dată că am fost un vizionar. Cum frumos am dat titlul unei cărți încă din 2018: „La Paris, nimic din toate astea nu contează“.
Un vechi proverb pe care tocmai l-am inventat ne spune că fiecare zi departe de vlahi & preocupările lor e o zi câștigată. Iar nemernicii ăștia de francezi încep ziua cu cafeluță, cornuleț croissant (cum se zicea în ’90, primăvara) și ziare, ca preistoricii, ca și cum nici n-ar avea internet, nici nu le-ar trebui, așa da. 10/10. Recomand.
Marți, 12 octombrie
Sigur, e drăguț că se caută explicații savante acolo unde o vorbă simplă, bătrânească, explică mai bine situațiunea: prostia din fire n-are lecuire.
Am venit să mă reculeg la mormântul lui Cioran, dacă tot eram prin Paris. Și cum mă reculegeam eu așa, îmi e dat să văd niște hârtiuțe lăsate de admiratori, ca la Zidul Plângerii. Dacă tot erau la vedere, văd și citesc una care se încheia astfel: ne bucurăm că v-am găsit aici, odihnă plăcută în continuare.