Noaptea albă a poeziei a devenit o tradiție la FILIT Iași. Și, deși anul acesta a venit cu destule restricții pentru organizatori, în ceea ce privește timpul de desfășurare al unui eveniment, locul și numărul de spectatori, poezia s-a cuibărit fără nici o restricție în inimile iubitorilor de literatură, fie ei cititori sau scriitori, traducători, jurnaliști culturali.
Cu un preambul în prima Seara FILIT, Suntem cei mai frumoși din orașul acesta, când tot poezia a servit ingredientele dialogului dintre invitații Andrei Crăciun, Ion Barbu și Viorel Ilișoi, Noaptea albă a poeziei a fost un maraton de lectură de versuri a căror diversitate a încântat. Poeții invitați și-au luat la răsfoit volumele mai vechi, cele recent apărute sau cele în curs de apariție și au ales pentru public texte pe care au simțit să le citească în sala mare a unuia dintre cele mai frumoase teatre din Europa, Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași.
Ca în fiecare seară, Cătălin Sava a făcut prezentările pentru public, invitându-i pe scena Naționalului ieșean, pentru a sublinia detaliile cele mai importante care reies din biografiile și stilurile poetice ale scriitorilor prezenți, pe moderatorii celor trei ore și jumătate de poezie, Alex Tocilescu și Marin Mălaicu-Hondrari.
Seara a început cu sentimentul că, deși timpul e prea scurt pentru câtă poezie aveau în ei și cu ei poeții care s-au plimbat pe străzile Iașului în zilele de festival, lectura va continua și după, ritmul sacadat al recitării va răsuna târziu în noapte, ba chiar și la cafeaua de dimineață și în zilele ce vor urma.
„Nu toți primesc rolul de copii, unii s-au născut deja bunici“ (Mugur Grosu)
Startul l-a dat happeningul poetic și muzical al lui Mugur Grosu, obișnuit să își prezinte creațiile sub forma unor instalații și performance-uri. Cu un laptop și un pupitru, Mugur Grosu a călătorit cu ajutorul muzicii și al versurilor sale atât în trecutul căruia i-a fost martor, cât și în prezentul care îl inspiră să scrie, voiaj în care i-a luat și pe cei prezenți în sală. După momentul său, Marin Mălaicu-Hondrari a conchis că „printre oamenii care scriu poezie mă simt mai apărat decât de Căștile Albastre“.
Cu doi moderatori care stăteau pe canapea, ca la o ședință de psihanaliză literară între prieteni, aproape toți cei care au urcat pe scenă au preferat să își citească versurile din picioare, ca niște bravi soldați în armata propriilor creații. Publicul s-a putut delecta astfel cu poeziile unora dintre cei mai cunoscuți și apreciați poeți români ai momentului, dar și croați. Rând pe rând, și-au făcut auzite vocile poetice: Radu Andriescu, Doina Ioanid, NadaTopić, Robert Șerban, Elena Vlădăreanu, Ioana Nicolaie, Ștefan Manasia, Cristina Hermeziu, Andrew Davidson-Novosivschei, Radu Sergiu Ruba, Goran Čolakhodžić, Miruna Vlada, Florin Iaru, Lucian Vasiliu, Bogdan Ghiu, Monica Cure, Miroslav Kirin, Șerban Axinte, Radu Vancu, Mircea Dan Duță, Olga Ștefan.
Dacă ar fi să îi punem în dialog pe cei care au recitat în Seara FILIT dedicată poeziei de pe scena Naționalului ieșean, ar ieși câteva schimburi de idei și câteva asocieri de sentimente și stări cel puțin interesante. Am putea începe cu Radu Andriescu, care prin poemul său dedicat tomatelor și solaninei ne-ar face atenți și ne-ar uni într-o cauză comună, firește în lumea metaforelor: „Dragi confrați, angrosiști de tomate…trăiască Regina!“. Aici sunt, ar răspunde Robert Șerban și ar continua nostalgic, „la zece ani eram neiertător, visam să fur cutia milei“. Ar veni apoi Ioana Nicolaie, călătorind spre alte împărății: „E timpul porumbului. Bruma l-a spart ca pe niște vaze galbene în care nu poate crește nimic“. Ni s-ar alătura și croații cu a lor poezie stranie, dar atât de emoționantă! Cu gândul mereu la tatăl care nu mai e, fiind astfel și mai prezent, Nada Topić ne-ar mărturisi: „Tata stă ghemuit într-o cutie de carton/ sus pe șifonier./ Stă ciucit și așteaptă/ să vină cineva/ să ridice capacul/ și să plece./ Atunci se va ridica/ se va îndrepta de spate/ și va strănuta/ datorită prafului de pe sprâncene și din păr“.
Și exercițiul de imaginație poate continua la nesfârșit. Inimile și mințile celor care au ascultat poezie la FILIT anul acesta nu au dus lipsă de provocări. Fiecare a avut de unde alege, și-a putut selecta preferații și a putut visa dincolo de granițele propriei vieți. Pentru că ce este poezia, dacă nu o sesiune intensă de testare a multor alter ego, un tur ghidat printre emoțiile și gândurile altora care ajung să se identifice sau măcar să se intersecteze și cu ale tale?
„Tot ce e omenesc e incorect politic“ (Cristina Hermeziu)
La Noaptea albă a poeziei nu au lipsit anul acesta umorul, interacțiunile savuroase dintre poeții prezenți, diversitatea, creativitatea, sarcasmul, ironia și autoironia, nostalgia, muzica tristeții împărtășite, introspecția și descătușarea, aplauzele. Poeți sau poete, cu toții și-au îngăduit să fie vulnerabili, să se bucure unii de prezența celorlalți și să se izoleze în același timp în intimitatea propriilor versuri, pentru că poezia încurajează paradoxurile, se hrănește chiar cu ele.
„Un bărbat aproape bătrân strivit sub propoziții ca sub imperii totalitare“ (Radu Vancu)
Pentru o seară de poezie, concluziile sunt de prisos, întrucât fiecare dintre cei care o ascultă, indiferent cu ce tonalitate și indiferent dacă poetul este de gen masculin sau feminin, pleacă încărcat cu o energie aparte. Bucuria de a ne avea unul pe celălalt, forța pe care o capătă un vers însuflețit de propriul creator contează cu adevărat. Dacă ar fi să tragem totuși linie după acest maraton liric, am auzi ca un ecou vocile celor care au recitat și ale moderatorului Marin Mălaicu-Hondrari care spunea pe la mijlocul serii sau poate spre final, nici nu mai contează: „anarhie, asta fac poeții în versuri“.