Intre Eminescu, marele nostru romantic, si Tzara, promotorul dadaismului, e o distanta de trei decenii: numai atit i-a trebuit literaturii noastre pentru a face trecerea de la romantism la avangardism. O a doua veste pe care studentii o pot intimpina cu entuziasm: despre literatura romana moderna, in adevaratul inteles al cuvintului, se poate vorbi abia de la borna post-pasoptista. Ciocoii vechi si noi, romanul lui N. Filimon, e un aperitiv atractiv, mai ales ca permite si actualizari savuroase. Nu prea mai avem, azi, boieri; dar ciocoi vechi si ciocoi noi sint din belsug.
Din intervalul 1863-2008 putem scadea fara probleme arcul de timp al realismului socialist (1948-1960), cind s-au tiparit tone de maculatura ideologica, dar au aparut numai patru-cinci titluri cu adevarat valoroase. Raminem astfel cu 133 de ani de literatura viabila. Si cu trei perioade de inflorire: Junimea si marii clasici, modernismul interbelic si neomodernismul postbelic. Numele ne sint atit de cunoscute, incit nimeni nu poate sa tresara cu spaima cind le aude: Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici, Maiorescu; Arghezi, Blaga, I. Barbu, Bacovia, Rebreanu, Sadoveanu, Camil Petrescu, Lovinescu, Calinescu; N. Stanescu, Sorescu, Ileana Malancioiu, Preda, Breban, Buzura, Balaita; Simion, Manolescu, Raicu… Mari poeti, prozatori, dramaturgi si critici literari. E practic imposibil sa nu stim ceva despre ei; sau, daca nu stim prea bine, sa nu gasim cu usurinta datele necesare. Esential este sa-i incadram in contextul epocii si in paradigma lor, facind totodata diferentierile cuvenite intre genurile pe care le ilustreaza. Ar fi jenant, de pilda, sa vorbim despre parnasianismul lui Creanga ori despre viziunea solara a lui Bacovia; despre afirmarea lui Maiorescu in timpul comunismului sau despre cum l-a decorat regele Carol I pe Nichita Stanescu…
Profesorul are datoria de a sti mai multe decit voi. Asaltati-l cu intrebari, exprimati toate nedumeririle si dubiile voastre. Timorarea nu-si are rostul, mai ales la un seminar, in care discutiile sint libere, iar interactiunea e o regula de functionare. Dar, pentru a pune intrebari si a avea dreptul moral de a astepta raspunsuri la ele, studentii au si ei o obligatie. Daca tot s-au deranjat sa vina la Facultate, atunci e imperios necesar sa-i citeasca pe autorii despre care se discuta. Nu poti analiza formula dramatica a lui Sorescu daca n-ai parcurs cele citeva zeci de pagini din Iona, n-ai cum sa vorbesti despre morometianismul lui Preda fara sa fi citit Morometii. Comentariul vine dupa lectura, nu e un substitut al ei.
Un singur lucru trebuie deci sa faca studentul filolog si oricine e interesat de literatura romana: s-o citeasca. Parafrazindu-l pe batrinul Heliade: cititi, dragi studenti, numai cititi! Restul va veni de la sine.